vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsBăsescu: "În ultima vreme, România face o figură de prostălăul Europei“ /...

Băsescu: „În ultima vreme, România face o figură de prostălăul Europei“ / „Iohannis s-a dus să primească NATO pentru el și a primit Patriot pentru Ucraina!”

-

Președintele Klaus Iohannis a avut un comportament și reacții prostești la Washington, după întrevederea cu Joe Biden, când a întrebat public ce primește România la schimb dacă dă un sistem Patriot Ucrainei, afirmă Traian Băsescu. Fostul președinte din perioada 2004-2014 a explicat la Digi 24 că asemenea lucruri se discută în culise și că, din cauza actualilor lideri ai țării, România face figura de prostălău al Europei.

Ar fi o foarte mare greșeală a România să nu dea Ucrainei un sistem Patriot, afirmă Băsescu. Nouă nu ne trebuie aceste sisteme în momentul actual, dar sunt vitale pentru Ucraina, care luptă și pentru noi. Țara noastră va primi la schimb, oricum, un alt sistem similar din banii cu care SUA ajută Ucraina.

Reacțiile lui Iohannis sunt prostești, lipsite de empatie și de diplomație, spune fostul președinte. În condițiile în care în Ucraina mor zilnic oameni uciși de rachetele rușilor, rachete care ar putea fi interceptate de sistemul Patriot, pe Iohannis îl preocupă ce-i iese la această afacere. Și nu doar că-l preocupă, dar mai și spune public.

Mai mult, vizita la Casa Albă a fost aranjată de diplomația românească la ordinul lui Iohannis, deși americanii nu au dorit-o. Totuși, partenerul strategic a acceptat-o din cauza insistențelor, a dezvăluit Băsescu. Mai mult decât atât, Iohannis a forțat nota într-un mod absolut grosolan, întrebând despre postul de secretar general al NATO. N-a primit însă niciun răspuns.

- Advertisement -

Orgoliile mărunte de la București au comandat această mișcare prost gândită, a arătat Băsescu.

„Iohannis a ținut să facă o vizită în SUA, după ce a fost Ciolacu și nu l-a primit nimeni pe acolo. În ambițiile lui, (Iohannis – n. red.) a zis: «Mă duc eu, să mă primească președintele!». Până la urmă, diplomația românească a reușit să aranjeze această vizită nedorită de americani, dar acceptată datorită insistențelor, ocazie cu care Iohannis și-a spus: «Ce-ar fi să întreb eu de funcția de secretar general NATO?». Și n-a primit niciun răspuns. Nu e vorba de schimb, pur și simplu e o nevoie și dacă Iohannis tot s-a dus neîntrebat în gura lupului, lupul i-a spus: «Ia scoate tu un sistem Patriot și trimite-l în Ucraina!»”.

N-ar fi o pagubă pentru România din niciun punct de vedere, subliniază Băsescu.

- Advertisement -

„Nu spune nimeni că dăm gratuit acest sistem Patriot. Îl dăm pe bani, adică din suma cu care SUA ajută Ucraina se vor extrage banii pentru o nouă comandă pentru România“.

În acest context, reacția lui Iohannis la conferința de presă de după întâlnirea cu Joe Biden, când a întrebat public ce primește România la schimb, a fost incalificabilă, crede Băsescu.

„România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei. Ce e aia să discuți public: să vedem ce o să primim în schimb? E o prostie fără margini! Ia decizia, dacă trimiți acest sistem Patriot în Ucraina sau nu, și în rest negociază tăcut, fără să te dai în stambă. În Ucraina mor oameni… vrea să vadă ce primește? S-a dus să primească NATO (pentru el – n. red.) și a primit Patriot pentru Ucraina”.

Băsescu spune că ar fi o eroare militară, politică și strategică să refuzăm această livrare a unui sistem Patriot către forțele Kievului.

„CSAT ar trebui să judece prioritățile, și anume opțiunea între a participa la efortul de a-i opri pe ruși sau de a nu participa. Cred că ar fi o mare greșeală a României, cu atât mai mult cu cât orice victorie a rușilor înseamnă un risc în plus pentru securitatea națională a României – și nu numai a României. Deocamdată, ucrainenii luptă și pentru noi, nu numai pentru ei“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

EDITORIALE

* GRIGORE CARTIANU: Acest Hannibal Lecter al politicii americane

* CRISTIAN GHINEA: Ceaușeilor, l-ați enervat pe Ștefan!

* ADRIAN PAPAHAGI: Ce imensă ratare!

* BOGDAN GLĂVAN: Lista cu olimpici

* DOINA DABIJA: Manipularea vizuală

* ALECU RENIȚĂ: Podul de flori

* PAUL PALENCSAR: În audiență la Putin

* NICOLAE DABIJA: 1812 – eliberare sau ocupaţie?!

9 COMENTARII

  1. Basescu sa ne lamureasca in ce echipa a jucat Elena Udrea.
    Cum a nenorocit sistemul de justitie. In alt fel decat Nastase, dar nu mai putin nenorocit.
    Cum a nenorocit administratiile locale.
    De ce a mentinut sistemul ticalos de salarizare colectiva, in locul salarizarii bazate pe merit.

    Sistemul Basescu? Autoritate fara responsabilitate. Asta sa explice Basescu. Judecatori si primari ce pot face orice, cheltui oricat, pot incalca orice lege si regulamemt fara sa-i intrebe nimeni nimic.

    In rest e treaba lui Iohannis. Si daca nu-i cere sfatul inseamna ca nu da doi bani pe sfatul lui. Deci ar fi barbateste sa se abtina.
    Sau macar sa ne spuna, a fost Udrea omul lui Putin sau nu? Ca la haosul pe care l-a provocat femeia asta asa apare.

  2. Securiștii bolșevici îl urăsc pe Băsescu pentru că le-a înfruntat Sistemul 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
    Cu „prostălăul Europei”, Băsescu are perfectă dreptate, vede toata lumea dar Sistemul își apară creația 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Da. Ăsta-i adevarul. Prostălăul Europei și „Serviciul” său diplomatic, în micimea demnității lor, cerșind o funcție deja oferită altei persoane a făcut un imens deserviciu acestei țări.
    Atâta pot iluștri noștri demnitari.

  4. Basescu arata ca un pacient fugit de la gerontologie. Penibilul absolut l-a atins la ultima aparitie la Realitatea.

    De ce l-ar asculta cineva pe omul in care s-au pus toate sperantele, dar a facut toate greselile cu putinta. Cu demintatea terfelita fara de hal solicita imperiis sa fie luat in serios.
    „Buna pentru Romania” – seriooos?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -