Nicolae Ciucă a anunțat vineri, în ședința conducerii PNL, că va candida la alegerile prezidențiale din 2024, scrie G4Media.ro, citând surse din partid. Este gestul care pare actul final al sinuciderii politice spre care au fost împinși liberalii, în ultimii ani, de Klaus Iohannis. Ciucă, personaj cu mari lacune, plagiator în teza de doctorat și fără charismă, va fi iepurele lui Ciolacu, adevăratul candidat al coaliției PSD-PNL.
Conform G4Media.ro, generalul Ciucă ar fi fost întrebat în ședință, de unul dintre fruntașii liberali, dacă va candida la alegerile din 2024. Președintele PNL a răspuns: „De ce credeți că sunt aici?”.
Dialogul a avut loc la Sinaia, unde s-a ținut ședința Biroului Politic Național. Liberalii ar urma să discute vineri și dacă merg pe liste comune cu PSD, în 2024, la alegerile europarlamentare, locale și/sau parlamentare.
Impus de Klaus Iohannis ca șef al PNL după ce președintele țării îl impusese, cu doar câteva luni mai devreme, pe un alt favorit de-al său (Florin Cîțu), Nicolae Ciucă este cel care a deschis mascarada guvernării PSD-PNL, fiind în perioada noiembrie 2021 – iunie 2023 premierul acestei coaliții care a falimentat România.
Toți cei care-l cunosc sau i-au studiat trecutul lui Nicolae Ciucă, pensionar special de la 52 de ani, au o părere execrabilă despre general. Activistul și jurnalistul Valeriu Nicolae îl caracteriza astfel, într-un interviu, acum câteva luni: „Ciucă a fost un pupincurist, cunoscut în armată că era unul de ăla de lingea peste tot, numai să fie promovat. Și atât”.
De curând, evaluând șansele potențialilor candidați liberali, politologul Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, aprecia: „PNL are o problemă politică veche: nu e capabil să câștige Președinția cu un PNL-ist. Și Câmpeanu, și Stolojan, și Tăriceanu, și Antonescu au eșuat. Ca să-i iasă socotelile, a susținut candidații altora – Constantinescu în 1996, Băsescu în 2004 – sau i-a împrumutat – cazul Iohannis, transferat de la Forumul Democrat al Germanilor. Nici acum n-au găsit pe cineva care să vrea să candideze și care să fie și capabil să câștige. Ciucă are în 2024 fix șansele pe care le avea Dăncilă în 2019”.
Cristian Preda spunea că în interiorul PNL ar fi un curent de opinie care, conștient de lipsa de valoare a lui Ciucă, ar căuta altă soluție: „Acesta e motivul pentru care unii PNL-iști sunt tentați să meargă alături de PSD, ei oferind viitorul președinte, iar PSD – un premier. În schimb, cei care încurajează competiția cu PSD au în minte un candidat pentru Cotroceni căruia nu îndrăznesc să-i spună numele. Nu știu nici eu numele lui, dar bănuiesc că e avut în vedere un primar, căci așa le-a ieșit calculul celor din PDL/PNL: mai întâi cu fostul primar Băsescu, apoi cu fostul primar Iohannis. Nu am impresia că-n ultimii 10 ani gândirea lor strategică a evoluat prea mult”.
„Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că oamenii merită daune morale proporțional cu situația lor materială. Mai exact, că oamenii săraci merită daune morale mici.”
„justitia” ESTE IARASI CE A FOST SI MAI MULT DE ATAT !
Bogdan Glavan:
„Așa că de acum încolo, aveți grijă pe cine călcați cu mașina. Dacă e vreun bogat, ați pus-o; dar dacă e sărac, atunci scăpați mai ieftin. Dacă jigniți un pensionar special, e vai de voi; dar dacă jigniți un curier pe bicicletă, nu-i așa grav.
Sărăcie mare la mansardă!”
LA ICCJ NU AU FOST ADUSE neveste DE politicieni?
Astia de la PNL traiesc intr-o lume paralela. Au impresia ca maCiuca o sa traga partidul dupa el. O sa aiba o mare, mare surpiza, Gasca Castigatoare. Un presedinte care s-a bagat in pat cu PSD, un partid care s-a bagat in pat cu PSD. Aproape 6.5 milioane de fraieri au pierdut votul si vreo 1,5 milioane la parlamentare. O sa fie o batalie PSD, AUR, Dreapta. PNL nu va mai exista ca partid, chiar daca are o structura solida mafiota in teritoriu. Toti primarii fug la PSD daca o sa verificati.
Ciuca va trage PNL, dupa el, cum a tras Pavelescu PNTCD: in jos!
Iar vin alegerile, iar se rupe PCR-ul, „comuniștii și pe stânga și pe dreapta”, vorba Seniorului 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Veorica au ales-o 3,5 milioane, ca i-a îndemnat partidul dar Ciuca va lua 3%.
Și poate, poate PNL, va prinde parlamentul.
PNL, s-a sinucis când a fost măritată cu forța de cotrocean..
Aveam o speranța de liberalism „originala”, de acum, va fi ca pe vremurile lui bombonel….
Vorbind strict la ce este acum pe scena politica, Ciuca ar putea avea sanse de succes la presedintie. Totusi, in turul 2, cine ar putea avea sanse sa intre? Un pesedist (asta-i clar) si ….cine? Un userist? Oricat mi-as dori acest scenariu, nu cred ca este realizabil la mintea de acum a populatiei din interiorul Romaniei! Sosoaca sau Jorgel? Iar nu cred. Asa ca daca Ciuca intra in turul 2, eu cred ca va iesi presedinte. Doar nu o sa voteze populatia pe cineva de stanga. Asta nu cred, oricat vor incerca politicienii de la putere sa impiedice diaspora sa voteze.
Daca Ciuca nu intra in turul 2 o sa avem SIGUR primul presedinte pesedist de 5 ani! Pentru ca se va repeta scenariul din 2000, cand toti cei de dreapta vor vota masiv cu pesedistul ca sa nu iasa un extremist prost.
Oricum, ceea ce vad acum, optimista fiind, urmatorii 5 ani vor fi plini de minciuni, coruptie si stagnare. Nu vom evolua deloc.
Ciucanezu sigur va candida pe post de iepure !