Astăzi ai fi împlinit 75 de ani, Tata, însă în loc să te sărbătorim, vom comemora în ianuarie cea mai crudă lună, un sfert de veac de când ne-ai părăsit.
Mă uit la raftul cu cărțile tale și mă gândesc câte ai mai fi putut scrie, ca prietenii și colegii tăi de generație, Andrei Pleșu, Victor Stoichiță, Ion Pop, Ion Vartic și atâția alții.
Ai făcut totuși enorm în primul deceniu – chinuit, dar exaltant – al tranziției. Ai contribuit la prima lege a învățământului de după Revoluție, la înnoirea și reforma Universității din Cluj, la dezvoltarea romanisticii clujene și la restituirea Academiei Române din Roma (Accademia di Romania) menirii ei de școală de studii avansate.
Ai ținut cursuri și conferințe strălucite, de care studenții și colegii tăi din Cluj, Roma, Viena, Copenhaga, Louvain și atâtea alte locuri încă își amintesc.
Cât m-ar ajuta să mai am parte de sfatul tău, ce n-aș da să ne plimbăm împreună, doi bărbați maturi de-acum, prin Clujul nostru drag, atât de schimbat, prin adorata Romă sau prin Londra și Bruxelles, alături de nepoții tăi, pe care nu ai apucat să-i cunoști. Trăiești însă prin ei, prin noi, prin soția fidelă care continuă să-ți publice textele, la fel cum trăiești prin studenții tăi, prin prietenii care te pomenesc cu drag, prin instituțiile cărora le-ai dat viață sau strălucire, prin cărțile și traducerile tale.
Non omnis mortuus, multaque pars tua vitavit Libitinam.
