vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPutin e disperat: agenți ai FSB și FSO fug din Rusia cu...

Putin e disperat: agenți ai FSB și FSO fug din Rusia cu documente strict secrete și dezvăluie crimele Kremlinului

-

„Operațiunea militară specială” a dictatorului Vladimir Putin a fost abandonată și de o parte importantă a agenților săi din serviciile speciale. „Federalii” au început să fugă unul după altul din Rusia cu documente strict secrete și să dezvăluie crimele abominabile comise de „denazificatori” în Ucraina.

Mulți au reușit să treacă frontiera și s-au refugiat în state ale Uniunii Europene, unde au cerut azil politic. Au fost însă și spioni mai puțin norocoși, care au ales să se „ascundă” în țări precum Kazahstan, de unde au fost expulzați în Federația Rusă.

Dezvăluirile au apărut pe site-ul Obozrevatel.comSunt prezentate două astfel de cazuri recente. Primul îl vizează pe Emran Navruzbekov, locotenent-major în unitatea de informații a FSB. Acesta a dat bir cu fugiții în Polonia, solicitând dreptul de intrare și ședere pe o perioadă îndelungată, pe motiv că ar fi persecutat de camarila putinistă.

El a explicat situația sa într-un interviu acordat activistului rus pentru drepturile omului Vladimir Osecikin, în cadrul proiectului Gulagu.net.

- Advertisement -

Ofițerul FSB a povestit că, la un moment dat, ar fi trebuit să plece în Siria, dar și-a luat un concediu de odihnă din cauza unei „circumstanțe familiale”: soția sa urma să fie supusă unei operații.

„M-am gândit să iau legătura cu una dintre ambasadele străine de la Moscova, dar în paza lor am observat foști colegi din altă structură”

Mărturia lucrătorului FSB: „Apoi au vrut să mă trimită în RPD (autoproclamata Republică Populară Donețk – n. red.), pe teritoriul Ucrainei. Poate pentru muncă de sabotaj, poate pentru muncă sub acoperire – nu s-a menționat acest lucru. Sau era necesar să merg în Turcia și apoi în Siria”.

Panicat, Emran Navruzbekov a decis să rupă legăturile cu FSB și să evadeze din Rusia: „La început m-am gândit să iau legătura cu una dintre ambasadele străine de la Moscova, dar în paza misiunilor diplomatice am observat foști colegi din altă structură. Așa că am mers în Belarus, apoi la granița poloneză, unde mi-am prezentat actul de identitate la punctul de trecere a frontierei și am cerut azil politic”.

- Advertisement -

Obozrevatel.com: „Navruzbekov a depus deja mărturie despre implicarea FSB în crime importante pe teritoriul UE, precum și despre alte informații valoroase. Ele ne permit să dezvăluim agenții serviciilor speciale ruse care lucrează sub masca misiunilor diplomatice și a diferitelor organizații”.

„La aeroport, când Jilin era pe cale să zboare în altă țară, a fost reținut de kazahi și trimis la un centru de arest preventiv. Rusia îl pusese pe ofițerul FSO pe lista internațională de urmăriți”

Mai puțin inspirat s-a dovedit a fi un angajat al Serviciului Federal de Securitate (FSO), Mihail Jilin, însărcinat să deservească linia guvernamentală de informații. În încercarea de a evita prezența pe frontul din Ucraina, agentul și-a luat familia și s-a stabilit în Kazahstan. Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată.

Prin pădure. „Împreună au ajuns la graniță: soția și copiii au trecut de punctul de control al frontierei, iar Jilin a trecut prin pădure. Cert este că, având acces la secrete de stat, ofițerul FSO nu avea dreptul de a părăsi Federația Rusă.”

Eliberat pe cauțiune. „Familia plănuia să ajungă la Astana și să solicite statutul de refugiat, dar lucrurile nu au mers conform planului. L-au reținut pe Jilin, apoi au aflat despre munca lui și l-au eliberat pe cauțiune. Nu a reușit să obțină statutul de refugiat, așa că l-au obligat să plece din Kazahstan.”

A doua fugă ratată. „Dar la aeroport, când Jilin era pe cale să zboare în altă țară, a fost reținut de kazahi și trimis la un centru de arest preventiv. S-a dovedit că Rusia l-a pus pe ofițerul FSO pe lista internațională de urmăriți sub acuzația de trecere ilegală a frontierei și dezertare. Jilin a fost deja predat Rusiei. Acum riscă urmărirea penală și 15 ani de închisoare.”

Precizare. La finele lunii septembrie, Ramazan Rasulov, ofițer FSB, a fost săltat de ofițerii ruși de contrainformații chiar la intrarea în Ambasada Marii Britanii. „Avea cu el un hard disk, care conținea informații despre crimele FSB din Ucraina și din alte țări. Iar fratele mai mic al lui Ramazan, Ruslan, care încerca să-l ajute, ar fi murit într-un accident”, a mai dezvăluit Obozrevatel.com.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A început atacul regimului Iohannis-PSD la pensiile private ale românilor, pentru a alimenta pensiile speciale de la stat! Pilonul II, în pericol de moarte. „Obsesia lui Dragnea-Vâlcov-Diaconu trebuie dusă până la capăt”

* CCR a decis: nicio pensie specială nu poate fi micșorată! Sistemul mafiot își conservă privilegiile indiferent de presiunile UE pentru o reformă echitabilă a pensiilor

* Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* Marele fâs al șantajului rusesc: prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub cel de acum un an! Cotația petrolului e la aproape același nivel ca în decembrie 2021

* „Politica SUA: să fie epuizat tot potențialul militar al Rusiei; Putin să rămână fără trupe. Va fi o distrugere completă”

* VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

* O uriașă afacere penală în Redacția Sport a TVR: bișnița cu bilete. La Mondialul din Qatar, 64 de bilete au fost vândute „unor prieteni” ai lui Cristian Oprean, în mandatul lui Dorin Chioțea. Toate – la semifinale și finală, unde prețurile pe „piața neagră” explodează

* VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

* Messi e campion mondial, dar Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare salariu din istoria sportului! Contractul fabulos pentru care portughezul va juca în Arabia Saudită: o jumătate de miliard de euro în doi ani și jumătate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -