Conducerea armatei ruse și-a vărsat pur și simplu pe frontul ucrainean oamenii mobilizați în septembrie-octombire, apoi i-a lăsat să se descurce fiecare cum poate. Relatările soldaților și ale soțiilor acestora seamănă a orice altceva, numai a condiții dintr-o armată modernă nu.
Trupele Moscovei nu primesc apă, hrană și medicamente, comandanții au dispărut din prima zi, tranșeele sunt inundate de apă și nu există niciun colțișor uscat sau cald, iar despre haine de schimb curate nici nu se poate vorbi.
Istoricul britanic Chris Owen a tradus din presa independentă rusă mărturiile unor bărbați mobilizați din Novosibirsk și ale soțiilor acestora, apoi le-a pus cap la cap, asamblând tabloul înfricoșător a ceea ce pare un adevărat dezastru umanitar.
Actualul regim de la Moscova dă impresia că este la fel de barbar cu propriile trupe ca și cu civilii și militarii ucraineni pe care-i înfruntă.
Oamenii se plâng că au fost păcăliți la bani de superiori, care oricum au dispărut din prima zi. Într-o lună întreagă, după ce au fost mobilizați, li s-a dat de trei ori să tragă cu arma. Au primit uniforme și încălțări care nu li se potriveau ca mărime și li s-a răspuns în bătaie de joc: „Nu-i nimic, veți crește ca să le umpleți”.
Recruții au fost păcăliți că vor fi duși ca să asigure puncte de control în teritoriile „eliberate”, dar s-au trezit “vărsați” pe câmp, unde li s-a spus să sape tranșee în timp ce ucrainenii trăgeau în ei cu mortiere și armament de pe tancuri.
Nu există echipamente care să le facă viața mai ușoară acestor oameni abandonați de toată lumea în câmp și puși „să reziste” dacă sparg ucrainenii fronul. Soldații sunt bolnavi, dorm pe pământ sau pe ciment fără nimic deasupra capului, le e frică să facă focul pentru că fumul le-ar divulga pozițiile. Mănâncă o dată pe zi, în cel mai bun caz o mâncare pe care și-o procură singuri mergând – probabil pe jos – vreo 15 kilometri până la cel mai apropiat sat. N-au corturi, n-au saci de dormit sau saltele, toate hainele sunt ude, la fel bocancii. Nimeni nu le aduce lenjerie curată sau uscată.
Soțiile sunt disperate, unele au făcut plângeri și au protestat, dar nici măcar în acest caz dramatic poporul rus nu poate să fie unit. Multe dintre femei tac, de frică să nu fie pedepsite sau ca bărbaților lor aflați pe front să nu li se facă viața și mai grea.
Unul dintre militari relatează că hrana care ar trebui să ajungă la ei poate fi găsită în piețe, de vânzare – semn că ofițerii le fură rațiile și fac speculă.
Citiți mai jos întreaga poveste a acestor oameni cărora ofițerii ascunși la kilometri în spate, în adăposturi sigure, curate și calde, le cer să moară pentru patrie.
„Suntem înghețați, suntem bolnavi. Dormeam pe pământ și pe beton, sub cerul liber… Ne îngheață picioarele, încep să ne doară dinții, începe să ne doară spatele. Pur și simplu ne-au adus și ne-au dat afară pe câmp… asta e tot. E o nebunie!“
„Rușii mobilizați pe linia frontului din Ucraina relatează că nu li se trimit hrană și apă potabilă, că nu au provizii medicale, că comandanții lor lipsesc și că sunt nevoiți să facă drumuri de 30 de km, probabil pe jos, pentru a se realimenta cu bani proprii.
Am evidențiat anterior problemele pe care le au rușii în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente și apă a oamenilor lor de pe linia frontului. Două rapoarte din ziarul regional NRG Novosti din Novosibirsk arată ce înseamnă acest lucru în practică.
Bărbații care au fost mobilizați din Novosibirsk la sfârșitul lunii septembrie au fost trimiși la o bază de antrenament timp de o lună, înainte de a fi duși cu trenul la Rostov. Se pare că au primit doar o pregătire minimă, fiind «lăsați să tragă de câteva ori», potrivit soției unuia dintre ei.
„Ne-au dat uniforme fără să le pese dacă se potrivesc sau nu. Spuneai o mărime și ți se dădea altă mărime: «O să se potrivească, o să crești în ea». Și mie mi-au dat o haină care ajungea până la genunchi”
Un bărbat spune că luna sa de «antrenament» a constat din doar trei sesiuni de antrenament în care grupul său «a tras 60 de cartușe, a exersat aruncarea grenadelor, a participat la formații».
De asemenea, au fost slab echipați. «Ne-au dat uniforme fără să le pese dacă se potrivesc sau nu. Spuneai o mărime și ți se dădea altă mărime: „O să se potrivească, o să crești în ea”. Și mie mi-au dat o haină care ajungea până la genunchi. Cizmele mele sunt pentru vară și se udă în 10 minute.»
La un moment dat, probabil la sfârșitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie, au fost trimiși pe poziții aproape de linia frontului. Acest lucru a venit ca un șoc, deoarece li se spusese că vor servi la punctele de control din spate sau în «teritoriile eliberate» din Ucraina.
Soțiile spun că «luptătorilor nu li s-a dat nicio pregătire specială, iar singura lor misiune de luptă a fost foarte simplă: săpați tranșee și așteptați». «Singura lor sarcină era să stea sub bombardament în tranșee înecate în apă timp de douăzeci și patru de ore».
„Plouă acolo. Toate tranșeele pe care le-am săpat au fost spălate de ploaie, așa că dormim pe pământul ud. Toate lucrurile, toți sacii de dormit – totul este ud. Nu există corturi, nu există haine uscate… nu există nici măcar un loc unde să le uscăm!”
«Ne-au debarcat pe câmp, ne-au aruncat lopeți și ne-au spus: săpați, altfel (vă vor bate)”», spune un soldat. «Și noi săpam tranșee sub (focul) mortierelor și al tancurilor… Tancul a tras în noi!»
Potrivit unei soții, «nu au nicio idee despre ce fac și de ce sunt acolo. (Soțul meu) Andrei este un fost militar cu contract. El spune: dacă compari totul (cu experiența sa anterioară din armată), este o porcărie totală. Pe 19 (noiembrie) m-a sunat și mi-a spus: „Plouă acolo. Toate tranșeele pe care le-am săpat au fost spălate de ploaie, așa că dormim pe pământul ud. Toate lucrurile, toți sacii de dormit – totul este ud. Nu există corturi, nu există haine uscate… nu există nici măcar un loc unde să le uscăm!”».
Rușii nu pot nici măcar să aprindă focuri pentru a se încălzi din cauza pericolului de a atrage dronele ucrainene și loviturile de artilerie. Ei spun că nu există niciun semn de la comandanții lor, pe care nu i-au mai văzut de când și-au ocupat pozițiile.
Drept urmare, spune un soldat, «suntem înghețați, suntem bolnavi. Dormeam pe pământ și pe beton, sub cerul liber… Ne îngheață picioarele, încep să ne doară dinții, începe să ne doară spatele».
De asemenea, soldații nu au medicamente sau truse de prim-ajutor. Un soldat spune: «Nici măcar nu mi-au dat ceva medical. Mi-au dat (doar) o pușcă automată. Ei bine, ar trebui să dea truse de prim-ajutor, un fel de analgezice, nu? Nu! Pur și simplu ne-au adus și ne-au dat afară pe câmp… asta e tot. E o nebunie».
Bărbații și-au adus propriile medicamente de acasă, dar le-au epuizat și, în schimb, «nu au de ales decât să se bazeze pe propria imunitate».
Acest lucru a dus în mod inevitabil la pierderi de vieți omenești: «Cineva de acolo a făcut deja pneumonie», potrivit soției unui soldat. «Înainte ca tipul să înceapă să se sufoce, l-au luat de acolo».
„Dacă mâncăm o dată pe zi, este bine. Nimic (de mâncare) nu vine la noi, totul este vândut în unele piețe locale”
Bărbații au primit fiecare câte 100.000 de ruble (1.542 de dolari) de la guvernatorul regiunii lor pentru a le cheltui pe echipamente, dar sunt nevoiți să le cheltuiască în schimb pentru a cumpăra mâncare, doar pentru a se menține în viață. Obținerea hranei lor este o sarcină dificilă, istovitoare și periculoasă.
Un soldat spune: «Dacă (mâncăm) o dată pe zi, este bine. Nimic (de mâncare) nu vine la noi, totul este vândut în unele piețe locale. Dacă vine ceva, este totuși imposibil să mâncăm. Nici apa (adusă soldaților) nu se poate bea, este ruginită». (Rețineți că soldații în condiții de iarnă au nevoie de cel puțin 4.500-6.000 de calorii și până la 5 litri de apă pe zi. Acești soldați aproape sigur nu se apropie de așa ceva).
Bărbații spun că trebuie să meargă în cel mai apropiat sat, aflat la 15 km distanță, pentru a cumpăra alimente (această distanță sugerează că ei servesc în regiunea slab populată din jurul orașului Svatove, în estul Ucrainei). Cel mai probabil, trebuie să facă această călătorie pe jos.
Nu au mult timp la dispoziție pentru a o face, deoarece se întunecă la ora 17.00. În zilele scurte de iarnă, mobilizații spun că «își petrec cea mai mare parte a timpului stând în tranșee umede, în întuneric beznă». «Stau ca șobolanii în tranșee și așteaptă să vadă dacă [un obuz] vine sau nu», spune o soție.
Bărbații spun, de asemenea, că nu au muniție pentru armele lor. Se pare că ei ocupă tranșee de rezervă în cazul unei străpungeri ucrainene, dar nu au muniția necesară pentru a face mare lucru. «Cum ar trebui să lupte, de fapt, dacă cineva pătrunde? [Cu doar] zece gloanțe?»
Oamenii sunt sub comanda unor ofițeri rezerviști, mai degrabă, decât a unor militari profesioniști, dar «nu există niciun comandament aici, suntem pe cont propriu». Dacă judecăm după relatările din alte părți, ofițerii trăiesc probabil într-un confort relativ într-un adăpost sau buncăr undeva, în spate.
„Chiar și atunci când bărbații – atât soldați cu contract, cât și cei mobilizați – au calificări specializate, ei sunt folosiți ca infanterie de bază. Unul dintre ei a servit în marină, altul a fost șofer și mecanic calificat, altul a fost bucătar”
Unele dintre soții scriu plângeri către procurorii militari, dar se plâng că alte soții sunt prea pasive și nu vor să ajute. «Le-am scris soțiilor colegilor soțului meu să se plângă împreună, dar se tem că le va fi mai rău».
Pe lângă problemele lor, bărbații spun că sunt plătiți doar o fracțiune din salariile promise sau nu sunt plătiți deloc. «Am 4 copii, 4 fete acasă, și am primit 9 mii» (de ruble, 138 de dolari), spune Evgheni, unul dintre bărbați. «Acesta este întregul meu salariu. Soția mea s-a dus să facă rost de curent electric, a plătit pentru grădină și banii s-au terminat. […] Peste tot este doar… (înșelăciune cinică)».
Chiar și atunci când bărbații – atât soldați cu contract, cât și cei mobilizați – au calificări specializate, ei sunt folosiți ca infanterie de bază. Unul dintre ei a servit în marină, altul a fost șofer și mecanic calificat, altul a fost bucătar. Nu este surprinzător faptul că unii dintre bărbații mobilizați refuză acum să lupte. Au fost dezarmați și deposedați de echipament, iar acum locuiesc într-un «cort zdrențăros» într-un «punct zero» nespecificat, probabil acolo unde se află cartierul general militar local.
«Refuznicii» sunt supuși unor presiuni intense pentru a se întoarce pe linia frontului. «Există o presiune morală în fiecare zi. Ofițerii se ceartă cu noi și ne întreabă: „Ce ar trebui să facem cu voi?”».
Bărbații sunt amenințați cu reținerea salariilor care sunt trimise soțiilor și copiilor. «Am spus imediat: „Dacă îi vreți, luați-i, noi nu vrem nimic”. Două luni de zile de rahatul ăsta. Spun că ne duc la linia a treia, la a doua, dar ne aruncă din nou în față. Acum încearcă din nou să ne împrăștie [grupul nostru], astfel încât să nu mai avem coeziune. În fiecare dimineață vin ofițerii și spun: „Sunteți gata să vă întoarceți în tranșee? Mergeți și apărați-vă patria”. Nu reușesc – uită de noi, iar a doua zi totul o ia de la capăt. Asta spun acești ofițeri puri… În fiecare zi ne împung cu acești bani, cu salariile. Eu însumi sunt foarte deprimat de toate acestea. Și sunt îngrozit de ceea ce va urma».”
