Klaus Iohannis s-a enervat teribil când SRI a fost scos din anchetele penale, dezvăluie Daniel Morar, șeful DNA de dinaintea Laurei Codruța Kovesi și, apoi, judecător la Curtea Constituțională. Morar a lansat duminică, la Târgul de Carte Gaudeamus, cartea sa „Putea să fie altcumva – O privire subiectivă a justiției după 1990”, în care relatează experiența sa post-1990 din interiorul sistemului de justiție românesc. El punctează nu doar insistența cu care Iohannis a dorit să implice serviciile secrete în actul de justiție, dar și obsesia actualului președinte pentru ceremonie, fast, grandoare, prin contrast cu „stilul neprotocolar” al fostului președinte Băsescu.
Fragmente din carte au fost publicate de Libertatea. Daniel Morar relatează că, în 2016 (în acel moment Iohannis avea Guvernul și era pe cai mari, sperând să obțină victoria în alegerile parlamentare din toamnă), s-a dus la Cotroceni, la o întrevedere pe care o ceruse cu șeful statului, pentru a-l avertiza.
Morar a cerut ca SRI să permită accesul direct al procurorilor și polițiștilor la echipamente. Iohannis i-a răspuns că nu-i place decizia CCR
Momentul întâlnirii este șocant: „Discuția a avut loc la Cotroceni, într-o încăpere în care președintele și-a făcut apariția după bătaia unui gong și anunțul solemn, dintr-o boxă, privind sosirea sa”. Iohannis era în funcție de mai puțin de doi ani!
Morar era judecător la Curtea Constituțională și mai avusese întâlniri, înainte de 2014, cu fostul președinte Băsescu. Așa că a putut remarca schimbarea „față de stilul neprotocolar al președintelui Băsescu”.
Discuția care a urmat a fost și mai interesantă. Daniel Morar a lansat un avertisment: „I-am spus președintelui Iohannis ce îi spusesem și lui Traian Băsescu, că serviciile secrete au dobândit o putere prea mare tocmai prin rolul, asumat sau nu, pe care îl joacă în justiția penală și că acest lucru trebuie schimbat”.
Iohannis n-a reacționat „cu atenție și îngrijorare”, ci l-a întrebat pe interlocutor de ce n-a făcut fostul președinte schimbarea care i se cere lui!
Această discuție a avut loc la începutul anului, înainte ca în februarie 2016 CCR să decidă scoaterea SRI din desfășurarea anchetelor penale. Daniel Morar a ajuns la Cotroceni în căutarea unei soluții, pentru că, spune el în carte, anticipa decizia CCR și știa că o perioadă sistemul judiciar nu va putea, din lipsă de logistică, să mai facă partea de supraveghere și interceptări pe care o făcuse până atunci SRI.
„Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere ar fi gravă și i-ar displăcea profund”
Morar a mers, așadar, la Cotroceni, căutând sprijin pentru ca scoaterea SRI din anchetele penale să nu ia pe nepregătite Justiția. În acel moment, în funcție era Guvernul Cioloș, iar Iohannis putea interveni ca resurse să fie alocate de executiv rapid către parchete, în special către DNA.
În loc de asta, judecătorul spune că a întâmpinat o atitudine inflexibilă și iritată. Iohannis pur și simplu nu concepea că SRI ar putea să piardă această atribuție, de a se implica în procesele penale. Daniel Morar i-a propus lui Iohannis ca „SRI să facă pasul în spate și să permită procurorilor și polițiștilor accesul nemijlocit la logistica folosită până acum doar de ei”.
Șeful statului n-a privit lucrurile la fel: „Președintele Iohannis a înțeles repede problema și tot atât de repede s-a poziționat. Mi-a spus că o asemenea decizie a Curții «i-ar displăcea profund» pentru că implica o schimbare majoră în sistem pe care nu suntem în stare s-o facem acum”.
S-a ajuns la un dialog al surzilor, în final. „Am susținut că acest «acum» durează de 20 de ani și că e timpul ca justiția penală din România să facă pasul decisiv pentru a se desprinde de justiția vechiului regim”, relatează Daniel Morar.
Iohannis nu s-a clintit: „Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere ar fi gravă și i-ar displăcea profund”.
Aparent, Iohannis credea că poate influența decizia CCR transmițându-le judecătorilor preferințele sale. Daniel Morar i-a răspuns însă că „nu e vorba de ce ne place și ce ne displace”, ci de ce va face mai departe statul român. Judecătorul i-a precizat clar lui Iohannis că „decizia le aparține în întregime judecătorilor, nu dumnealui”.
Mai ramine ca Daniel Morar sa demaste aceleasi apucaturi ”grandomane” din armata. Oricine a facut armata stie ca la intrarea in incapere a unui superior se striga ”atentie” pentru a anunta intrarea superiorului. Fara gong dar tot aia e sub o alta forma. Cine stie carui securist ii apartine ideea.
Iar marele luptator pentru democratie Daniel Morar a reusit sa scape multi corupti din dorinta lui de a separa justitia de ”vechiul regim”.
Mafia il simte acum slab pe Iohannis in urma esecurilor si-l ataca pentru ca in trecut au fost inamici. Iohannis a fost naiv sa creada ca poate exista impacare, in ideea frontului comun in contextul razboiului, insa mafia nu uita si nu iarta.
Nici cu Morar nu mi-e frica, a pus destule piedici democrației, acum se da Alba ca Zăpada dar nu se uita niște lucruri.
Acest Daniel Morar imi produce o mare sila. Ce parerea buna aveam despre el ca procuror si cum s-a schimbat cand a imbracat rochita rosie!
Chiar daca are dreptate privind subiectul, faptul ca vine de la el…
Pe cand un inventar al ticalosiilor la care a consimtit?