miercuri, mai 1, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaCartierul general al mercenarilor Wagner din Lugansk, distrus cu HIMARS. Se vorbește...

Cartierul general al mercenarilor Wagner din Lugansk, distrus cu HIMARS. Se vorbește de sute de morți; dintre răniți, cel puțin jumătate n-au șanse pentru că lipsesc medicamentele

-

Cartierul general al mercenarilor Wagner din regiunea Lugansk, care se afla în localitatea Kadiivka, a fost pulverizat duminică, de ucraineni, cu ajutorul unor lovituri de precizie ale lansatoarelor HIMARS, relatează multiple surse. Serhii Haidai, comandantul Administrației Militare Lugansk, afirmă că „pierderile forțelor rusești sunt foarte semnificative”. Se vorbește, în acest moment, de circa 300 de morți.

Cartierul general al trupelor Wagner era în „Casa de Oaspeți Jdanov”, un hotel din zona ocupată a Luganskului, la câteva zeci de kilometri în spatele frontului.

Wagner este principala forță care presează, de aproximativ 6 luni, în zona Bahmut, în încercarea de a cuceri orașul strategic. Începând din noiembrie, mercenarilor li s-au alăturat și forțele armatei regulate rusești, iar pierderile ucrainene și rusești în zonă au devenit uriașe. Se repetă, practic, scenariul de la începutul verii, când au fost asaltate Severodonețk și Lisiceansk.

Rușii execută repetate atacuri frontale, folosind ca masă de manevră dispensabilă militarii încorporați în septembrie-octombrie. Există unele progrese, dar foarte mici, iar generali occidentali care urmăresc conflictul afirmă că deja pierderile de vieți omenești și de echipamente suferite de Rusia depășesc cu mult importanța orașului.

- Advertisement -

Atacul de la Kadiivka, lansat duminică, a vizat conducerea operațională a trupelor Wagner de pe teren. Serhii Haidai a menționat că e de așteptat ca „minimum 50%” dintre supraviețuitorii atacului să moară din cauza lipsei de medicamente și de condiții în care să primească îngrijiri.

În acest timp, pe parcursul weekendului, Rusia a țintit din nou cu rachete și drone orașele Ucraienei, în special Odessa, de această dată. Armata ucraineană spune că a doborât „cel puțin 10 drone”, dar alte 5 au lovit instalațiile energetice din portul Odessa. Atacurile au lăsat 1,5 milioane de oameni fără curent electric într-un moment în care iarna s-a instalat deja de-a binelea în regiune. Președintele Zelenski spune că, de această dată, lucrurile sunt mai grave: “Situația în regiunea Odessa este foarte dificilă. Din nefericire, loviturile au fost critice, astfel că va dura mai mult timp pentru a relua alimentarea cu electricitate. Nu se va putea rezolva în ore, vor fi necesare zile”.

În ultima convorbire dintre președintele american Joe Biden și Zelenski s-a convenit pentru a se acorda prioritate ajutorului antiaerian, astfel încât rușii să nu mai aibă succes în distrugerea infrastructurii destinate populației civile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

* O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

* De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

* Putregaiul de sub eșecul Schengen: „doctor Bode” și-a pus colegul de bancă din liceu șef la Inspectoratul pentru Imigrări!

* Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

* „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

* Bizara tentativă de lovitură de stat din Germania. Prințul Heinrich al XIII-lea voia să ia puterea cu ajutorul Rusiei. Cei 25 de complotiști arestați erau conspiraționiști de tip QAnon

* Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -