Propaganda putinistă din România continuă nestingherită aceleași campanii de tip fascist începute încă din timpul pandemiei, reîncălzind ciorba stătută a conspirațiilor create pe seama vaccinurilor. Oficina conspiraționistă și extremistă Activenews a întocmit o lungă listă cu politicieni, medici, jurnaliști, experți în domeniul sănătății publice și diverși intelectuali pe care-i compară cu „criminalii revoluției”!
Zeci de persoane sunt prezentate într-un interminabil tabel ca fiind „vinovate” că, în timpul pandemiei, au explicat oamenilor ce înseamnă, de fapt, vaccinarea și au militat pentru această măsură de protecție în fond banală, practicată în toată lumea în ultimii peste 200 de ani pentru a preveni epidemiile sau diverse boli.
Narativul conspiraționist a fost ținut la foc mic și reîncălzit în ultimele luni de armatele de troli, simpatizanți AUR, conspiraționiști și extremiști pe care se bazează Moscova. S-au reluat toate prostiile din pandemie, acum pretinzându-se – tot fără niciun fel de dovadă – că, iată, cei vaccinați mor sau se îmbolnăvesc pe capete.
Liste negre – specialitatea bolșevicilor și a fasciștilor. Site-ul conspiraționist Activenews își ascunde delirul și ura viscerală în spatele „inițiativei cititorilor”
Articolul „LISTA TUTUROR VACCINIȘTILOR DIN ROMÂNIA. O inițiativă a cititorilor ActiveNews” își ascunde delirul fascist și ura viscerală, așa cum arată și titlul în spatele unei așa-zise „inițiative” a celor care urmăresc site-ul.
Oamenii care au explicat cu argumente științifice, cu dovezi, rațional, de ce o pandemie se poate combate prin vaccinare – așa cum s-a întâmplat în istorie cu variola și poliomielita, alte boli produse de virusuri – sunt împroșcați cu noroi, numiți „ciocli apocaliptici”, „trâmbițele vaccinării” și comparați cu marii criminali!
Culmea e că tocmai trompetele Moscovei și extremiștii, cei care au pe conștiință concret moartea a zeci de mii de români răpuși de virus după ce au fost convinși că acesta nu există sau că e „o simplă răceală”, fac acum liste negre și-i acuză de crimă pe oamenii care au încercat să explice rațional cum ne putem feri de Covid.
Aceleași amenințări, apelul la frică și la tot felul de minciuni cu scopul de a panica oamenii – rețeta propagandei care preia temele Moscovei
Delirul de pe Activenews este total. Se agită la nesfârșit spaime, amenințări, fantomele care reprezintă, de fapt, coloana vertebrală a propagandei conspiraționiste. Totul se bazează pe ideea că oamenii sunt neinformați și, în principiu, răspund cel mai bine la instinctul atavic al fricii. În cazul de față se reiau fraze-cheie care nu lipsesc din narativul propagandei rusești: „injectarea în masă cu seruri experimentale insuficient testate și cu reacții adverse grave între care se include și moartea”.
Bineînțeles, aici nu e vorba de vaccinurile rusești sau chinezești, care într-adevăr n-au fost testate suficient și s-au dovedit, ulterior, chiar ineficiente. Totul se reduce la „Oculta Mondială” din Occident și la „slugile din România”.
Teza conspiraționiștilor: absolut toată lumea e cumpărată, de la președintele țării până la medici și jurnaliști. Toți își iau bani de la Ocultă ca să omoare oameni și să mintă. Pare o nebunie și un delir de persecuție, dar această retorică persistă de doi ani – cazul Șoșoacă e exponențial pentru curentul conspiraționist.
Nu numai că nu este prezentată vreo dovadă a celor afirmate, dar – lucru specific conspiraționiștilor – sunt și cazuri clare de minciună. Spre exemplu, pe listă se află jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, de la G4Media, site care a refuzat banii de la Guvern și chiar a criticat public, în mod repetat, subvențiile acordate presei pe durata pandemiei!
Mimând mărinimia, tocmai criminalii care i-au îndemnat pe oameni să nu se protejeze contra virusului, care i-au intoxicat cu minciuni, zvonuri, mesaje ale propagandei rusești, se arată dispuși să-i „ierte” pe cei care au încercat să conștientizeze opinia publică privitor la pericolul îmbolnăvirii.
Între timp, virusul a devenit, exact așa cum spuneau la începutul pandemiei experții înjurați acum de conspiraționiști, endemic. Adică și-a scăzut virulența după doi ani, devenind unul mai puțin agresiv pentru corpul uman, crescându-și în schimb transmisibilitatea.
Citiți mai jos lista neagră făcută de site-ul conspiraționist Activenews.
„LISTA TUTUROR VACCINIȘTILOR DIN ROMÂNIA:
Politicieni, guvernanți
• Klaus Iohannis – preș. vaccinist, a recunoscut după doi ani că vaccinurile nu protejează
• Raed Arafat – DSU, DSP
• Ludovic Orban – PNL
• Florin Cîțu – PNL
• Nicolae Ciucă – PNL
• Marcel Ciolacu – PSD
• Kelemen Hunor – UDMR
• Nelu Tătaru – PNL
• Vlad Voiculescu – USR
• Ioana Mihăilă – USR
• Dan Barna – USR
• Dacian Cioloș – REPER
• Emil Boc – PNL
• Sorin Cîmpeanu – PNL
• Ion Marcel Vela – PNL
• Lucian Bode – PNL
• Ovidiu Raețchi – PNL
• Raluca Turcan – PNL
• Emanuel Ungureanu – parlamentar USR
• Cristian-Silviu Bușoi – europarlamentar PNL
• Gheorghe Falcă – europarlamentar PNL
• Mircea Abrudean – prefect
• Iulian Bulai – USR
• Traian Băsescu
• Nicu Ștefănuță – europarlamentar USR
Medici, executanți:
• Valeriu Gheorghiță – col. MApN – CNCAV
• Andrei Baciu, fost fotomodel – CNCAV, MS
• Adriana Pistol – INSP
• Andreea Căpâlna/Moldovan – secretar de stat în Ministerul Sănătății
• Emilian Imbri, politruc, Victor Babeș, București
• Beatrice Mahler – Marius Nasta
• Carmen Dorobăț – Regina Maria
• Virgil Musta – Victor Babeș, Timișoara
• Adrian Streinu Cercel – Carol Davila
• Adrian Marinescu – Matei Balș
• Alexandru Rafila – OMS, PSD, Ministerul Sănătății
• Daniel Coriu – președinte Colegiul Medicilor din România
• Ioana Nicolescu – DSP
• „Andi” Manciu – PNL – coordonator Grup Cenzură
• Dan Dungaciu – coordonator ”Laborator”
• Alina Bârgăoanu – propagandistă ONG Eurocomunicare
• Paul Dobrescu – propagandist ONG Eurocomunicare, ex-Era Socialistă
• Răzvan Cherecheș – „expert”
• Petcu Niculina, dr. – Petrom/OMV
• Octavian Jurma – Impostor, Timișoara
• Voichița Lăzureanu – UMF, Timișoara, PSD
• Sandra Adalgiza Alexiu – președinte Asociația Medicilor de Familie
• Gindrovel Dumitra – medic de familie
• Mihai Craiu – INSMC
• Cristian Oancea – Victor Babeș, Timișoara
• Gabriel Diaconu – psihiatru
• Radu Tincu – ATI, Spitalul de Urgență Floreasca
• Balcan Oana Georgina, 26 ani – asistent medical generalist
• Simin Aysel Florescu
• Radu Vladareanu – Spitalul Elias
• Anca Buzoianu – UMF Cluj
• Daniel David – UBB Cluj
• Viorel Scripcariu – rector UMF Iași
• Marinela Mititelu
• Gabriel Tatu Chitoiu
• Vlad Ciurea – „ L-am auzit pe dr. Streinu-Cercel, profesor de boli infecțioase, care a zis clar: doctorului care nu recomandă vaccinul să i se ridice diploma – a spus-o și așa și gândește. Gândesc exact la fel” (Adevărul)
• Alexandru Rotundu – Bârlad
• Gabriel Tatu Chitoiu – Recomandă cenzurarea „conținuturilor antivacciniste” (Cititor)
• Mihail Pautov
• Roșu Florin – manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași
• Laura Ghibu – stomatolog
Oamenii presei „independente”, recte mituite de Guvern cu 40 de milioane de euro, vuvuzele online, ONG-iști:
• Cristian Tudor Popescu – DIGI 24 / at large
• Mihai Gâdea – Antena 3 – CNN
• Radu Tudor – Antena 3
• Alexandra Păcuraru – Realitatea Plus
• Anca Alexandrescu – Realitatea Plus
• Andreea Esca – Pro TV
• Bot – online
• Cartianu – online
• Ciocăzanu – online, TVR
• Oana Despa – DIGI 24
• Cosmin Prelipceanu – DIGI 24
• Bogdan Chirieac – DC News / at large
• Val Vâlcu – DC News / DC Medical
• Sonia Simionov – Antena 3
• Adriana Iovi-Stere – Pro TV
• Ion M. Ioniță
• Sorin Ioniță – Expert Forum
• Ana Maita – Asociația Mame pentru Mame
• Mirel Curea
• Bogdan Ficeac
• Cătălina Porumbel – Antena 3
• Dan Constantin – Jurnalul Național
• Radu Banciu – Sport / B1 Tv
• Răzvan Bucuroiu – TVR
• Mihai Vasilescu
• Cetin Ametcea – online
• Vali Petcu – Zoso – online
• Dan Tapalagă – G4media
• Cristian Pantazi – G4media
• Cristi Dimitriu – online
• Niels Schnecker – RTV
• Cătălin Tolontan – LIBERTATEA
• Dragoș Pătraru – PrimaTV
• Răzvan Simion și Dani Oțil – Antena 1
• Vlad Mixich – ONG-ist
• Alina Mungiu Pippidi
• Răzvan Exarhu
Vedete, sportivi, influenceri:
• Vasi Rădulescu, plagiator
• Simona Halep
• David Popovici
• Maia Morgenstern
• Oana Pellea
• Dorian Popa
• Cătălina Grama – Jojo
• Ioana Ginghină
• Pr. Constantin Necula
• Pr. Visarion Alexa
• Vasile Bănescu
• Loredana Groza
• Andrei Pleșu
• Viorica de la Clejani
• George Buhnici
• Andreea Bănică
• Tudor Gheorghe (regretabil), muzician
• Victor Rebengiuc, actor
• Pr. Crin-Triandafil Theodorescu.
• Ilie Dumitrescu, fost fotbalist
• Gelu Vișan, animator
• Marius Pieleanu, sociolog
• Teodor Baconschi
• Mircea Cărtărescu
• Lucian Mîndruță – „Nu știu la ce categorie se încadrează și ce profesie are conlocutorul lui Brucan. Feisbucist de frunte sau așa ceva…” (Cititor) / „Cavaler de Cornu” (Cititor)
• Gabriel Liiceanu – „filosof care, „filosofând” despre libertate, a venit cu „argumentul” că omul nevaccinat își pierde libertatea întrucât îl omoară pe el, pe Liiceanu: „A apărut ideea că (vaccinarea) încalcă libertatea. Libertatea de a ce? De a mă omorî pe mine și pe ceilalți? Asta nu-i libertate. Libertatea încetează în clipa în care se ciocnește de libertatea altuia”.” (Cititor)
• Tudor Chirilă, gurist
• Adrian Papahagi, politician partidul M10 fondat de Monica Macovei
• Dorian Popa, vlogger
• Mihai Bendeac
• Teo Trandafir
• Ilie Năstase
• Ion Țiriac
• Horia Brenciu
• Ioana Grama
• Cristina Ich
• Ioana Chicet-Macoveiciuc – Prințesa Urbană
• Alice Drăghici – avocat Baroul București
• Andreea Marin
• Dan Petrescu – antrenor fotbal
• Helmut Duckadam – fostă glorie
• Andrei Caramitru – userist
• Ion Caramitru (+) – fost actor
• Silviu F(r)aier – vlogger
• Ruxandra Gîdei – vlogăriță „4fara15” – „Recomanda fetelor sa nu vorbeasca cu baietii ce citesc Orwell, ca risca sa fie antivaccinisti” (Cititor)
• Mitică Dragomir – personaj
• Mariciu si Backpackyourlife – youtuberi
• Horațiu Mălăele
• Horia Roman Patapievici
• Nicolae Manolescu
• Tzancă Uraganu
• Las Fierbinți – actorii ProTv din show-ul preferat al lui Andrei Pleșu
• Pr. Bogdan Chiorean – Cluj
• Oana Roman
• Ileana Badiu
• Marian Godină
• Delia
• Andra
• Cătălin Măruță
• Andreea Bălan
• Andreea Antonescu
• Mihai Morar
• Speak și Ștefania
• Dana Rogoz
• Ștefan Bănică
• Horia Brenciu“
De curiozitate am intrat pe acel site si am vazut discutiile despre aceasta lista de tip nazist sau comunist (cum preferati!).
Ce e interesant: TOTI cei care discuta acolo sunt ANONIMI! Nu au curajul sa-si dea numele, dar fac liste cu NUMELE celor care au pledat pentru vaccinare.
Ce viermi! E trist!
Mai citiți și voi…
Mai citiți cum se „scuză” în ghilimele o directoare Pfizer că erau prea ocupați să facă bine omenirii (și să-și rotunjească conturile pe vreo 10 generații) ca să mai piardă vremea cu un nimic ca testarea vaccinurilor…
Mai citiți cum mor pe capete oameni tineri și sănătoși, înainte să mai apuce cineva să-i ajute…
Așa că mai lăsați tiribomba cu vaccinul că nu mai ține…
Și nu vă grăbiți să săriți cu gura, că nu mă plătește Putin, feri-m-ar sfântul…
Si eu am crezut ca d-ul Cartianu ar fi un ziarist independent si rational,nu-i nici corupt nici vandut cuiva,e pur si simplu un naiv incapatanat si care are avea nevoie de mai mult bun simt..Necazul este ca,multi oameni de bine,ca si el dealtfel,inca sant orbi si nu vad ceea ce se intampla.Daca l-as intreba cum vede faptul ca in Canada s-au deschis doua ferme de greieri,in scoli se darama WC-urile pt fete si baietii si se fac comune(cum s-ar simti el ca parinte,daca fiica d-lui ar merge la toaleta alaturi de un baiat)..in fine ,sant atatea si chiar nu merita ..Nu-mi aduc aminte decat cum ii numea pe cei care se opun vaccinarii,covidioti si spalati pe creieri.Isi va da seama de greselile facute ,mult mai curand decat banuieste,prin ceea ce se va intampla,politic si social,in viitorul foarte apropiat.
Frumos,deja antivaxxerii s au activat.Probabil de la site-ul impricinuit
Insa sunt contrariat de altceva..Cum de Alexandreasca si vedetele RTV Vișan și ailalta,avocata ursuza,Alce Draghici sunt pe lista?Dar si Razvan si Dani…jurnalisti?!
Plus reporterita de la Observator care sa recunoastem,nu e pe sanatate.Ca a spus pe subiect pe facebook,altceva
Halucinant la ei ca desi urla in gura mea ca vor ca opinia lor contra sa fie respectata nu e,ei nu accepta opinia contra a ceea ce gandesc(sa zicem,cea pro generala)