vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPutin îi pedepsește pe rușii care compară URSS-ul bolșevic cu Germania nazistă....

Putin îi pedepsește pe rușii care compară URSS-ul bolșevic cu Germania nazistă. Sunt cenzurate cărțile, articolele și dezbaterile TV

-

Vladimir Putin îi pedepsește pe toți cetățenii ruși care vor echivala comunismul sovietic cu nazismul german, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest sens, dictatorul criminal Vladimir Putin a semnat o lege inițiată în urmă cu doi ani, în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru Cultură și Artă.

Legea semnată de Putin prevede amenzi și chiar 15 zile de arest pentru persoanele care vor nega faptul că Uniunea Sovietică a jucat un rol decisiv în înfrângerea hitlerismului, anunță site-ul Gazeta.ru. Altfel spus, singurul adevăr permis de regimul barbar de la Moscova sună așa: bolșevicii au fost buni, naziștii au fost răi; sovieticii au fost buni, germanii au fost răi. Rapturile teritoriale făcute de URSS, violurile și crimele armatei lui Stalin nu trebuie amintite!

Susținătorii legii cred că sancțiunile sunt necesare, deoarece, în ultima vreme, Occidentul a “calomniat” tot mai mult URSS și a încercat să revizuiască istoria comună.

Istoricii moscoviți au însă altă părere. În opinia lor, adevărul nu trebuie apărat cu amenzi, ci cu muncă educativă făcută în societatea rusă.

- Advertisement -

Vorbind despre dreptate, URSS-ul comunist chiar s-a identificat cu Germania nazistă din data de 23 august 1939. Atunci, la Moscova, s-a semnat odiosul Pact Ribentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Hitler-Stalin În urma acestuia, după numai o săptămână, Hitler a invadat Polonia, iar Stalin i s-a alăturat peste 17 zile. Țara a fost împărțită între doi prăduitori sângeroși.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege aprobat de Putin introduce un nou articol, 13.48, în Codul contravențiilor administrative (CAO). Mai exact, acesta interzice următoarele:

▪ Identificarea publică a obiectivelor, deciziilor și acțiunilor conducerii URSS cu scopurile, deciziile și acțiunile Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

- Advertisement -

▪ Identificarea publică a scopurilor, deciziilor și acțiunilor armatei sovietice cu scopurile, deciziile și acțiunile armatei Germaniei naziste;

▪ Același lucru este valabil nu numai în cazul Germaniei, ci și în cel al conducerii și armatei „Axei” europene, adică a țărilor blocului nazist (cei mai importanți aliați: Italia și Japonia);

▪ În plus, este interzisă negarea publică a „rolului decisiv al poporului sovietic în înfrângerea Germaniei naziste”;

▪ Nu se poate nega caracterul „umanitar” al „misiunii URSS în eliberarea țărilor Europei”.

Cuantumul amenzilor

Pentru prima încălcare a legii, persoanele sunt pasibile de amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de ruble (circa 67 și 134 de lei) sau pot fi chiar arestate pentru 15 zile. Pentru același lucru, oficialii vor fi sancționați cu sume între 2.000 și 4.000 de ruble (134-268 de lei), iar persoanele juridice – de la 10.000 la 50.000 de ruble (670-3.350 de lei).

Pentru încălcări repetate ale legii, cetățenii vor fi amendați cu 2.500-5.000 de ruble (167-334 de lei), funcționarii – cu 5.000-20.000 de ruble (334-1.340 de lei), persoanele juridice – cu 50.000-100.000 de ruble (3.350-6.700 de lei), Persoanele juridice, în cazul unei infracțiuni repetate, se pot confrunta cu o suspendare administrativă a activităților pe o perioadă de până la 90 de zile.

Deputata care a inițiat legea: „Nu este vorba despre tăierea au toporul a libertății de gândire și de exprimare. Este important ca, în domeniul public mass-media, naziștii să nu fie echivalați cu Armata Roșie”

Problema măsurilor mai dure împotriva celor care compară URSS-ul comunist cu Germania nazistă a fost ridicată în ianuarie 2020, la o ședință a Consiliului pentru Cultură și Artă, de șeful Comisiei pentru Cultură a Dumei de Stat, Elena Iampolskaia. Ea a sugerat adăugarea unei interdicții corespunzătoare la legea federală „Cu privire la perpetuarea victoriei poporului sovietic în Marele Război Patriotic din 1941-1945”.

„Nu este vorba despre lovirea cu toporul și tăierea libertății de gândire și de exprimare, nu despre faptul că vrem să interzicem cercetarea științifică, discuțiile și publicarea de cărți istorice. Este important ca, în domeniul public mass-media, naziștii să nu fie echivalați cu Armata Roșie”, a explicat ea.

Gazeta.ru: „Iampolskaia a adăugat că inițiativa n-ar trebui să interfereze cu cercetările istorice și «discuțiile respectuoase». Este necesar doar să «oprim speculațiile pe această temă». Ulterior, deputata, în sprijinul ideii sale, a spus că deja sunt publicate cărți în Rusia, unde au fost identificate acțiunile conducerii URSS și ale Germaniei. Potrivit ei, unele dintre aceste cărți sunt populare în rândul tinerilor”.

Deputata Iampolskaia: „Dacă redactorii de la editurile noastre nu au suficientă inteligență, conștiință și dezgust pentru a elimina astfel de pasaje, ar trebui ajutați de lege. Mi se pare că avem dreptul moral de a înăspri legea atunci când vine vorba de profanarea memoriei noastre istorice”.

Putin: „Dumnezeu însuși ne-a ordonat, probabil, să includem mecanisme adecvate pentru a proteja trecutul foarte recent”

În octombrie 2020, la o ședință regulată a Consiliului pentru Cultură și Artă, când Iampolskaia a cerut din nou modificări ale legii, Putin i-a susținut inițiativa.

Putin: „Sunt de acord cu propunerile dumneavoastră. Dacă în unele țări sunt prevăzute pedepse penale pentru negarea genocidului armean, Dumnezeu însuși ne-a ordonat, probabil, să includem mecanisme adecvate pentru a proteja trecutul nostru foarte recent”.

Gazeta.ru: „În ianuarie 2021, Putin a instruit Duma de Stat să pregătească un proiect de lege care interzice identificarea rolului URSS și al Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. Drept urmare, amendamentele relevante au fost adoptate în Rusia în vara anului 2021. Ele includ interdicții la fel ca noua lege a amenzilor. Legea a clarificat că este imposibil să identifici URSS cu Germania nazistă sau să negi rolul decisiv al poporului sovietic într-un discurs, într-o «operă publică», în mass-media sau la postarea de informații pe internet”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Alt 8-lea general rus lichidat în Ucraina era fiul unui ofițer sovietic care a participat la masacrul de la Katyn, din 1940, împotriva ofițerilor polonezi

* VIDEO. Secretele rachetei Neptun, care a scufundat crucișătorul Moscova. „E imposibil s-o detectezi. Zboară foarte jos, la 5-7 metri deasupra mării”

* Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni militare speciale» vor regreta amarnic”

VIDEO. Cecenul Kadîrov, „luptătorul de pe Tik-Tok”, îi cere lui Putin să dea cu arma nucleară în ucraineni, „ca să nu mai glumească pe seama noastră”

* Fost maior KGB, mesaj pentru ruși: „A încerca să intri în Harkov înseamnă că ești un cadavru, din tine vor rămâne doar pantofii” / „25 de kilometri – sute de tancuri distruse. Au numărat 800 de cadavre”

* CTP despre Putin și Al Treilea Război Mondial: „Cimpanzeul sângeros e capabil de orice”

* Rusia amenință Finlanda și Suedia cu arme nucleare dacă nu renunță la NATO! “Trebuie să restabilim echilibrul. Să sperăm că bunul-simț al vecinilor noștri nordici va învinge”

* Cum a fost capturat finul ucrainean al lui Putin. Voia să traverseze râul Nistru cu o barcă și să ajungă în Transnistria, cu ajutorul unor interlopi și polițiști corupți. Agenți FSB l-ar fi preluat și transportat la Moscova

* „După ocuparea Ucrainei, Rusia va da o bucată din ea Ungariei, la schimb cu ieșirea din UE și din NATO, apoi va «elibera» România, Polonia și țările baltice”

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

„Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Beizadelele Kremlinului, crescute în Occidentul blamat de părinți. Ipocrizia liderilor de la Moscova

* Dinamo Kiev a anulat amicalul cu FCSB după ce Gigi Becali a făcut declarații bezmetice, pro-ruse: „Pe Zelenski l-a pus un miliardar care a făcut batalionul Azov. Ăia sunt naziști, știu eu!”

* Flavia Groșan, doctorița șoșocară din pandemie, e putinistă pe față. Ne trimite în Rusia, unde a avut ea revelații Covidioate

* Ciolacu și Ciucă au mințit cu nerușinare: România n-are niciun acord cu UE pentru finanțarea voucherelor de 50 de euro! Analist financiar: banii nu există

Raportul SUA despre România: corupție generalizată, presă controlată de politicieni, jurnaliști hărțuiți și antisemitism în Parlament

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -