204 morți Covid pe zi și 1.255 de bolnavi la ATI. Expert: „Până de Crăciun, în București vom avea peste 100.000 de cazuri”

0
1492

România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 204 decese din cauza Covid (între care două tinere de 24 și, respectiv, 26 de ani), iar 1.255 de persoane sunt în stare gravă la terapie intensivă. Numărul de noi infectări este irelevant – doar 6.171, în condițiile în care s-au făcut abia 25.185 de teste.

Situația în București continuă să fie foarte gravă, iar medicul Octavian Jurma, autorul mai multor predicții corecte în privința evoluției pandemiei, estimează că, până de Crăciun, Capitala va depăși pragul de 100.000 de cazuri.

Numărul în scădere al noilor infecții raportate e în contradicție cu situația de la terapie intensivă și cu creșterea numărului de morți

La nivel național, singurii parametri relevanți sunt cei ai numărului de decese și al bolnavilor internați la ATI. Din cauză că autoritățile au redus masiv numărul de teste, a scăzut și numărul de infectări noi raportate zilnic.

Dar acestea nu reflectă realitatea, deoarece se observă că numărul deceselor și al cazurilor foarte grave se menține foarte ridicat. Statistica arată că 20% dintre cei îmbolnăviți ajung la spital, iar 10% necesită internarea la terapie intensivă.

Dacă acești indicatori nu se reduc, înseamnă că scăderea numărului total de cazuri, conform testării, nu e reală.

Medicul Octavian Jurma: „E o chestiune de timp până când se vor depăși 100.000 de cazuri în București”

Medicul Octavian Jurma afirmă că, în acest ritm, Bucureștiul se va sufoca până de Crăciun, când numărul bolnavilor în stare gravă va deveni pur și simplu de nesuportat pentru capacitatea spitalelor.

Într-o declarație pentru Ziare.com, Jurma a explicat: “În Capitală, rata de acumulare este destul de mare, peste 10.000 de cazuri săptămânal. În ultimele șapte zile au fost aproape 12.000 de cazuri înregistrate și 18.000 de cazuri în 14 zile. Astfel că nu este decât o chestiune de timp până când se vor depăși 100.000 de cazuri în București. Și, cel mai probabil, săptămâna viitoare se va întâmpla acest lucru. Depinde foarte mult de felul în care coboară curba (n.r. – infectărilor). Curba coboară în două feluri: fie prin măsuri de restricție și izolare, adică medicale și epidemiologice, fie prin scăderea numărului de teste. Pentru că această curbă pe care noi o vedem este curba cazurilor confirmate prin teste RT-PCR. Și, pe măsură ce testele scad, este tot mai greu să monitorizăm situația reală“.

În următoarele două săptămâni trebuie internați încă 1.000 de oameni la terapie intensivă. 200 dintre ei vor avea nevoie de intubare

Acesta a reclamat că “avem deja un deficit uriaș de teste față de perioada similară a lunii trecute. Este predictibil comportamentul virusului, curba pandemică. Ce nu este predictibil este felul în care noi reacționăm la curbă. Adică fie mărim numărul testelor, fie îl micșorăm“.

Conform medicului Octavian Jurma, Bucureștiul va trece de 100.000 de infectări până de Crăciun și de 120.000 de cazuri până la sfârșitul anului. Acesta spune că ritmul actual, de 10.000 de cazuri pe săptămână, nu e sustenabil de către sistemul de sănătate din București. Asta înseamnă că, în următoarele două săptămâni, încă 1.000 de oameni vor trebui internați la terapie intensivă, iar circa 200 dintre ei vor avea nevoie de intubare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here