vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsS-a activat "avocata poporului PSD". Renate Weber a așteptat să plece Firea...

S-a activat „avocata poporului PSD”. Renate Weber a așteptat să plece Firea de la Primărie ca să constate că e frig în apartamente

-

Renate Weber, Avocatul Poporului, a anunțat marți că s-a autosesizat cu privire la problemele cu apa caldă și încălzirea din apartamentele bucureștenilor, dar și relativ la prezența gunoiului pe străzile din Sectorul 1. Vizați sunt, în mod evident, noii primari care au scos PSD-ul de la butoanele administrației locale, iar operațiunea face parte din războiul declanșat de vechiul sistem împotriva celor care vor să-l decupleze de la resursele publice.

Avocatul Poporului a fost practic inexistent timp de 4 ani în București, deși problemele cu apa caldă și căldura – dar și multe altele la fel de grave, precum poluarea extremă și traficul insuportabil – au fost în crescendo în mandatul Gabrielei Firea. Acum, când s-a schimbat puterea și au plecat de la conducere ciracii politici ai “avocatei poporului PSD”, Weber a devenit brusc sensibilă.

Weber a tăcut în ultimul an din mandatul Gabrielei Firea, iar acum are revelația că e frig în apartamente și cere “îndreptarea imediată” a problemelor!

Problemele existente în această iarnă cu căldura, apa caldă din apartamente și gunoiul de pe străzi au strânsă legătură cu precedenții primari. Firea n-a avut nicio preocupare pentru sistemul de termoficare deja învechit, iar între 2016 și 2020 a crescut de trei ori volumul de apă fierbinte pierdut pe traseu, prin țevile găurite și deteriorate.

Blocat o lună să-și preia mandatul (din 27 septembrie până după mijlocul lui octombrie) prin contestațiile depuse de oamenii Gabrielei Firea, Nicușor Dan s-a trezit, când a intrat în Primărie, că fostul edil nu făcuse niciun stoc de materiale de schimb și nicio pregătire pentru intervenții de urgență la sistemul de termoficare făcut praf.
În consecință, avariile au început să se țină lanț, iar Firea a speculat nemulțumirile oamenilor rămași fără apă caldă și fără căldură țipând pe Facebook că de vină e noua administrație.

- Advertisement -

Romprest a refuzat brusc să mai strângă gunoaiele după ce a venit Clotilde Armand la Primărie. Până atunci, în mandatul PSD, n-avusese obiecții

În cazul Sectorului 1, lucrurile sunt la fel de scandaloase. Fostul primar Daniel Tudorache (fost viceprimar pe vremea lui Andrei Chiliman) a perpetuat un contract cu Romprest, firma fabricată în vremea când Miron Mitrea era ministrul Transporturilor și, de atunci, cuplată la contractele cu bani publici. Tudorache n-a plătit facturile pentru salubrizare în ultimele luni ale mandatului său. Când Clotilde Armand a preluat funcția de primar al Sectorului 1, a descoperit că, potrivit Curții de Conturi, ultimul contract cu Romprest, semnat de Tudorache anul trecut și prin care se majorau tarifele, era ilegal.

Romprest, care strânsese gunoaiele din Sectorul 1 fără să ceară plata restanțelor în mandatul lui Tudorache, și-a dat brusc seama, după schimbarea primarului, că nu poate presta această muncă pe gratis. Așa că a întrerupt peste noapte colectarea gunoiului. Mormanele de deșeuri au început să se acumuleze pe străzi.

Ambele operațiuni au fost deliberate, vizând ostilizarea populației față de primarii care au anunțat că vor decupla clientela și firmele mafiei de la resursele publice. În acest război cu primarii pe care nu-i poate controla, caracatița vechiului sistem pus la punt ce PSD lovește în oameni, ca să demonstreze că noua administrație este incompetentă.

- Advertisement -

Subit, Avocatul Poporului moare de grija bucureștenilor, considerând inacceptabil să stea în frig și sufocați de gunoi. Jaful și ilegalitățile PSD i s-au părut mai tolerabile

Acesta este momentul în care același PSD a aruncat-o acum pe Renate Weber în scenă, în rolul salvatoarei. Avocatul Poporului a remis un comunicat care țintește către Clotilde Armand: „Având în vedere informațiile prezentate în mass-media privind situația generată de cantitatea foarte mare de deșeuri adunate pe trotuarele din Sectorul 1, dar și constatările proprii, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu încă din data de 9 decembrie 2020. Astfel, întrucât serviciile de salubrizare au ca obiectiv principal protecția sănătății populației, dar și a mediului, au fost întreprinse demersuri la Primăria Sectorului 1 București referitoare la modalitatea de asigurare a serviciilor de salubrizare pe raza Sectorului 1 din București“.

La ochi a fost luat, de avocata poporului PSD, și Nicușor Dan: “Avocatul Poporului a luat cunoștință din numeroase articole de presă despre lipsa apei calde și a căldurii în toate sectoarele din București. Având în vedere că problema lipsei apei calde și a căldurii reprezintă o chestiune de sănătate publică, mai ales că România se confruntă cu lupta împotriva virusului COVID-19, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu încă din data de 9 decembrie 2020. Astfel, au fost efectuate demersuri la toate primăriile de sector, precum și la Primăria Municipiului București, pentru a ne comunica măsurile imediate dispuse, în vederea asigurării condițiilor de trai normale în case în această iarnă, întrucât anotimpul rece s-a instalat deja“.

Populismul și demagogia inițiativei lansate de Renate Weber sunt de un cinism extrem. Aceasta nu doar că știe cu precizie cine e adevăratul vinovat pentru frigul din apartamente, dar și că efectul neglijenței criminale a Gabrielei Firea, (neglijență manifestată timp de 4 ani și 4 luni, între iunie 2016 și octombrie 2020) nu poate fi estompat în 24 de ore sau o săptămână.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. asociatiile de locatari platesc, prin administratori, doua facturi! Gunoiul casnic(care nu are ce cauta pe strazi) se plateste de administratori, prin primarie…restul este treaba firmei de salubritate!! ce este la Bucuresti este boicot!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -