joi, aprilie 25, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Washington Post": Prigojin le-a propus ucrainenilor să le divulge informații despre pozițiile...

„Washington Post”: Prigojin le-a propus ucrainenilor să le divulge informații despre pozițiile armatei ruse, dacă renunță la Bahmut. Kievul confirmă discuțiile

-

Disperat să-și îndeplinească promisiunile față de Putin, oligarhul Evgheni Prigojin i-ar fi contactat în secret pe ucraineni, în ianuarie, propunându-le un târg: furnizarea de informații despre armata rusă în schimbul retragerii trupelor Kievului din Bahmut, scrie ediția de luni a publicației americane „Washington Post“. Dezvăluirea ar putea reprezenta pretextul perfect pentru conducerea de la Moscova ca să-l lichideze pe oligarhul devenit incomod.

Informațiile date de publicația americană au fost confirmate de surse din serviciile de informații de la Kiev. Acestea menționează că ucrainenii au avut mai multe runde de discuții cu Prigojin, dar în final au refuzat târgul pentru că nu aveau încredere în cuvântul oligarhului.

„Washington Post“ scrie că Prigojin s-a angajat să le spună ucrainenilor care sunt punctele slabe ale liniilor rusești, la schimb cu predarea orașului Bahmut. Oligarhul și-a luat angajamentul față de Putin, astă-toamnă, că-i va livra localitatea. În ciuda tuturor eforturilor făcute însă de atunci și până azi de mercenarii Wagner, nu se poate spune că Bahmut a fost cucerit în totalitate.

În schimb, forțele private ale lui Prigojin au înregistrat pierderi colosale, de ordinul zecilor de mii de oameni. Oligarhul îi acuză pe Serghei Șoigu și Valerii Gherasimov că sunt vinovați pentru eșec, deoarece au redus furnizarea de muniție (mai ales obuze de artilerie) pentru mercenarii săi.

- Advertisement -

În ultimele sale luări de cuvânt Prigojin a fost de-a dreptul isteric, iar la un moment dat a lăsat impresia că-l insultă și pe Putin, spunând că este un „idiot absolut“. Ulterior, Prigojin a dat-o cotită, spunând că de fapt se referea la Șoigu.

S-a speculat că, după ultimele sale izbucniri, Prigojin are zilele numărate și că serviciile secrete rusești sunt pregătite să-l elimine fizic. Oligarhul a acuzat deja armata, acum ceva timp, că i-a tăiat comunicațiile când se afla în elicopter, pentru a înscena un accident și a fi doborât de propria apărare antiaeriană.

„Washington Post“ scrie că șeful Wagner a făcut oferta către Kiev la sfârșitul lunii ianuarie 2023. Informațiile ar proveni din documente secrete americane și ar fi fost descoperite de jurnaliști pe platforma de mesagerie „Discord“. Propunerea lui Prigojin s-a făcut prin intermediari, către direcția de informații militare a Ucrainei, el păstrând dealtfel contactul secret cu acestea încă de la începutul invaziei.

- Advertisement -

Două surse din interiorul acestei direcții de informații militare de la Kiev (cunoscută sub acronimul HUR) au confirmat că Prigojin a discutat de mai multe ori cu șefii acestui serviciu. Conducerea Ucrainei a respins însă propunerile, suspectându-l pe Prigojin că ar intenționa să întindă o capcană. Oficiali de la Pentagon spun că și americanii au aceleași bănuieli în ce-l privește pe oligarh.

Între timp, în ultimele zile, ucrainenii au lansat mai multe atacuri pe flancuri, în zona Bahmut, avansând câțiva kilometri. Presiunea asupra liniilor deținute de forțele Kievului în oraș s-a redus.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Alegeri în Turcia: cum a scăzut diferența dintre Erdogan și rivalul său pro-occidental de la 25% la 5% în câteva ore. Opoziția revendică victoria, dar decisiv va fi turul 2

* Coincidență suspectă: al doilea oficial american găsit mort în cartierul de lux al lui Ion Țiriac. Un reprezentant NATO în 2021, un angajat al Ambasadei SUA în 2023

* VIDEO. „Ambuscada” pregătită Codruței Kovesi de slugile fugarului Ghiță: Simion o hăituiește pe stradă, Ciutacu pe TokTok, iar Ponta pe Facebook. Cascadă de minciuni, cu Ponta în rolul de mitoman-fără-egal

* VIDEO. Șoșoacă s-a isterizat ca o posedată, în Parlament, la auzul imnului european: „Fir-ar mama voastră a dracu’ de sclavi nenorociți! Omorâți cu toții ar trebui să fiți, împușcați în piață publică de trădători nenorociți!”

„Austeritatea” lui Ciolacu/Ciucă a început cu 60 de mașini cumpărate fără licitație de Budăi la Ministerul Muncii. Ghinea: „Trăim în Ferma Animalelor, unde porcii conduc”

* Austeritate doar pentru popor: șefimea din ministerul lui Burduja tocmai și-a cumpărat 6 iPhone 14 la 7.247 de lei bucata. Ciolacu anunțase că Guvernul „strânge cureaua“

Neamul bugetarilor PSD fericiți. Toată familia Daea lucrează la stat: nevasta, fiica, ginerele și nora sunt angajați la Ministerul Agriculturii, APIA și alte instituții subordonate

* EDITORIAL PAPAHAGI. România europeană e singura pentru care merită să mori. Restul e mizerie, glod, trogloditism, primitivism, murdărie, barbarie. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -