luni, decembrie 9, 2024
AcasăNewsUn preot a fost "urecheat" pentru că n-a cumpărat cota de vin...

Un preot a fost „urecheat” pentru că n-a cumpărat cota de vin liturgic „din rodul istoricei vii a Episcopiei Hușilor”

-

O scrisoare prin care un preot e “urecheat” de superiori pentru că n-a “cotizat” cumpărând vinul liturgic “din rodul istoricei vii a Episcopiei Hușilor” a devenit virală pe Facebook. Epistola datează din 18 ianuarie acest an, iar atenționarea, îmbrăcată în straiele cuvernice ale limbajului bisericesc, lasă să se întrevadă tonul amenințător.

Protopopul l-a pârât pe preot: n-a luat cantitatea de vin pe care toți preoții parohi sunt siliți de episcop s-o ia, într-un sistem piramidal asemănător taxelor de protecție. Preotul Vladimir Beregoi, consilierul economic și social-misionar al Episcopiei Hușilor, îl atenționează pe preotul indisciplinat: “Am constatat cu surprindere că, din rațiuni care nu țin neapărat de contextul pandemic în care trăim, cantitatea de vin liturgic ridicată de către precucernicia voastră este inexistentă”.

Descoperim și o altă apucătură bizantină: prevederile stipulate în documente, în interiorul BOR, nu sunt și corespunzătoare cu starea reală. Preotul e atenționat că, deși oficial s-a lăsat la aprecierea parohiilor să-și ia vinul de unde consideră, aceasta “nu constituie un argument întemeiat de a trece cu vederea, în mode deliberat, această rugăminte din partea Centrului Eparhial”.

Autorii scrisorii invocă autoritatea Episcopului Hușilor, Preasfințitul Ignatie, când îl atenționează subtil amenințător pe preotul rebel ca “în spiritul comuniunii și al disciplinei, statuate de către legislația bisericească în vigoare, de a folosi vin liturgic curat, fără impurități chimice, din rodul istoricei vii a Episcopiei Hușilor”.

- Advertisement -

Episcopia Hușilor este, de ani buni, în atenția opiniei publice prin comportamentul celor care o conduc. Precedentul episcop a fost prins că viola elevii de la seminarul teologic. Actualul episcop a făcut circ, în toamnă, pe subiectul pelerinajelor religioase, luând în bășcălie pericolul ca enoriașii să se îmbolnăvească de Covid. Asta, la doar o lună după ce el însuși se infectase după ce participase la sfințirea unei parohii.

Acum doar câteva zile, Preasfințitul Ignatie, actualul episcop de Huși, s-a mai dat o dată în spectacol. Alături de Protopopul de Bârlad, a încins o petrecere cu alți 7 preoți la cârciuma unui general care-i chemase să-i sfințească localul. Prinși de poliție că petrec în interiorul restaurantului, preoții au fost amendați. Puțin probabil ca preasfințitul să fi consumat „vin liturgic curat” la masa prietenului cu grade.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. La fel făcea și „Îpsul” Teodosie aici, la Constanța, cu vinul de la Nazarcea!

    Acu’…, de când a lăsat minunăția aia de vie să se stârpească singură…, nu le mai poate vinde preoților din Arhiepiscopia-Tomisului vin-popesc/”liturgic”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -