vineri, mai 3, 2024
AcasăOpiniiViguroasa Românie din UK

Viguroasa Românie din UK

-

Prietenii londonezi ne-au invitat zilele trecute la un splendid domeniu din Harrow. După București și Chișinău, Londra e orașul unde trăiesc cei mai mulți români (aproape o jumătate de milion), iar câteva zeci de mii dintre aceștia sunt grupați la Harrow.

Am fost bucuros s-o reîntâlnesc pe doamna Laura Popescu, extrem de activa ambasadoare a României în UK, care mi-a dăruit ziare britanice din ziua morții Reginei Elisabeta II și din ziua încoronării Regelui Charles III. Cu soțul dânsei, dl. avocat Antonie Popescu, am depănat amintiri despre anii ‘90, în care tata se chinuia să promoveze legea autonomiei universitare, iar dânsul era unul dintre liderii studențimii române.

M-am bucurat și de revederea cu Claudiu Florian, director adjunct al ICR Londra, diplomat de carieră și totodată fin scriitor, cu romane publicate în Germania.

Ne-a onorat cu prezența și primarul din Harrow, conștient de importanța comunității românești.

- Advertisement -

Aflați de 10-20 de ani în UK (United Kingdom – Regatul Unit), românii noștri au prins cheag, iar unii și-au deschis firme, au devenit funcționari publici sau chiar politicieni și aleși locali. Liderii comunității au creat asociații religioase sau laice, prin care-i ajută pe românii mai puțin educați și prosperi. Se creează elite românești în UK, care coagulează comunitatea (mai ales prin biserici).

Suntem într-un moment de vârf al relațiilor româno-britanice. Regele Charles III iubește România, iar nenumărați români, printre care și fiul meu, locuiesc în Marea Britanie.

Româna este a treia cea mai vorbită limbă în UK, după engleză și poloneză.

- Advertisement -

În anii care urmează, românii vor fi tot mai vizibili în elitele din Regat, și probabil vom ajunge să avem parlamentari de origine română în Westminster.

România nu poate privi decât spre Vest, unde au ales să se realizeze atât de mulți dintre copiii și frații noștri.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Războiul din Ucraina ca turnesol moral. Spune-mi cum te raportezi la Putin ca să-ți spun cine ești!

* Regele Charles și frontul de est al civilizației

* Cum văd eu situația politică din România

* România europeană e singura pentru care merită să mori. Restul e mizerie, glod, trogloditism, primitivism, murdărie, barbarie. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

* Observații la rece despre Încoronarea Regelui Charles III

* O mare bucurie: Codex Aureus în patrimoniul UNESCO

Pravoslavnica aliniere a datei Paștelui pe calendarul iulian s-a făcut și sub presiunea politică a lui Stalin, pentru a-i separa pe ortodocșii răsăriteni de restul lumii creștine

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -