vineri, martie 29, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Spaimele lui Putin: la Moscova s-a simulat, în miez de noapte,...

VIDEO. Spaimele lui Putin: la Moscova s-a simulat, în miez de noapte, o lovitură de stat și evacuarea conducerii Rusiei. Coloane de blindate și trupe pe străzi

-

Locuitorii din centrul Moscovei au fost, în noaptea de miercuri spre joi, martorii unei desfășurări de forțe pe care capitala Rusiei n-o vede în fiecare zi: coloane de blindate și trupe au năvălit pe străzi, într-un exercițiu care a simulat reacția rapidă la o lovitură de stat.

Exercițiul a fost organizat de Serviciul de Protecție Federal (echivalentul SPP în România) și s-a desfășurat chiar în centrul orașului, în apropierea Consiliului Federației. Mai multe străzi au fost blocate, iar trupele au simulat evacuarea elitelor politico-militare, precum și intervenția împotriva presupușilor puciști.

Spaima de o lovitură de stat, un atentat sau o încercare de asasinare îl bântuie pe Putin de mai multă vreme. Liderul de la Kremlin începe să semene tot mai mult cu Stalin și Hitler, din acest punct de vedere. Sovietologul Armand Goșu îl descrie pe Putin ca fiind convins că are o misiune mesianică, aceea de a reface mărețul imperiu rusesc de acum 100 de ani, și că se teme că nu va apuca să-și desăvârșească opera. Hitler a grăbit planurile de război din exact același motiv: pe 20 aprilie 1939 a împlinit 50 de ani, moment în care a avut revelația că dacă amână declanșarea ostilităților până în 1944, când se estima că economia germană va fi gata de război, s-ar putea să fie prea bătrân și să nu mai aibă timpul fizic necesar să-și desăvârșească opera de a crea un nou imperiu.

- Advertisement -

Putin, care pe 7 octombrie 2022 a împlinit 70 de ani, are aceeași temere. Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire sau de asasinare, începând din 2020, după apariția pandemiei, liderul de la Kremlin a redus la minimum contactele cu alte persoane. În 2022 au stârnit stupefacție întâlnirile sale cu președinți ai altor state și apropiați din vârful puterii de la Moscova pe care îi ținea la capătul unei mese foarte lungi.

Conform lui Armand Goșu, președintele Rusiei nutrește sentimente ambivalente față de Occident: pe de o parte îl desconsideră, apreciind că este decadent, iar pe de altă parte se teme de forța sa.

- Advertisement -

Cel mai tare, însă, Putin se teme de propriii acoliți și de ceea ce îi arată istoria Rusiei, una în care asasinatele, loviturile de stat sau de palat au fost modalitatea cea mai des întâlnită de lichidare a conducătorilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ponta îl laudă pe Iohannis pentru salvarea infractorilor: „A reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de «marțea neagră», nici Dragnea cu OUG 13”

* Avertisment apocaliptic: „România intră în incapacitate de plată în perioada următoare dacă Ministerul Finanțelor, condus de PSD, va face împrumuturi cu 10% dobândă! Luni ne-am împrumutat la 9,7%!”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -