Pe măsură ce trupele israeliene pătrund în Gaza, sunt descoperite dovezi incontestabile că teroriștii Hamas foloseau infrastructura civilă pentru a se ascunde și proteja de atacurile inamice. Forțele israeliene au găsit sub Spitalul de copii Rantisi o vastă galerie de tuneluri și buncăre în care erau depozitate armament, echipamente și chiar motociclete. Toată infrastructura era alimentată de la rețeaua electrică a spitalului.
Rezistența teroriștilor Hamas începe să se prăbușească în Fâșia Gaza, pe măsură ce trupele israeliene înaintează concentric. Odată cu pătrunderea acestora în teritoriile controlate de inamici, apar dovezile pe care Hamas, propaganda de stânga și susținătorii din Occident ai teroriștilor le-au negat până acum.
Israelienii au acuzat tot timpul că Hamas și-a săpat buncărele sub spitale, școli și grădinițe, pentru a folosi civilii drept scuturi umane împotriva atacurilor aeriene. Propaganda de stânga și activiștii musulmani au negat acest lucru.
Însă descoperirea de la Spitalul Rantisi nu lasă loc de prea multe discuții. Intrarea în rețeaua de buncăre se făcea printr-un puț pentru lift aflat lângă clădirea spitalului și care ducea la tunelurile situate la 20 de metri adâncime.
EXCLUSIVE RAW FOOTAGE: Watch IDF Spokesperson RAdm. Daniel Hagari walk through one of Hamas’ subterranean terrorist tunnels—only to exit in Gaza’s Rantisi hospital on the other side.
Inside these tunnels, Hamas terrorists hide, operate and hold Israeli hostages against their… pic.twitter.com/Nx4lVrvSXH
— Israel Defense Forces (@IDF) November 13, 2023
Purtătorul de cuvânt al trupelor israeliene a realizat un videoclip de câteva minute în care a explorat întreaga infrastructură capturată. Alimentarea cu energie se făcea de la rețeaua spitalului. În subteran se aflau depozite de armament, hrană, apă și echipamente.
S-a găsit o cameră unde, cel mai probabil, au fost ținuți ostaticii capturați pe 7 octombrie, în radiul criminal întreprins de teroriștii Hamas în interiorul Israelului. Pe jos zăceau împrăștiate biberoane pentru bebelușii luați ostatici odată cu mamele lor, pachete cu șervețele umede și chiar o motocicletă cu care soldații israelieni presupun că au fost transportați captivii. De asemenea, în același loc s-au găsit toalete improvizate. Lângă niște scaune se aflau și bucăți de sfoară cu care e probabil să fi fost legați deținuții.
Se poate vedea ușor că o parte a aparatelor din această rețea de buncăre provin din ajutoarele primite de la organizațiile internaționale pentru civilii din Gaza. În imagini apare la un moment dat chiar o centrală termică pe care scrie „World Health Organization” (Organizația Mondială a Sănătății).
În altă cameră s-au găsit veste pentru sinucigași și lansatoare de rachete antitanc, împreună cu muniție și arme de asalt Kalașnikov.
Criminalii ucigași de copii sînt derbedeii fără nici un Dumnezeu din Hamas și tovarășii lor din Hezbolah și Iran