Acasă Main VIDEO-INTERVIU. "Facebook e ca un drog. Ne radicalizează, ne face mai răi...

VIDEO-INTERVIU. „Facebook e ca un drog. Ne radicalizează, ne face mai răi şi ne distorsionează imaginea despre realitate”. Sfaturile lui Siegfried Mureşan pentru salvarea de virusul fake news, care loveşte Europa mai rău decât pandemia

A apărut iniţial de nicăieri. Pe listele PMP pentru alegerile europarlamentare din 2014. Tăcut, educat, cu bun-simţ, Părea la acea vreme ca nuca-n perete în peisajul public românesc, mai dezmăţat decât niciodată după scandaluri politice fără număr. Dar era chiar omul potrivit la locul potrivit. Siegfried Mureşan chiar pare făcut pentru viaţa Uniunii Europene.

E dedicat, aplicat, interesat, informat. Se află la al doilea mandat de europarlamentar, ales pe listele PNL, dar între timp cariera sa europeană a crescut spectaculos. Este vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Parlamentul comunitar, iar din 2015 a fost desemnat purtător de cuvânt al PPE.

S-a implicat „la baionetă” pentru cauza Laurei Codruţa Kovesi ca procuror-şef al Parchetului European şi a luptat alături de întreaga Românie #Rezist pentru salvarea drumului european al naţiei, în momente critice din vremea guvernărilor Dragnea-Tăriceanu, când planul scoaterii României din Europa a fost la un pas de reuşită.

Azi, europarlamentarul liberal e implicat din nou în bătălia pentru mize mari: măsurile de ajutor pentru combatarea pandemiei (care, apropo, după cum însuşi dezvăluie în interviul de mai jos, l-a prins blocat în Belgia, ţara cu cel mai mare număr de victime ale coronavirus pe cap de locuitor) şi războiul fake news, lansat de Rusia în special, care riscă să distrugă tot continentul. 

Din acest motiv, mesajul transmis românilor care folosesc telefoane inteligente şi intră pe reţele de socializare este unul fără echivoc: atenţie la Facebook, la cum citiţi şi mai ales la ce citiţi pe internet! Şi nu doar că Siegfried Mureşan trage un grav semnal de alarmă, dar le spune oamenilor cum se fereşte el însuşi de virusul ştirilor false.

Nu în ultimul rând, ne-a vorbit despre bani. De banii Europei, ai României, ai omului de rândt. Pentru că la Bruxelles e implicat şi într-o altă bătălie crucială: cea a bugetului comunitar, de care depinde în bună măsură viaţa noastră.

„Am văzut politicieni italieni care spuneau: «Cuba, Rusia şi China ne ajută mai mult decât UE!»”

* „În vremuri de criză, e important mai mult decât oricând ca oamenii să se informeze din surse credibile, de la jurnalişti de bună-credinţă, de pe site-uri, de la televiziuni, posturi de radio despre care se ştie că sunt obiective, corecte, că nu sunt mânate de niciun fel de interes unilateral, subiectiv. Oamenii trebuie să asculte atent la ce au de spus autorităţile, să respecte recomandările.”

* „Da, am văzut în ultimele două luni ştiri false, dezinformare şi propagandă! Am văzut politicieni italieni care spuneau: «Cuba, Rusia şi China ne ajută mai mult decât UE!». Când ştiam clar că ţări membre UE trimiseseră milioane de măşti în Italia, pacienţi italieni erau trataţi în clinici din Germania, Luxemburg, Cehia. Când ştiam că Federaţia Rusă a trimis mai multe echipamente militare decât materiale sanitare, camioanele trimise erau pline cu ofiţeri, iar echipamentele medicale au fost irelevante în combaterea crizei COVID.”

„Ne-am ajutat între noi, în Europa”

* „România a trimis medici şi asistente medicale pentru a ajuta Italia. Asta, deşi toate ţările europene au fost ele însele afectate de coronavirus. Numărul de decese pe cap de locuitor în Belgia, de exemplu, este mai mare decât în Spania, Italia, decât în toate ţările europene.”

* „Deci, ne-am ajutat între noi. Iar Europa a reuşit să facă de asemenea câteva lucruri noi. S-a constituit prima rezervă de echipamente medicale, de exemplu.”

* „Adică, UE spune aşa: «Nu vă lăsăm pe voi, cele 27 de ţări, să vă luptaţi, să vă concuraţi între voi pe pieţe pentru echipamente sanitare, pentru că asta ar duce la activităţi speculative, creşteri de preţuri. Cumpărăm noi de la nivel european pentru toată lumea şi le alocăm acolo unde este nevoie».”

„Orice cetăţean român care se află în şomaj tehnic trebuie să ştie că o parte din banii pe care-i primeşte sunt bani care vin gratis de la Uniunea Europeană”

* „S-au schimbat complet regulile la alocarea de fonduri europene, banii pot fi folosiţi exact unde e nevoie de ei pentru combaterea crizei coronavirus.”

* „De exemplu, în România, 350 de milioane de euro fonduri europene au fost alocate pentru plata şomajului tehnic. Orice cetăţean român care se află în şomaj tehnic trebuie să ştie că o parte din banii pe care-i primeşte sunt bani care vin gratis de la Uniunea Europeană. Deci iată doar câteva exemple despre cum a ajutat Europa ţările UE în această criză.”

* „Da, ne-a luat câteva săptămâni să ne punem pe picioare, că aşa este normal într-o Uniune cu 27 de state, nu se comandă totul printr-un tweet. Acum, ajutorul european e consistent, se simte pe teren şi e incomparabil cu cel care vine din China sau Federaţia Rusă.”

„Tot ceea ce politicienii anti-europeni din Marea Britanie, Catalunya, Franţa spun este exact ce se auzea cu câteva săptămâni în urmă pe canalele media ale Kremlinului”

* „Ne aflăm într-o luptă cu cei care vor să dezinformeze, dar adevărul este că şi aici întâi apare virusul şi apoi medicamentul. Adică, întâi au apărut campaniile de fake news la adresa UE, apoi politicienii extremişti, naţionalişti, populişti periculoşi.”

* „După aceea, Europa a realizat că acest fenomen există, că tot ceea ce politicienii anti-europeni din Marea Britanie, Catalunya, Franţa spun este exact ce se auzea cu câteva săptămâni în urmă pe canalele media ale Kremlinului.”

* „În 2018, anul în care eu am fost raportor general pentru întreg bugetul Uniunii Europene, am spus: combaterea ştirilor false trebuie să devină o prioritate, vreau să acordăm fonduri în acest domeniu! S-a creat, la nivelul Comisiei Europene, o echipă de lucru, astfel încât azi UE ştie mult mai bine de unde vin ştirile false, ce mesaje false se propagă.”

„Nu mai citiţi doar ce apare pe feed-ul din Facebook!”

* „Acest euroscepticism, produs de campaniile fake news, a prins în special în Italia. Cetăţenii italieni au dat crezare acestui discurs anti-european, iar Uniunea Europeană a înţeles şi a pornit o campanie de promovare a propriilor eforturi.”

* „Pe scurt, suntem tot mai bine pregătiţi. Suntem conştienţi de pericol, dar un ajutor tot mai mare îl pot da oamenii, informându-se din surse credibile şi ignorându-i pe politicienii care încearcă să folosească fricile cetăţenilor în interes propriu.”

* „Vreau să le transmit un sfat celor care folosesc reţelele de socializare: nu mai citiţi doar ce apare pe feed-ul de pe Facebook! Din următorul motiv: Facebook vă arată doar ceea ce crede că vă interesează pe voi, vă arată puţine conturi şi vă arată mereu aceleaşi lucruri. Vă distorsionează realitatea şi imaginea despre lume. Practic, doar vă întăreşte propriile convingeri, pierzi contactul cu realitatea. Asta înseamnă că te radicalizezi, nu mai afli şi opinia celuilalt şi un alt punct de vedere.”

„Alegeţi 5 site-uri în care aveţi încredere, despre care ştiţi că sunt serioase! Deschideţi-le de două ori pe zi!”

* „Știu că Facebook e cel mai comod, dar e ca un drog. Lăsaţi-l! Informarea corectă înseamnă aşa: alegeţi 5 site-uri în care aveţi încredere, despre care ştiţi că sunt serioase! Deschideţi-le de două ori pe zi, când doriţi dvs.! Fiindcă, repet: Facebook ne radicalizează, ne face mai răi şi ne distorsionează imaginea despre realitate.”

* „Aceste companii, giganţii internetului ştiu foarte multe despre noi. Şi pe cât sună de paradoxal, ştiu mai multe lucruri despre noi de cât ştim noi înşine despre noi. Facebook nu ne arată doar despre ce face prietenul cel mai bun şi pozele pe care le pune, ci Facebook, prin fiecare click pe care îl dăm, ne analizează comportamentul, preferinţele şi află foarte multe despre noi.”

„Giganţii internetului acţionează în propriul lor interes, de aceea şi noi trebuie să acţionăm în propriul nostru interes, nu în interesul lor”

* „De aceea, vă spun foarte clar: gândiţi-vă de trei ori înainte de a da un click, un like, pentru că orice facem se înregistrează. Dăm foarte multe informaţii, care pot fi folosite de aceşti giganţi ai internetului în propriul lor interes şi câteodată împotriva interesului nostru.”

* „Ei acţionează în propriul lor interes, de aceea şi noi trebuie să acţionăm în propriul nostru interes, nu în interesul lor.”

* „A sta doar pe Facebook înseamnă a le face lor trafic, a le creşte lor încasările. Şi eu am pagină de Facebook, mă uit pe ea, dar aşa cum nu stau patru ore în faţa televizorului, nu stau patru ore nici pe Facebook, Instagram sau niciunde.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

loading...

1 COMENTARIU

  1. Oameni de calitatea dansului sunt intr-adevar ceva rar in politica romaneasca!Ma bucur ca a ales PNL,caci acolo este lasat liber sa-si arate competenta fara indicatii cum avea mai mult ca sigur in partiduletul lui basescu, intotdeauna dornic sa conduca tot,ca prietenul sau de bautura becali …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările