Zi neagră, luni, pe litoralul românesc: cel puțin 3 persoane s-au înecat și multe altele au fost salvate în ultima clipă din valurile mari după ce mii de turiști au sfidat marea și apelurile salvamarilor, refuzând să iasă din apa agitată. Nu e prima oară când cei prezenți pe plaje ignoră în masă avertismentele și indicațiile autorităților, povestea încheindu-se cu victime.
În stațiunea Mamaia, oamenii au făcut un lanț uman în încercarea de a salva un grup de 7 înotători care au sfidat pericolul și au fost trași de curenți în larg. Din nefericire, doar 4 oameni au fost recuperați în viață, ceilalți 3 nemaiputând fi resuscitați în ciuda tuturor eforturilor. O a patra persoană din grupul celor 7 este în stare gravă.
IGSU a dat un comunicat în care se menționează: „Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața. Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor. Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici. Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor”.
Pe plaje este arborat steagul roșu, care înseamnă că este interzisă intrarea în apă din cauza pericolului iminent. Cu toate acestea, mii de oameni ignoră acest semn, dar și fluierele și strigătele salvamarilor, continuând să intre adânc în apă.
La Costinești n-a murit nimeni, din fericire, dar autoritățile s-au confruntat cu același refuz masiv al românilor de a respecta regulile instituite tocmai spre binele lor.
În această vară au existat și alte incidente, cum a fost acela în care un salvamar a fost bătut când le-a cerut să iasă din apă unor bărbați care ignorau steagul roșu.