joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMass-mediaVIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe...

VIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe crime, prea puțin „stat paralel”! Explicațiile unui ziarist de casă al televiziunii lui Voiculescu

-

Marți, 14 ianuarie, cu o întârziere de trei zile, Cornel Nistorescu a explicat, în post scriptum-ul unui editorial de pe Cotidianul.ro, de ce a dispărut dintr-o emisiune a postului Antena 3.

Cornel Nistorescu este ziarist de casă al televiziunii de diversiune și propagandă a lui Dan Voiculescu. De câțiva ani, el a pus umărul constant la campaniile abjecte purtate de Antena 3 împotriva justiției, a democrației, a statului de drept. A înjurat vârtos Uniunea Europeană și mișcarea #Rezist.

Dar vineri, 10 ianuarie, a plecat din emisiunea moderată de Adrian Ursu. A făcut-o intempestiv, supărat că se discuta prea mult despre crime și prea puțin despre „statul paralel”.

plecarea lui Nistorescu a fost precedată de o discuție aspră cu moderatorul emisiunii, Adrian Ursu.

- Advertisement -

Dialogul Adrian Ursu – Cornel Nistorescu

Adrian Ursu: Asta cum e, domnu’ Nistorescu? E cu instituții? E cu două instituții: e cu Procuratura, care n-a făcut prelungirea mandatului…

Cornel Nistorescu: Adriane, azi s-au mai petrecut cinci crime în România. O directoare de spital am înțeles că a fost omorâtă în birou… da? Păi, stai un pic, să vedem, a ajuns Poliția la ora fixă acolo? Intrăm într-o zonă… intrăm într-o zonă…

Adrian Ursu: În care zonă intrăm, domnu’ Nistorescu?

- Advertisement -

Nistorescu: Într-o zonă oribilă. Uite, eu apreciez foarte mult efortul pe care l-ați făcut și marile campanii pentru apărarea adevărului. Dar nu pot să particip la o asemenea discuție, legată numai de crime. Nu… nu sunt… nu mă pricep… și am o…

Ursu: Păi, vă mulțumesc atunci, dacă nu doriți să participați.

Nistorescu: Vă mulțumesc tare frumos și vă doresc o seară bună.

Ursu: Vă doresc o seară extraordinară… și să trăiți într-o țară fără prihană și fără de crimă.

Nistorescu: … nu, nu, instituțiile…

Ursu: Există și ronduri de flori în care putem să plantăm panseluțe, să știți, e foarte bine…

Nistorescu: O să vorbim și despre instituții și o să…

Ursu: Extraordinar! Fix despre instituții vorbeam, dacă erați un pic atent și erați prezent în această emisiune și nu în altă parte.

Nistorescu: Vă mulțumesc tare mult și vă doresc o seară…

Ursu: Vă mulțumesc și eu. Vă doresc o seară extraordinară!

Adrian Ursu

Ulterior, la circa un minut după plecarea lui Cornel Nistorescu, Adrian Ursu l-a „înțepat” din nou. Când avocata Maria Vasii a spus că vrea „să-i răspundă domnului Nistorescu”, Ursu a intervenit ironic: „Nu, nu-l deranjați, că dânsul e cu pacea mondială. Cred că vrea să fie cu pacea mondială”.

VIDEO: Scena „exit”-ului lui Cornel Nistorescu

Explicațiile lui Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro)

„De ce am plecat din studioul Antenei 3, de la emisiunea de vineri seara, de la orele 21,00? Pentru că în discuțiile prealabile cu reprezentantul postului am convenit că particip la o dezbatere de două ore pe tema interceptării magistraților și a numărului mare de dosare penale deschise acestora în perioada de teroare a DNA-ului condus de Laura Codruța Kovesi. Mai știam că la emisiune participă și una sau două doamne judecătoare dintre cele care solicită CSM-ului o analiză a perioadei de abuzuri comise de DNA și SRI asupra magistraților după 2014. Nu a fost vorba că iau parte la o emisiune despre cazul Caracal și nici despre alte crime și cercetări de fapte criminale. De altfel, nu cred că ne aflăm în fața unui val de violență care să depășească alarmant o medie apropiată de a altor țări. Doar traficul de carne vie și consumul de droguri ce au depășit cu mult o linie roșie și despre care și presa și și autoritățile evită discuțiile serioase. În România, din cauza goanei după audiență, subiectele legate de crime și violențe sunt pe cale să domine programele de televiziune, mai ales în prime-time. Jurnaliștii și comentatorii au devenit ghicitori și păreriști, clevetitori prețioși și, mai rar, investigatori de crime și bătăi cu violență.
Nu-mi rămîne decît regretul că Antena 3, copleșită de succesul OTV-ist al României TV, se consideră în concurență cu o televiziune bulevardieră și începe să împrumute din maniera acesteia.”

Cornel Nistorescu, înainte de a părăsi studioul

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

13 COMENTARII

  1. Eu am fost plecat din tara multi ani.
    Nu stiu ce a facut Nistorescu in trecut,dar acum numai daca intri pe site-ul Cotidianul te trezesti in Germania anilor ’30.
    Daca acest individ prin editoriale si comentariile care sant pe acolo crede ca reprezinta pe cineva, avem o problema.
    Ura si fascism pe fata.

  2. Evident ca dl. Nistorescu a avut dreptate sa plece din balciul dirijat de Ursu. Antena 3 este pe un drum gresit. Singurul care isi mentine statutul de jurnalist adevarat a ramas Mircea Badea. Restul …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -