Dan Barna: “Acest Guvern trebuie să compenseze guvernarea violentă anti-economie de piață a PSD din ultimii ani”

4
711

În contextul în care coaliția întâmpină probleme la finalizarea bugetului României pe 2021, iar criza economică e încă departe de final, vicepremierul Dan Barna a mărturisit că noul Guvern are de înfruntat și problemele lăsate în urmă de PSD.

Barna menționează că mesajele negative transmise de guvernele României au scăzut încrederea investitorilor în țara noastră.

Oficialul guvernamental a caracterizat în termeni duri prestația PSD: “E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea, cum să o numesc, violentă anti-economie de piaţă a PSD şi a ultimilor ani, care a dat un mesaj negativ în plan internaţional (…) Această guvernare a coaliţiei actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere, în care parteneriatul cu Bursa de Valori, cu bursele, este o prioritate nu formală, ci foarte concretă“.

Afirmațile au fost făcute la Conferința aniversară Fondul Proprietatea – 10 ani la bursă.

„Nu există o variantă de legiferare în care, întorcând angajaţii împotriva angajatorilor, statul împotriva antreprenorilor şi toată lumea împotriva Bursei să poţi să te dezvolţi ca ţară“

Principala problemă este antagonizarea diferitelor segmente ale societății pentru a fi folosită în scop politic, crede Barna: “Nu există o variantă de legiferare în care, întorcând angajaţii împotriva angajatorilor, statul împotriva antreprenorilor şi toată lumea împotriva Bursei să poţi să te dezvolţi ca ţară. Ceea ce am trăit de 30 de ani, n-a făcut decât să ne ţină pe loc şi acest lucru l-am înţeles foarte clar“.

Bugetul public este “sub o presiune foarte mare”, vechile slăbiciuni ale economiei românești, generate de guvernările incompetente, fiind mult amplificate de criza provocată de epidemie, spune vicepremierul: „Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României  în momentul de faţă – că lucrăm la buget în aceste săptămâni –  este sub o presiune foarte mare, datorită necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Şi din această perspectivă, piaţa de capital poate să fie un instrument şi un partener de care avem atâta nevoie. (…) Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea şi cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucţie şi Rezilienţă pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piaţa din România“.

Culmea e că, în acest moment, cei care au adus România într-o situație îngrozitoare profită de criza provocată tocmai de ei ca să arate cu degetul către Guvernul venit la putere de 3 săptămâni. Prin presa de partid și armatele de postaci, PSD reproșează toate problemele economice, deficitul masiv și incapacitatea aparatului bugetar de a gestiona eficient criza.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

    • Aceste cuvinte nu sunt decât o batistă pe țambal. N-ați făcut nimic și nu veți face decât numai ce ați început: joc de gleznă. De ceeace m-am temut nu am scăpat. E dulce mierea și pentru USR+, domnule Barna? N’așa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here