Marius Șumudică (49 de ani) își continuă marșul triumfal în campionatul de fotbal al Turciei. În ajun și imediat după Crăciun, Gaziantep a mai înregistrat două victorii convingătoare, 4-0 cu Kasimpasa în deplasare și 3-1 cu Alanya acasă, confirmând triplul succes obținut în fața echipelor mari din Istanbul (3-2 cu Beșiktaș și 3-1 cu Fenerbahce acasă, 2-1 cu campioana Bașakșehir în deplasare).
Duminică, 27 decembrie, Gaziantep a învins fostul lider, Alanyaspor, cu 3-1, rezultat care urcă echipa lui Marius Șumudică, provizoriu, pe locul 3, la numai două puncte de liderul Galatasaray.
Golurile au fost marcate de malianul Dicko (min. 9), turcul Demir (30) și românul Maxim (61), respectiv brazilianul Davidson (26).
Titular, Alexandru Maxim (30 de ani) a fost înlocuit în minutul 74 cu bosniacul Kozulj. De asemenea, la gazde a fost titular și un alt român, fundașul Alin Toșca (28 de ani), care a jucat tot meciul.
Maxim e în topul golgeterilor
Succesul vine la patru zile după un 4-0 sec la Kasimpasa, meci în care Maxim a marcat două goluri.
De altfel, mijlocașul român se află la a treia partidă consecutivă în care înscrie cel puțin un gol. El a punctat și în poarta lui Fenerbahce, pe 19 decembrie.
Maxim este golgeterul echipei, cu 6 goluri, și se află în Top 10 al marcatorilor din Süper Lig, înaintea unor vedete precum columbianul Radamel Falcao (5 goluri), senegalezul Papiss Cissé (3), germanul Lukas Podolski (3), turcul Arda Turan (3), marocanul Belhanda (2), senegalezul Demba Ba (1) sau olandezul Ryan Babel (1).
13 meciuri = 7 victorii + 6 egaluri
Gaziantepspor este echipa-fanion a orașului Gaziantep, al șaselea oraș ca mărime al Turciei, cu 730.000 de locuitori. E situat în sudul Turciei, aproape de granița cu Siria, având puternice comunități de kurzi și arabi.
Echipa lui Șumudică a început campionatul cu o înfrângere, 1-3 pe terenul lui Galatasaray, dar de atunci n-a mai pierdut niciun meci! Au fost mai întâi multe remize, apoi au început victoriile.
Bilanțul ultimelor 13 etape este impresionant: 7 victorii, 6 înfrângeri, golaveraj 26-13.