Acasă Infracțiuni Un bolnav de Covid a fugit din spital și s-a dus să...

Un bolnav de Covid a fugit din spital și s-a dus să bea o țuică. A fost găsit într-un bar, alături de 5 persoane

În plină explozie a pandemiei, Covidioții continuă să facă ravagii în România. Unul a fost depistat într-un bar din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin.

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, bolnav de Covid-19, a fugit din spitalul în care era internat și a fost găsit de polițiști într-un bar, acolo unde se aflau patru clienți și barmanul.

Polițiști locali din Oțelu Roșu au identificat sâmbătă, „la o unitate de alimentație publică din oraș”, un bărbat de 32 de ani, din comuna Marga, care figura confirmat pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Poliția judțeană Caraș-Severin.

Împreună cu tânărul infectat, în localul respectiv se mai aflau alte 4 persoane și barmanul de serviciu.

Bărbatul iresponsabil părăsise, fără acordul medicilor, spitalul în care fusese internat.

El a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la unitatea medicală din care fugise.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Ei au informat Direcția de Sănătate Publică Caraș- Severin, pentru dispunerea de măsuri de izolare și tratament pentru bolnavul fugar.

Comuna Marga, de unde e tembelul, este una mică, de 1.150 de locuitori.

Orașul Oțelu Roșu, unde tânărul a fost găsit în bar, are o populație de 10.500 de locuitori.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

Imagini zguduitoare: coadă de dricuri la morga din Craiova. Marți, 13 din cele 15 decese au fost asociate Covid-19

Demontarea unei mari minciuni. Alegerile NU au accelerat pandemia! Comparație cu țările în care nu s-a ieșit la vot

Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările