Stelian Ion, propus ministru al Justiției: „Secția Specială va fi desființată rapid. Nu vor fi mari discuții”

1
3143

Propus ca ministru al Justiției în viitorul guvern, deputatul Stelian Ion, de la USR-PLUS, a declarat marți, la RFI, că Secția Specială de Investigare a magistraților, înființată de Liviu Dragnea cu mâna lui Tudorel Toader în urmă cu 3 ani, va fi desființată rapid și fără discuții.

Apariția Secției Speciale, ca mijloc de presiune și de intimidare a judecătorilor și procurorilor, a fost contestată vehement de toată lumea: opinia publică, asociațiile magistraților, Comisia Europeană, țările din GRECO (Grupul Statelor Împotriva Corupției) etc. Dar PSD și sistemul oligarhic care au condus România până în 2019 aveau nevoie disperată de acest instrument pentru a distruge lupta împotriva corupției.

Acum, după reunirea noului Parlament și așteptata investire a Guvernului Cîțu, sunt promisiuni că lucrurile se vor rezolva rapid. Stelian Ion, propus ministru al Justiției, a declarat despre Secția Specială: “O desființăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuții și aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desființarea Secției Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile, deci se cunosc toate argumentele și de o parte și de alta, cunoaștem și opiniile magistraților și opiniile specialiștilor, avocaților, societății civile, opiniile emise de instituții internaționale (…) și atunci suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile (…). Noi ne ținem de promisiuni și ce am spus de-a lungul timpului vom face. Dacă ne-am asumat angajamentul să rezolvăm rapid această problemă, o vom face rapid”.

Întrebat dacă va prelua funcția de ministru al Justiției, deputatul USR PLUS a evitat un răspuns tranșant: ”Există o listă, sunt și eu nominalizat și alături de alți colegi foarte buni, am încredere în ei, se va lua o decizie în acest sens (…). Nu am avut niciodată un obiectiv din a obține un portofoliu la Ministerul Justiției, însă în perioada care a trecut mi-am dat seama că fără o implicare foarte-foarte mare pe partea asta, nu poți muta lucrurile”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. Ia uitati,nici astuia nu-i mai place la primarie,desi o gramada de oameni de buna credinta i-au facut campanie,veniti din Bucuresti chiar-Marius Manole,actorul #rezist si fara penali in functii publice…Apropo,domnul Stelica Ion,fost viitor viceprimar al Constantei nu are de dat lamuriri cum si-a dobandit garsoniera de la ANL? Chiar nu are grupul asta de unicate politice alti candidati pentru functia asta ce presupune integritate 100 % ?Predoiu a fost acuzat ca favorizeaza infractorii prin lentoare ,dar asta e suspect de fapte penale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here