Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a propus crearea unui mini-Schengen în Balcani: România, Bulgaria şi Grecia să desfiinţeze frontierele dintre ele, dacă primele două țări nu vor fi primite nici în această toamnă în Spațiul Schengen.
Întrebat la B1 TV dacă într-adevăr e posibilă crearea unui „mini-Schengen” format din România și Bulgaria, Eugen Tomac (42 de ani) a răspuns: „Cred că imediat după decizia Consiliului JAI de anul trecut, decizia nedreaptă prin care ne-a fost respinsă intrarea din cauza Austriei şi Olandei, prima persoană care a venit cu acest scenariu a fost colegul meu, domnul eurodeputat Marian-Jean Marinescu (de la PNL, fost coleg cu Tomac în PDL – n. red.), care a spus că cele două guverne pot face foarte uşor notifica Comisia Europeană şi desfiinţa frontierele între statele noastre”.
Președintele PMP a mers chiar mai departe, avansând o propunere și mai îndrăzneață: „Cred că e o măsură corectă, pe care trebuie s-o aplicăm imediat. Aş merge mult mai departe – aş propune ca România, Bulgaria şi Grecia să desfiinţeze frontierele între ele, pentru că nimeni nu ne poate îngrădi acest drept, trebue doar notificată Comisia. Cred că acest demers, pe care-l susţin şi colegii din Bulgaria, trebuie implementat imediat”.
Eugen Tomac a adus argumente suplimentare: „Guvernanţii austrieci mint cum nu s-a mai întâmplat în Europa, când spun că se opun extinderii Spațiului Schengen deoarece «sistemul nu mai funcţionează». Dar la Consiliul JAI de anul trecut au votat pentru includerea Croaţiei în acest Spaţiu, iar Croaţia a aplicat mult mai târziu decât România, în 2021”.
România și Bulgaria sunt singurele țări, din cele 27 ale Uniunii Europene, care nu fac parte din Spațiul Schengen. Grecia e membră Schengen, dar nu are graniță cu niciun alt stat UE din Spațiul Schengen. Vecinii cu care are graniță terestră sunt Albania, Macedonia de Nord, Turcia (care nu sunt membre UE, deci nici ale Spațiului Schengen) și Bulgaria (membră UE, dar non-Schengen).
Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a declarat miercuri, după întâlnirea cu ministrul de interne român, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării sale este că „sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează”, de aceea Viena se opune extinderii acestuia.
Avantajeaza Romania? Nu stiu, intreb. Contrabanda in Bulgaria este mult mai mare decit in Romania.
Decat nimic, mai bine ceva! Dar Grecia, ce zice, vrea?
Dupa deciziile austriecilor si olandezilor, intreb si eu, firmele acestora n-ar fi mai bine sa fie expulzate in spatiul Schengen, sau controlate mai drastic la corectitudine si profit?