„Șoșoacă belgian” a fost găsit în pădure, după o lună de căutări. N-a apucat să împuște pe nimeni, dar și-a tras un glonț în cap

3
3097
Jürgen Conings

Trupul neînsufleţit al belgianului Jūrgen Conings (46 de ani), instructor militar simpatizant al extremei drepte, a fost găsit într-o zonă împădurită a Belgiei, în apropierea frontierei cu Olanda. Când a dispărut, în urmă cu 34 de zile, el era înarmat şi considerat foarte periculos. Amenințase cu moartea mai multe persoane, inclusiv pe medicul coordonator al campaniei anti-Covid din Belgia.

În căutările din ultima lună, pentru capturarea lui Jūrgen Conings, au fost implicaţi sute de poliţişti. Cu toate acestea, n-au reușit să-l prindă viu.

Potrivit procurorilor, există indicii că bărbatul, care a dispărut la 17 mai, s-a sinucis prin împuşcare. Cadavrul a fost găsit duminică, în Parcul Naţional Hoge Kempen, de către primarul oraşului Maaseik, care trecea prin zonă cu bicicleta şi a simţit un miros puternic venit dinspre cadavrul în putrefacție.

Cadou de ziua virusologului-șef al Belgiei: gata cu viața în ascunzătoare!

Una dintre țintele amenințărilor cu moartea lansate de de Conings, înainte de a dispărea, a fost virusologul Marc Van Ranst, cel care a condus campania împotriva Covid-19 în Belgia. Acesta a trebuit să fie dus, împreună cu familia sa, într-un loc sigur după ce Jürgen Conings n-a mai fost de găsit.

Astăzi, după ce a fost difuzată știrea despre moartea lui Conings, Van Ranst a declarat: „Este în special o uşurare pentru fiul meu faptul că a fost găsit. Sunt de puţin mai mult de o lună în locul sigur în care am fost plasat. Iar astăzi este ziua mea. Sper să revin curând la viaţa normală”.

Marc Van Ranst a postat un mesaj şi pe Twitter: „Gândurile mele se îndreaptă către rudele şi copiii lui Jürgen Conings. Pentru ei sunt veşti foarte triste, pentru că au pierdut un tată, o rudă sau un prieten”.

Maşina extremistului a fost găsită luna trecută, iar polițiștii au descoperit în ea patru lansatoare antitanc şi multă muniţie.

Conings ar fi lăsat scrisori înainte de a dispărea, în care ar fi scris că nu mai poate trăi într-o societate în care „politicienii şi virusologii ne-au luat totul”. Ideile sale erau de șoșocar conspiraționist, care se considera abuzat de „dictatura medicală”.

Conings și Șoșoacă

Și în România au existat amenințări cu moartea, directr și explicite, la adresa unui responsabil cu campania anti-Covid. Un timișorean cu probleme psihice i-a „promis” lui Raed Arafat că vine la București pentru a-i tăia gâtul cu toporul și a-i rupe picioarele cu ranga. Individul a fost internat la un spital de psihiatrie și tratat mai mute săptămâni.

Senatoarea anarhistă Diana Iovanovici-Șoșoacă s-a solidarizat imediat cu agresorul. Ea s-a deplasat în județul Timiș, la stabilimentul medical, încercând să-l „elibereze” pe descreierat. Evident, a fost trimisă la plimbare de conducerea spitalului.

Argumentele anarhiste ale senatoarei Șoșoacă, în pandemia de Covid-19, seamănă izbitor cu cele ale belgianului Jūrgen Conings („Șoșoacă belgian”): „virusul nu există” sau „e o banală gripă”; masca e „botniță”; vaccinul „nu e vaccin”, ci „un ser experimental”; vaccinarea „nu e bună” etc.

Singura diferență dintre Șoșoacă și Conings este că Senatoarea Urlătoare n-a amenințat pe nimeni cu moartea, ci pretinde la tot pasul – în mod caraghios – că ea însăși se află în pericol de moarte (deși n-o amenință nimeni!). Totuși, Șoșoacă se apropie de Conings și la acest capitol, prin susținerea unui descreierat care lansa amenințări cu moartea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șoșoacă: „Veți fi pseudo-oameni, o altă specie! Vaccinul îl înlocuiește pe Dumnezeu, modifică structura ADN-ului! Provoacă avorturi, sterilitate. Experimentul va dura până în decembrie 2023”

* O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

Mesaj AUR: „Îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină”

Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* Dan Puric, trompeta Rusiei: „Este un atac decisiv asupra poporului român! Suntem în război viruso-ideologic. România este o țară condusă de pirați!”

* O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

* Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

* Alegeri la Deveselu: principalii doi candidați au votat un mort, care a și ieșit primar! Se înfruntă fiul defunctului cu vărul defunctului

Continuă batjocura: procurorul Giorgiana Hosu, fostă șefă a DIICOT, se pensionează la 48 de ani!

* Euro 2020, concluzii după două etape. Germania redevine „über alles”, Portugalia își dă două autogoluri în 4 minute, Ronaldo e din nou golgheter. Franța suferă la Budapesta, Spania în pericol!

3 COMENTARII

  1. Exact cu bățu-n baltă!
    L-am auzit pe „anarhist”. Un om echilibrat psihic, coerent în vorbire, pe care medicii de acolo (una al carei numel el l-a menționat dar pe care nu l-am notat eu, socotindu-l irelevant) doreau să-l facă să vorbească incoerent oferindu-i diverse pastile…
    Ca orice om normal, le-a refuzat.
    Deranjat psihic este cel care zice că acest om l-a amenințat pe Arafat cu moartea.

    „Sinuciderea” belgianului și „scrisoarea” au fost înscenări, ca și ceea ce se pregătea acestui „anarhist” român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here