Situație suprarealistă la Spitalul de Urgență Floreasca, din București: a dispărut corpul unui pacient mort din cauza Covid-19! În timp ce familia reclamă să-i fie restituit trupul decedatului, purtătorul de cuvânt al spitalului răspunde că s-a produs o încurcătură și mortul a fost predat altei familii, relatează Adevărul. Procurorii au întocmit un dosar de neglijență în serviciu, iar poliția a pornit o anchetă.
Cazul pare de-a dreptul suprarealist: angajații spitalului nu reușesc să mai găsească trupul pacientului decedat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar penal.
O rudă a sunat la 112 și a reclamat că personalul de la Spitalul Floreasca nu mai găsește trupul decedatului
Scandalul a pornit după ce unul din membrii familiei a reclamat, la numărul de urgențe, că reprezentanții spitalului nu-i dau trupul persoanei decedate. Poliția Capitalei a emis un comunicat în care explică: “Prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunţat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsufleţit, reprezentanţii spitalului nu l-au putut elibera. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care au intrat în contact cu familia, dar şi cu reprezentanţi ai unităţii sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale. Verificările sunt efectuate de Secţia 1 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt“.
Purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca spune că, foarte probabil, au fost încurcate cadavrele, iar decedatul cu pricina a fost încredințat altei familii
Bogdan Oprița, doctor și purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca, a afirmat că și la nivelul unității medicale s-a deschis o cercetare internă, administrativă, pentru a descoperi ce s-a întâmplat: „În conformitate cu procedura operaţională existentă la nivelul Spitalului, în momentul în care un pacient decedează, el primeşte o brăţară de identificare care se aplică la nivelul încheieturii mâinii şi apoi este pus în doi saci de cadavre. Personalul serviciului de anatomie patologică are obligaţia, în momentul în care predă pacientul decedat familiei, să verifice datele care există în cartea de identitate cu cele de pe brăţara de identificare, iar familia trebuie să recunoască decedatul. În această situaţie noi am avut, în ziua de 31 decembrie, două persoane care au decedat şi una dintre familii a identificat cadavrul şi acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum urmează să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de către familie sau dacă cineva a greşit în momentul în care a predat cadavrul firmei de pompe funebre. Pentru că, foarte probabil, cele două cadavre au fost încurcate“.
Asta se intampla cand se angajeaza personalul medical pe relatii si spaga mare . Trebuie reformata toata administratia si toate institutiile statului si sa fie angajati oameni competenti cu moralitate incontestabila , sa nu fie angajati de toate panaramele pamantului ,ciocanitori Udy si pupeze din tei care intro tara sanatoasa faceau trotuarul . Altfei ne omoram singuri ca prostii si riscam sa ne descompunem ca stat national .