Jurnaliștii de la „Să fie lumină!” au publicat recent o investigație jurnalistică (https://safielumina.ro/secretele-chiliilor/) a cărei concluzie principală este aceea că „Justiția română a băgat la sertar probele video ale abuzurilor sexuale comise de fostul episcop BOR Corneliu Bârlădeanu asupra elevilor de la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși”. Se dezvăluie modul șocant în care procurorul de caz din DNA a omis probele care fac dovada că fostul episcop a comis abuzuri de natură sexuală asupra elevilor seminariști, cei mai mulți dintre ei fiind minori. La fel de șocant rămâne faptul că DNA nu a transmis probele privind aceste abuzuri sexuale către Parchetul competent, pentru deschiderea unui dosar penal în speța respectivă, și a preferat pur și simplu să le îngroape în arhivă.
Regulile nu se aplică Episcopului de Huși
Excelenta investigație jurnalistică realizată de colegii de la „Să fie lumină!” – din care s-a publicat primul episod, următoarele episoade anunțându-se a fi pline de dezvăluiri cutremurătoare – rămâne însă incompletă, dacă nu o legăm de modul ocult și teribil de suspect în care Sinodul BOR a decis să „soluționeze” dosarul episcopului Corneliu Bârlădeanu.
Să ne reamintim ce anume s-a întâmplat în ședința Sinodului BOR din 17-18 august 2017, când s-a discutat scandalul cu șantaj și sex de la Episcopia Hușilor.
În primul rând, Sinodul BOR a refuzat să aplice asupra fostului episcop procedurile canonice și regulamentare. Într-un comunicat de presă, Patriarhia motiva acest refuz prin faptul că „parcurgerea tuturor etapelor statutare şi regulamentare noi privind desfăşurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situaţia de incertitudine din eparhia Huşilor”.
O minciună crasă, pentru că Sinodul BOR avea posibilitatea să-l suspende pe episcop din exercitarea atribuțiilor administrative și preoțești până la finalizarea anchetei și procesului canonic bisericesc, fără să afecteze situația din eparhia Hușilor, care putea să fie condusă provizoriu de un episcop-delegat de Sinod ori de un nou episcop ales în urma vacantării scaunului episcopal.
„Pentru pacea și binele Bisericii…”
În același comunicat de presă, poporul drept-credincios, cler și popor din BOR, era informat despre modul în care membri Sinodului BOR au decis să rezolve situația: „În acest context, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, deşi se consideră nevinovat, totuşi, pentru pacea şi binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor şi să rămână în ascultare deplină faţă de Sfântul Sinod. Sfântul Sinod a aprobat această solicitare şi a decis vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare”.
Observăm graba și totodată, tensiunea în care s-a „rezolvat” acest scandal la nivelul Sinodului BOR.
Episcopului Corneliu i se oferă neașteptatul beneficiu de a-și afirma nevinovăția – dar nu într-un proces canonic, cum era firesc, ci de la tribuna Sinodului, după chipul lumesc al unui politician – și de a se retrage singur, de bunăvoie, nu prin aplicarea canoanelor bisericești, din slujirea de episcop, evitând astfel o judecată canonică rușinoasă. Este greu de crezut că membrii Sinodului BOR au acceptat acest compromis mizerabil fără să fi fost exercitată asupra lor presiunea unor noi dezvăluiri, de această dată probabil nu despre Episcopul Corneliu, ci dimpotrivă, făcute de acesta despre anumite stări total necanonice din interiorul Bisericii. Altfel, nu poate fi înțeleasă rapiditatea cu care Sinodul BOR a capitulat în fața atitudinii impertinente a fostului Episcop Corneliu, care a reușit să obțină evitarea judecății canonice și plecarea, ca nevinovat, din Sinodul BOR!
Complicități la nivel înalt
Acum, după doi ani de la evenimente și în contextul dezvăluirilor făcute de jurnaliștii de la „Să fie lumină!”, atitudinea membrilor Sinodului BOR nu mai poate fi privită ca o „băgare sub preș” a mizeriei și nici ca o cedare în fața unui șantaj. Descoperind modul dubios în care DNA a făcut uitate probele cu privire la relațiile sexuale pedofile practicate de fostul Episcop Corneliu cu elevi minori de seminar, se poate suspiciona că mușamalizarea a fost posibilă printr-o complicitate gravă între factori de putere atât din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, cât și din exterior.
Firesc, ne punem întrebarea: „rezolvarea” dosarului fostului episcop al Hușilor să fie rezultatul unor acțiuni concertate realizate de autorități bisericești și laice, țelul final fiind îngroparea definitivă a acuzațiilor de abuz sexual asupra unor minori?
Deschiderea unui dosar penal împotriva unui membru al Sinodului BOR, sub acuzația de pedofilie, viol și corupere de minori, ar fi reprezentat pentru grupările care controlează BOR o lovitură de imagine cu mult mai puternică decât scandalul deja consumat al „retragerii lui Corneliu Bârlădeanu din scaunul episcopal pentru pacea și binele Bisericii”.
Fariseism cu efecte grave
Modul bizar în care DNA „a lucrat” la dosarul fostului episcop ne determină să ne întrebăm dacă nu cumva și în alte dosare penale deschise împotriva unor ierarhi ai BOR – cum sunt, de exemplu, cele care privesc utilizarea ilegală a fondurilor europene – au fost posibile „înțelegeri” oculte cu scopul de a-i face scăpați pe ierarhii implicați. Timpul și, să nu uităm, numirea procurorului european ne vor oferi, în curând, răspunsul!
Până atunci, mai spunem că starea de degradare care a cuprins BOR are efecte imediate și grave în societatea românească, ai cărei membri sunt în majoritate creștini ortodocși.
Crimele comise de monștri precum cel de la Caracal, corupția endemică din instituțiile statului și administrației publice, depopularea țării, migrația economică sunt efecte nu doar ale trădărilor comise de clasa politică, ci și ale indolenței și fariseismului care bântuie de mai multe decenii Biserica majoritară a țării, Biserica Ortodoxă Română.
Este inadmisibil să insiști că ești „biserică națională”, „cultul majoritar”, „păstrătoarea tradițiilor naționale” etc. doar atunci când soliciți diferite beneficii de natură financiară – bani de la bugetul statului, finanțări pentru catedrale imense, retrocedări de proprietăți etc. Iar când poporul se prăbușește în crime, violuri, avorturi, corupție, violențe, furt și minciună, să spui că tu, „biserica națională”, nu ai vreo responsabilitate pentru toate acestea.
Papa – lecția severă de morală creștină
Dezgroparea scandalului sexual de la episcopia Hușilor pune o nouă presiune asupra membrilor Sinodului BOR, aflați în fața unor decizii extrem de dificile. Există o listă de mari și grave probleme cu care BOR se confruntă. Eșecul Referendumului pentru familie a descoperit o Biserică neputincioasă și lipsită de influență asupra propriilor credincioși. Există tensiuni tot mai mari între clerul inferior și ierarhi, provocate de modul dictatorial de conducere pe care-l practică cei mai mulți dintre ierarhi, iar administrația bisericească este confiscată de clanuri cu apucături mafiote. Numărul de credincioși practicanți este tot mai mic de la an la an, iar migrația economică a aproximativ 4 milioane de români a golit de credincioși mii de parohii. Vizita Papei și canonizarea Episcopilor Greco-Catolici martirizați de comunism se constituie într-o severă lecție de morală creștină predată de Vatican sinodalilor BOR și, totodată, într-un nou motiv de supărare pentru ortodocșii care așteaptă de vreo trei decenii ca Sinodul BOR să-i canonizeze pe Sfinții Închisorilor. Toate acestea reprezintă nu doar probleme, ci și semnele colapsului către care se îndreaptă BOR.
Mai există printre membrii Sinodului BOR episcopi curajoși care să-și asume reformarea adminstrației bisericești și a pastorației? Vor acționa aceștia pentru aflarea adevărului în dosarul fostului episcop de la Huși? Va avea Sinodul BOR capacitatea să-i îndepărteze pe ierarhii compromiși prin relațiile lor oculte și dubioase cu foști și actuali lideri ai PSD? Va accepta Sinodul BOR să fie anchetați acei membri ai săi care au fraudat fonduri europene?
Rareori, în istoria românilor, soarta celei mai vechi Bisericii creștine românești a stat în mâini atât de puține și așa de lipsite de libertate. Trăim, deci, un moment istoric și de mare gravitate.
Un ultim cuvânt pentru cei care dușmănesc această Biserică. Să nu vă bucure prăbușirea BOR! După un asemenea dezastru, prăbușirea în neant a națiunii române se va accelera și, probabil, va fi de neoprit.
Seminarul Teologic „Ioan Gura de Aur”!? 😀
Cei mai mulți homosexuali sunt din rândul bisericii romane așa ca ce ne mai miram ??? DNA-ul asta pe care l-as desfiinta in secunda doi este un aspirator de mâncat banii romanilor!!!!
Sarbu numai DNA sunt o gramada de instituții , ONG-URI care toaca sute și sute de milioane de lei și nu fac decât sa ne amăgească viața!!!!
Cine se înscrie in cursa de la Cotrocebi și sa vina cu măsuri concrete acela trebuie sa câștige sufragiul electoral și nu toată ziua bla bla bla ca numai merge!!!!
Vremea ipocriziei trebuie sa înceteze odată dacă vrem sa fim p țara normalala cap!!!!
Asa, si cine era procuror sef la DNA cand se inchideau aceste dosare?!