Scenariul absurdului. Scenariul ieșirii din criză. Ce va alege Klaus Iohannis?

16
1450

Guvernul Cioloș va pica în Parlament, dar ce va urma după el? Depinde de PNL și mai ales de Klaus Iohannis. Președintele poate prelungi criza până la cote insuportabile (dacă-i dă mandat lui Cîțu să formeze noul Executiv) sau o poate scurta cu cel puțin două săptămâni (dacă ia prima sa decizie rațională din această toamnă de plumb).

Ne aflăm în săptămâna a șaptea a crizei politice declanșate de prim-ministrul Florin Cîțu și de președintele Klaus Iohannis pe 1/2 septembrie, prin revocarea intempestivă a ministrului Justiției, Stelian Ion. De atunci, situația a involuat continuu, marcată de absurd și irațional.

Scenariul degradării scenei politice va continua, dar nu multă vreme. La un moment dat, filmul se va rupe, coșmarul se va sfârși. Mizeria, însă, va rămâne, cu tot balastul acestor săptămâni scârboase.

Ce urmează (Scenariul absurdului)

1. Guvernul Cioloș, minoritar, format doar de USR, va pica la vot în Parlament, în săptămâna 18-22 octombrie. Probabil că nu va lua nici 100 de voturi, deși are nevoie de minimum 234 (din totalul de 466 de senatori și deputați).

2. Președintele Klaus Iohannis va convoca partidele la Cotroceni, pentru a doua rundă de consultări (probabil, pe 25-26 octombrie).

3. De astă-dată, PNL va face o propunere de prim-ministru: Florin Cîțu!

4. Așa cum a anunțat de la începutul crizei, USR va refuza să facă parte dintr-un Guvern Cîțu. Mai mult, va ataca la Curtea Constituțională dreptul lui Cîțu (premierul demis și interimar) de a fi desemnat succesor al lui însuși, în această situație.

5. Răspunsul CCR, pe o speță pe care nu s-a mai pronunțat până acum, va veni după 1 noiembrie.

6. Dacă răspunsul CCR îi va fi favorabil lui Cîțu, acesta va forma un guvern minoritar, doar cu PNL și UDMR.

7. Guvernul Cîțu 2 va ajunge la votul Parlamentului în jur de 5 noiembrie. Dezavuat de USR, PSD, AUR și de tabăra Orban din PNL, Guvernul Cîțu 2 nu va putea fi instalat. La peste două luni de la începutul crizei politice din coaliția PNL-USR-UDMR, România va continua să fie condusă de Guvernul Cîțu 1, minoritar, interimar și demis.

8. Deși Constituția îi dă dreptul, președintele Klaus Iohannis nu va dizolva Parlamentul și nu va împinge țara spre alegeri anticipate, care ar fi un dezastru electoral pentru PNL.

9. Klaus Iohannis va convoca partidele pentru a treia rundă de consultări, în săptămâna 8-12 noiembrie. PNL va propune un alt candidat pentru funcția de prim-ministru. Probabil, pe Lucian Bode, dar mai stau la până Dan Vîlceanu (favoritul lui Cîțu) și Nicolae Ciucă (favoritul lui Iohannis).

10. Guvernul Bode (sau cum s-o numi), susținut de vechea coaliție PNL-USR-UDMR, va fi instalat, prin votul Parlamentului, în după 15 noiembrie. Criza va lua sfârșit după cel puțin două luni și jumătate, dar noul Guvern va fi marcat, o vreme, de multă neîncredere și chiar ostilitate între principalii parteneri, PNL și USR.

Ce ar trebui să urmeze (Scenariul rațiunii)

1. Guvernul Cioloș, minoritar, format doar de USR, va pica la vot în Parlament, în săptămâna 18-22 octombrie.

2. Președintele Klaus Iohannis va convoca partidele la Cotroceni, pentru a doua rundă de consultări (probabil, pe 25-26 octombrie).

3. PNL nu-l va propune pe Florin Cîțu, ci direct pe Lucian Bodea (Dan Vîlceanu, Nicolae Ciucă etc.).

4. Guvernul Bode (sau cum s-o numi), susținut de vechea coaliție PNL-USR-UDMR, va fi instalat, prin votul Parlamentului, în jur de 1 noiembrie. Criza va lua sfârșit după circa două luni.

În varianta a doua, criza politică ar fi scurtată cu cel puțin două săptămâni, iar acumulările de neîncredere, ostilitate și chiar ură dintre PNL și USR s-ar scurta cu același interval de timp.

Deocamdată, Klaus Iohannis, Florin Cîțu și PNL gravitează pe orbita iraționalului, chiar a iresponsabilității. Viața îi va împinge însă, în curând, să revina la rațiune, altfel se vor prăbuși cu totul, trăgând și țara după ei.

Dacă vor face eroarea istorică de a se arunca în brațele PSD, la nici un an de când prezidentul pronunța cu ură Peee-Seee-Deee, își vor ciopli singuri crucea de cadavre politice.

Alte editoriale marca GRIGORE CARTIANU

* Cacealmaua lui Iohannis

* Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O profesoară de muzică le spune elevilor de 13 ani că dacă te vaccinezi, „ajungi legumă peste doi ani”, vei fi „cobaiul la nenorociţii ăştia de la OMS”! Compară spitalele cu abatoarele și cu lagărul de la Auschwitz

* Anti-vaccinistul Becali și-a făcut praf și echipa de fotbal: 9 jucători de la FCSB au fost doborâți de Covid. Și antrenorii au intrat la izolare

* CTP despre ÎPS Teodosie: „De ce nu este arestat acum și urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor?”

* Medic reputat, către Cîțu: „Ce faceți e nebunie curată. E criminal. O spun de această dată ca psihiatru”

* VIDEO. Cîțu spune basme: „lucrurile arată bine”, „avem o guvernare stabilă”, „am livrat ce am promis”, „în curând, toți românii vor simți beneficiile creșterii economice”

* La două zile după ce PNL a votat, alături de PSD, salvarea pensiilor speciale pentru primari, Cîțu spune că le va elimina altădată!

* Se confirmă cacealmaua lui Iohannis: PNL nu susține Guvernul Cioloș! USR e trimis să caute voturi la PSD și AUR

* Mircea Hava, europarlamentar PNL: „Nu vom avea nici Guvern Cioloș, nici Guvern Cîțu” / „Domnii din Guvernul Cîțu au îngropat PNL”

* STUDIU DE CAZ: Clanul sinodalilor din BOR – addendum la investigația Recorder

16 COMENTARII

    • Domnul Cartianu face o analiza foarte corecta, dar protestez impotriva denumirii de „Scenariul rațiunii”!
      Nu e un scenariu al ratiunii, ci raul mai mic!
      Daca, macar din momentul anuntarii variantei Ciolos de catre presedinte, ar exista ratiune si buna credinta, guvernul minoritar USR ar fi votat. fiindca ar putea fi un guvern excelent.
      Majoritatea celor de pe lista de ministri sunt buni. Cred ca si programul de guvernare este bun.Ciolos a dovedit seriozitate. A mers mai departe, si-a onorat oferta, ignorand atitudinea mojiceasca a PNL- Citu, atitudinea ostila a presedintelui, declaratiile date de partide, care deja s-au laudat ca vor respinge guvernul.
      A dat clasei politice o LECTIE DE RESPONSABILITATE.
      Niste parlamentari rationali, de buna credinta, ar vota acest guvern minoritar.

      Din pacate, nu se va intampla. Nu vor conta valoarea, ideile, ci culoarea politica. Nu interesele tarii, ci interesele de gasca.

  1. Ca si ceilalti tenori afoni din presa de partid a gastii plusere, autorul acestui pamflet UITA cu REA CREDINTA, ca aceasta criza politica a fost provocata de SABOTAREA actului de guvernare de unul din ministrii cabinetului Catu, de loc intamplator un pluserist, care a refuzat sa avizeze un proiect de lege al coalitiei.
    Refuzul de indeplinire a obligatiilor din fisa postului implica remanierea, ceea ce s-a intamplat.
    Este obligatia Primului Ministru de a sanctiona greselile, mai ales cele intentionate, ale ministrilor cabinetului sau, altfel ar accepta bunul plac si haosul in guvern.

    Pentru cei mai inceti cognitiv: Guvernul este al Romaniei, nicidecum al partidelor din care provin ministrii.
    Acesti ministrii au jurat sa serveasca Romania, nicidecum partidele lor de provenienta.

    Criza politica a inceput odata cu iesirea in bloc de la guvernare a tuturor ministrilor plusere, act irational si iresponsabil, mai ales in contextul pandemiei, al semnarii PNRR si al crizei energetice mondiale.

    Acesta a fost un ACT de TRADARE a intereselor Romaniei, accentuat de presa lor de partid si de presa aflata in slujba si simbria celor care doresc destabilizarea Romaniei.
    Impreuna aceste platforme mediatice duc de luni de zile o campanie descreierata de denigrare si linsaj mediatic asupra Presedintelui Romaniei si a Primului Ministru al tarii.

    Nu este momentul de cautat vinovatii acestei crize politice, dar presa chiar nu isi vede partea majora de culpa
    in accentuarea crizei de incredere intre populatie si conducerea tarii ?

    CE URMARESTE gloata de scribi si latrai televizioti ?
    Va duce mintea oare sa intrevedeti consecintele destabilizarii tarii in plina criza pandemica si pirederea PNRR ?
    ALE CUI interese serveste o prabusire a statului roman si franarea deuvoltarii sale ?

    1907 !
    Propagandisti rusi, deghizati in calugari propovaduiesc prin satele Moldovei ura impotriva administratorilor evrei ai mosiilor de acolo, starnind revolta pentru a destabiliza tanarul Regat al Romaniei independente .

    Suna similar !

    • Corect, dar poți să-mi spui când clasa politică de la Burebista încoace a dorit ca România să prospere, toți și-au văzut de interesele proprii și l-a durut undeva … de țara pe care o conduceau sau o conduc, uitați-vă la ,,corecții” de la usr, pentru orgoliile lor prostești distrug țara, !!!

    • Nu neagă nimeni că voi bolșevicii sunteți cei mai tari la mâncat c’at 😂😂😂
      Bla bla bla … ore întregi 😂😂😂
      In resti … vai steaua voastră de Doctori Docenți Savanți de Renume Mondial !

  2. Cioloş propune un guvern USR bun, deci va fi respins să vină Cîţu! Nu se poate schimba nimic din proiectul existent la demiterea lui Stelian Ion, când s-a examinat întreg evantaiul de scenarii posibile.
    Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

  3. Domnule Cartianu, ești usr-ist, psd-ist sau aur, lasă-l pe Cîțu în pace, nu el e de vină ci prostiile voastre jurnaliștilor și care crede că un partid neo-marxist ca usr e bun de ceva, nu Cîțu a fost de vină ci toți cei care au dorit destrămarea coaliției de guvernare, și ați reușit și acum vă plângeți că vai ce rău a fost Cîțu că nu s-a lăsat șantajat ca Orban care a dat toate ministerele importante usr numai ca să fie ales șef la cameră, acum lasă șefia și distruge pnl numai pentru că nu a fost reales !!!

  4. Domnule Cartianu, ești usr-ist, psd-ist sau aur, lasă-l pe Cîțu în pace, nu el e de vină ci prostiile voastre jurnaliștilor și care crede că un partid neo-marxist ca usr e bun de ceva, nu Cîțu a fost de vină ci toți cei care au dorit destrămarea coaliției de guvernare, și ați reușit și acum vă plângeți că vai ce rău a fost Cîțu că nu s-a lăsat șantajat ca Orban care a dat toate ministerele importante usr numai ca să fie ales șef la cameră, acum lasă șefia și distruge pnl numai pentru că nu a fost reales !!!

  5. Ar mai merge o varianta: ca guvernul Ciolos sa treaca, ajutat din umbra. Fara a fi sprijinit ulterior.
    Motive?
    1.-Ciolos e ”omul lui Macron” iar Iohannis prietenul/sluga lui Macron.
    2.-Oricum in primavara poate fi schimbat, iar acum lasat Ciolos sa treaca el iarna asta grea. Banii aia ce le-au pierdut mintile oricum nu vin ei pina in primavara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here