Savonea, ca o Ciumă: calcă totul în picioare pentru a proteja SS-Gestapo. Vrea modificarea legii pe „model Ciordache”, ca să scape de opoziţia din CSM

1
1971
Lia Savonea, judecătoarea cu Dragnea în suflet

Lia Savonea nu se dezminte. Ţine morţiş să le demonstreze lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, „părinţii” ei politici care au dorit-o la cârma justiţie, că nu renunţă nici în ruptul capului la planul visat de cei care au susţinut-o la şefia CSM: distrugerea justiţiei din interior. 

Falanga pro-occidentală din CSM face tot posibilul să blocheze numirea Adinei Florea (procuroare de tip stalinist, care i-a făcut dosar Laurei Codruţa Kovesi, la comanda unui penal fugar) la şefia „SS-Gestapo” – secţie înfiinţată de PSD şi ALDE special pentru a bloca lupta anticorupţie.

Membrii CSM care se opun acestei grozăvii au reuşit până acum să oprească de ŞASE ori numirea Adinei Florea (ultima oară, azi), prin absenţa motivată de la şedinţele CSM – singura cale legală prin care pot bloca planul parcă teleghidat de la Moscova al Liei Savonea.

A ratat la a şasea încercare

Dar azi, supărată că nu i-a ieşit pasenţa nici a şasea oară, Savonea a ameninţat cu excluderi din CSM. Cum însă nu poate da afară pe nimeni din Consiliu – legea nu-i permite – ce s-a gândit ea: să modifice legea de urgenţă, ca să-i poată exclude pe cei care i se opun planului ei anti-justiţie.

Astfel, Savonea, a solicitat, marţi, modificarea Legii 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, prin care să fie modificat cvorumul necesar pentru şedinţa plenului, şi sancţionarea membrilor care boicotează şedinţele.

„Nu putem să deschidem această şedinţă de plen având în vedere dispoziţiile articolului 27, alineatul 2, din Legea 317/ 2004 şi ale articolului 17 din Regulament, care prevăd că lucrările Plenului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri. Suntem 13 membri.  Personal, am citit în presă că mai mulţi procurori au fost invitaţi la sediul Parchetului General astăzi, mie personal mi se pare că avem o perpetuare a unui blocaj în activitatea CSM, în funcţionarea plenului CSM, şi trebuie să reamintesc faptul că la patru şedinţe legal convocate, la data de 20 iunie 2019, 24 iunie 2019, 1 iulie 2019 , 3 iulie 2019, s-a refuzat de către anumiţi membri, în principal procurori, să se prezinte pentru a se asigura desfăşurarea şedinţelor. Eu constat că nu avem pârghii, instituţional vorbind, pentru a asigura respectarea legii în cadrul CSM, situaţie în raport de care vă propun să solicităm ca, în regim de urgenţă, să fie adoptate măsuri legislative care să deblocheze actuala situaţie printr-o procedură rapidă, parlamentară, de care o fi. Este necesară modificarea articolului 27, alineatul 2 din legea 317/2004, care reglementează cvorumul şedinţelor de plen”, a solicitat Lia Savonea.

În prezent, şedinţele plenului CSM se pot desfăşura legal numai dacă sunt prezenţi 15 membri.

Şefa CSM a anunţat că cei trei procurori care lipsesc marţi de la şedinţa plenului CSM nu au anunţat în niciun fel că nu pot participa.

Şedinţa plenului CSM a fost amânată, marţi, la ora 16.30, pentru ca cei trei procurori care participă la întâlnirea de la Parchetul General, care se încheie la 16.00, să poată ajunge, a anunţat preşedintele Consiliului, Lia Savonea. Aceasta a precizat că Bogdan Licu nu i-a răspuns la telefon.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), zisă şi „SS-Gestapo”. Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ.

Dacă întoarce spatele Europei, pe mâna cui joacă?

Lia Savonea nu ţine cont de mesajele întregii Europe, trimise prin diverse organisme specializate în domeniu, care au cerut, cu argumente clare, desfiinţarea SS-Gestapo. Dorinţa ei de a menţine în viaţă aceastp secţie de tip terorist nu poate fi explicată decât prin aceea că nu face de capul ei ce face, ci execută ordinele unor cercuri de influenţă al căror scop este scoaterea României de pe traseul ei occidental.

E posibil ca Savonea să fie speriată şi să acţioneze din disperare: soţul ei a fost combinat cu un infractor notoriu (Cătălin Voicu), iar averea familiei Savonea este investigată în prezent de inspectorii de integritate. Două motive suficient de solide ca ea să-şi dorească menţinerea în funcţie a acelor „bombe” plasate de PSD-ALDE în sistem cu scopul sabotării justiţiei, precum „SS-Gestapo”, secţia pe care Savonea n-o vrea desfiinţată.

Considerată şi „secţia Ciumei Roşii”, SS-Gestapo şi-a găsit în şefa CSM cel mai vajnic protector. Pe cale de consecinţă, se poate spune că Lia Savonea a devenit avocata „Ciumei”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adio, Lia Savonea? Răbdarea magistraţilor cu şefa CSM a ajuns la capăt. Prea multe jocuri, prea mulţi bani, prea puţină justiţie

Scrisoare de protest a jurnaliștilor clujeni la adresa abjectului numit de Dăncilă la șefia PSD Cluj. Din tastatura lui Liviu Alexa ies doar fecale

Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

Clotilde Armand a câștigat alegerile interne în USR cu 62% și e candidatul partidului la Primăria Sectorului 1. E mama a 6 copii

Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

Tragedia din Ialomița. Lista celor 8 femei ucise de TIR + șoferul microbuzului. Au rămas orfani 15 copii

VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

1 COMENTARIU

  1. HIDOSENIA (!) asta NU se potoleste nici macar acum…, cand „CIUMA-ROSIE” (a carei SLUGA-MIZERABILA este !) e… „PE-FARAS” (de la Putere) !

    Ca orice CATEA-TURBATA (!), stiind ca-i… VINOVATA-si-DISPERATA (!!!), incearca saaa… LATRE/MUSTE PRIMA !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here