ONG-ul Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, care militează pentru regionalizare și proiecte de infrastructură în această provincie, a reacționat foarte dur la afirmațiile făcute de premierul Marcel Ciolacu, care joi a cerut să nu fie jignit, pentru că el nu e moldovean. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Ciolacu, acuzându-l că a adus jigniri locuitorilor din Moldova.
Televiziunile de știri au cenzurat joi și vineri știrea privind declarațiile făcute de Ciolacu la Timișoara. Liderul PSD spusese zâmbind tâmp: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog să nu mă jigniți!”.
Totuși, informația a ajuns, prin intermediul rețelelor de socializare, la publicul larg și a stârnit o vie indignare.
Cunoscuta asociație civică ieșeană Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, care luptă de ani buni pentru construirea autostrăzilor A7 (Siret – Ploiești) și A8 (Iași – Târgu Mureș), îi cere lui Ciolacu să explice public cum era el jignit dacă Buzăul ar fi fost în Moldova.
„Este limpede că substratul afirmației este în primul rând jignitor pentru întreaga populație a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru găsește de cuviință să se delimiteze într-un mod disprețuitor, gest cu adevărat unic în politica românească la nivel de vârf până la acest moment“, spune comunicatul asociației.
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia premierului, menționând că declarația lui e descalificantă: „După asemenea afirmații iresponsabile, cu trimitere la cetățenii din regiunea Moldovei, domnul Marcel Ciolacu nu mai poate ocupa funcția de prim-ministru al României”.
Vă prezentăm comunicatul integral al ONG-ului care reunește și numeroși intelectuali moldoveni.
„Este limpede că substratul afirmației este în primul rând jignitor pentru întreaga populație a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru găsește de cuviință să se delimiteze într-un mod disprețuitor“
„MDM cere demisia lui Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor”
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!
Premierul Marcel Ciolacu a făcut joi, 25 aprilie 2024, într-o conferință de presă electorală la Timișoara, câteva declarații despre oportunitatea regionalizării României și despre autostrada care leagă Moldova de restul țării. În acest context a făcut zâmbind și următoarea afirmație: «Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți».
Redăm declarația completă:
«Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți. Dar a venit și un buzoian care totuși împreună cu dl Grindeanu și restul colegilor din guvern am început să aducem timișorenilor ce e corect să aducem», a spus Marcel Ciolacu, răspunzând unei întrebări puse de un jurnalist.
Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere prim-ministrului explicații publice în legătură cu afirmația făcută: despre ce jignire personală ar fi fost vorba dacă Buzăul era în Moldova?
Este limpede că substratul afirmației este în primul rând jignitor pentru întreaga populație a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru găsește de cuviință să se delimiteze într-un mod disprețuitor, gest cu adevărat unic în politica românească la nivel de vârf până la acest moment. În al doilea rând, «bănățeanul de Grindeanu» nu face autostrada din Moldova din banii lui, pe persoană fizică. Autostrăzile sunt construite, în sfârșit, în Moldova la presiunea cetățenilor acestei regiuni care văd, de zeci de ani, cum investițiile îi ocolesc constant.
«Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți» este o afirmație foarte gravă, care-l descalifică pe domnul Ciolacu ca prim-ministru, obligat prin natura funcției pe care o ocupă ca, dincolo de decență, să fie lipsit de părtinire și să trateze fiecare regiune și pe locuitorii acestora în mod egal, cel puțin la nivelul declarațiilor.
Cu asemenea atitudine, cu asemenea afirmații iresponsabile cu trimitere la cetățenii din regiunea Moldovei, domnul Marcel Ciolacu nu mai poate ocupa funcția de prim-ministru al României. Prezența domnului Ciolacu în fruntea Guvernului este o jignire la adresa acestei țări!
Îi cerem public DEMISIA!
Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Iași, Moldova, 26 aprilie 2024″
Uite asa isi face ca prostu’ campanie electorala in Moldova.
Poate ca pina la urma inteleg si moldovenii sa nu mai voteze PSD.
Demisia ar fi doar un simplu gest, dorim și ieșirea lui din politică și viața publică
Decat ,vorba lor, un covrigar nenorocit din Buzau pe care moldovenii nu-l vor vota.Si nici Ciuma Rosie pe care o conduce.
Asa ar trebui. Insa tare imi este ca moldovenii vor continua sa voteze masiv PSD.
bunica, mai daca esti prost stai in dosul portii!
Covrigar de 2 lei, un arivist peste mafioti – o rusine pentru ce a mai rămas din România