joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRușii, pe cale să-și încalce iar cuvântul! Au promis eliberarea ucrainenilor din...

Rușii, pe cale să-și încalce iar cuvântul! Au promis eliberarea ucrainenilor din Azovstal, dar – după predarea acestora – votează o lege care interzice schimbul de prizonieri „naziști”

-

Rușii sunt pe cale să-și consolideze faima de ticăloși fără onoare și cuvânt: după ce au semnat un acord prin care promiteau eliberarea soldaților ucraineni din Azovstal dacă se predau, acum se pregătesc să voteze în Parlament o lege care interzice schimbul de prizonieri „naziști”, notează Daily Mail! Formula e una ambiguă și vizează, în mod evident, tocmai garnizoana care s-a predat la Azovstal după 82 de zile de rezistență. Rusia a acuzat deja de nazism nu doar Ucraina, ci și Occidentul, așadar oricine se poate încadra la definiția putinistă a „nazismului”.

Acordul negociat de ONU și Crucea Roșie, în baza căruia garnizoana ucraineană care rezista în buncărele din Azovstal (Mariupol) a acceptat să se predea, era unul clar. Trupele depun armele și se predau, sunt preluate de armata rusă fără a fi maltratate sau asasinate (practică destul de comună a rușilor), apoi vor fi eliberate în schimburi de prizonieri cu armata ucraineană.

Rușii sunt celebri pentru faptul că nu-și respectă propriile angajamente internaționale

Înțelegerea nu era vreo concesie mărinimoasă a rușilor: incapabili să înfrângă garnizoana de la Azovstal, în ciuda tuturor eforturilor făcute, ei au acceptat în cele din urmă să scape de această pacoste promițând că le dau drumul soldaților dacă se predau.

Numai că, exact cum s-a întâmplat până acum și-n numeroase alte ocazii, rușii au schimbat regulile înțelegerii după ce soldații ucraineni și-au părăsit fortificațiile și au depus armele. Acum, Parlamentul rus – de fapt, o marionetă a dictatorului Putin – anunță că va vota pentru a împiedica eliberarea „criminalilor de război naziști”.

- Advertisement -

Formula e una fantasmagorică, pură invenție a propagandei putiniste. Nu există nici „naziști”, nici „criminali de război naziști”, doar ucraineni care-și apără țara de invadatorii ruși.

Rusia e acuzată că încearcă acum să se retragă din acordul de eliberare a trupelor capturate la oțelăria Azovstal. E un comportament tipic pentru ruși, al căror cuvânt se știe deja că nu valorează nicio ceapă degerată. Moscova a garantat în 1994, într-un acord semnat la Budapesta alături de alte mari puteri, că va respecta granițele și integritatea Ucrainei, dacă aceasta renunță la arsenalul nuclear. Ucraina avea atunci al treilea arsenal atomic al lumii, după Rusia și SUA.

Dar, 20 de ani după parafarea acelei înțelegeri, Rusia a invadat Ucraina care făcuse imprudența să se încreadă în acest acord. După anexarea Crimeei și a Donbassului, în 2014, regimul Putin a declanșat pe 24 februarie 2022 o invazie totală a Ucrainei pretextând printre altele tocmai că ar vrea să se înarmeze nuclear!

- Advertisement -

Un alt episod celebru în care rușii și-au încălcat grosolan cuvântul s-a petrecut în 2014. În timpul unei lupte între unități ucrainene și trupe separatiste din Donbass, armata rusă a trecut pe neașteptate granița internațională dintre cele două țări și i-a atacat pe ucraineni. Aceștia s-au fortificat într-o localitate. Rușii le-au promis că îi lasă să se întoarcă în teritoriul controlat de Kiev, dar când soldații ucraineni și-au părăsit baricadele și au pornit pe rutele de retragere convenite anterior, rușii i-au atacat cu toate forțele, provocând ceea ce a rămas cunoscut drept masacrul de la Ilovaisk. Autorul acestei mârșăvii, infamul colonel Suharev, a primit ce merita acum două luni, fiind ucis de ucraineni în primele săptămâni ale invaziei lansate în februarie 2022.

Aceste antecedente i-au făcut pe ucraineni foarte reticenți să încheie acorduri cu rușii. Totuși, situația disperată a luptătorilor din Azovstal și mijlocirea ONU și a Crucii Roșii au făcut ca să se ajungă la o înțelegere. Moscova a fost de acord să schimbe sute de membri ai trupelor ucrainene din oțelărie într-un schimb de prizonieri la începutul acestei săptămâni. Printre componenții garnizoanei se numără și sute de soldați din Regimentul Azov, portretizat de propaganda putinistă ca fiind „nazist”. Dar acum, după ce acordul s-a semnat și soldații s-au predat, Parlamentul rus anunță că va vota chiar miercuri o rezoluție pentru a „împiedica schimbul de criminali de război naziști”, unii parlamentari cerând ca trupele Azov să fie executate!

Observatorii neutri se tem că regimul Putin va anula acordul negociat cu ONU și Crucea Roșie și vor schimba regulile după ce ucrainenii s-au predat

Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a respins amenințările ca fiind „propagandă internă“, adăugând că „va avea loc o procedură de schimb“ în momentul în care Kievul abandonează oțelăria după mai bine de 80 de zile.

Însă experții sunt foarte îngrijorați și consideră această mișcare ca fiind „subtilă”. Ei afirmă că legea pusă la cale de regimul Putin ar putea anula încercarea Ucrainei de a elibera cei 600 de soldați – dintre care unii se află încă în uzina din Mariupol.

Viaceslav Volodin, președintele Parlamentului rus, a insistat că membrii Azov ar trebui să fie excluși din orice acord de schimb de prizonieri. El susține: „Sunt criminali de război și trebuie să facem totul pentru a-i aduce în fața justiției”. Volodin a ordonat Comisiilor de Apărare și de Securitate să pregătească un proiect de lege în acest sens, potrivit unei postări pe site-ul parlamentului rus.

Un alt deputat rus, Leonid Sluțki, un negociator rus în discuțiile de pace cu Ucraina, a catalogat trupele evacuate de la Azovstal drept „animale în formă umană“ și a cerut ca acestea să fie judecate și executate! „Ei nu merită să trăiască după monstruoasele crime împotriva umanității pe care le-au comis și care sunt comise continuu împotriva prizonierilor noștri“, a adăugat politicianul.

Marți seara, într-un comunicat dat publicității, Rusia a mai făcut un pas în această mizerabilă încălcare a propriilor angajamente: anchetatorii ruși au promis să interogheze luptătorii ucraineni pentru a-i identifica și „a verifica implicarea lor în crimele comise împotriva civililor“. Totul este, în mod evident, un circ grotesc, soldații ucraineni luptând tot timpul pe teritoriul țării lor, pe care au apărat-o, ceea ce transformă într-un nonsens acuzațiile Rusiei – în fapt, ea însăși vinovată de atrocități inimaginabile împotriva civililor ucraineni.

În toată povestea, Putin pozează acum în marele om de cuvânt. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că președintele Vladimir Putin a garantat că luptătorii care s-au predat vor fi tratați „în conformitate cu standardele internaționale“. Vladislav Davidzon, expert în Rusia la think-tank-ul Atlantic Council, comentează: „O modificare a legii de către parlamentarii ruși ar putea face să deraieze orice schimb de prizonieri. Aceasta arată cât de josnici sunt Putin și acoliții săi în modul dezonorant în care duc războiul“.

Tensiunile vor crește și mai mult între Kiev și Moscova săptămâna viitoare, când judecătorii ruși vor decide dacă vor clasifica Regimentul Azov drept „organizație teroristă”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Putin are exact stilul lui Hitler: ia decizii în locul coloneilor și comandă de la Kremlin ce să facă brigăzile din Ucraina – spun serviciile secrete occidentale

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* VIDEO. „Păpușa de fier a lui Putin”, șocată în direct la Rossia 1: un colonel veteran a spus că „mitul ucrainenilor demoralizați e fals, ei pregătesc un milion de soldați; toată planeta e împotriva noastră!”

* Consilierul lui Zelenski: „Putin a chemat ambulanța chiar în toiul nopții. A avut probleme de sănătate foarte mari”

* Demența unui artist genial devenit putinist irecuperabil. Emir Kusturica: „Scopul ultimelor două războaie este acela de a șterge rușii și sârbii de pe fața pământului” / „Acțiunile SUA au dus la nenorocirile din Donbass, și nu introducerea trupelor rusești”

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

Iohannis: „Pentru creșterea prețurilor, nu căutați vinovați în clasa politică, Guvern, Parlament! Putin e de vină”

Trompeta rusească George Simion: „Deblocați portul Constanța de navele din Ucraina!”. Contul liderului AUR colcăie de xenofobie, conspirații și ură

* Sorin Oprescu, înșfăcat de o brigadă specială în Grecia. Ofițerii l-au dibuit la Atena. Fugarul așteaptă extrădarea, care în acest stat se face foarte greu

* Cum arată vila din Viena a fiului lui Sorin Oprescu. Mircea Oprescu și soția sa locuiesc într-un cartier select

* STENOGRAME. Mafia de la metrou, condusă de Rădoi (PSD), plănuia lichidarea ministrului Drulă (USR) cu rakeți ucraineni! „Punem preț pe două capete, Drulă și directorul. Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace!”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -