Demența unui artist genial devenit putinist irecuperabil. Emir Kusturica: „Scopul ultimelor două războaie este acela de a șterge rușii și sârbii de pe fața pământului” / „Acțiunile SUA au dus la nenorocirile din Donbass, și nu introducerea trupelor rusești”

5
9087
Vladimir Putin - Emir Kusturica

Căzut într-o idolatrie irecuperabilă față de teroristul planetar Vladimir Putin, marele regizor și actor sârb Emir Kusturica susține, aberant, că americanii sunt vinovați pentru războiul din Ucraina. Ba, mai mult: că Washington-ul e pregătit să organizeze un „război nuclear limitat”, deși cel ce vehiculează asemenea amenințări e însuși Putin.

Deși rușii au invadat Ucraina în mod barbar, măcelărind familii întregi la ordinul criminal al puterii de la Kremlin, marele regizor și actor Emir Kusturica (67 de ani) declară, într-un interviu acordat publicației moscovite Izvestia, că totul a plecat de fapt de la americani. În demența lui, acesta susține că SUA ar dori să desființeze atât poporul rus (cel cotropitor), cât și pe cel sârb, susținător frenetic al terorismului moscovit.

Kusturica merge cu ideile sale paranoice mai departe: aceiași americani „vor să ne lipsească de credință și de cultură”! Pe ruși îi vede mari credincioși, însă nu spune nimic despre atrocitățile comise de aceștia pe frontul ucrainean. Dimpotrivă, ei sunt văzuți ca niște victime nevoite să se înarmeze „în detrimentul bunăstării cetățenilor”.

Vă prezentăm declarațiile aberante ale lui Emir Kusturica, artistul distins cu numeroase premii la nivel internațional, precum Palme d’Or (1985 și 1995), Premiul Cannes pentru cel mai bun regizor (1989), Leul de Argint (1998), Premiul Cesar pentru cel mai bun film al Uniunii Europene (2005).

Dintre filmele sale care au făcut senzație: „Pisica albă, pisica neagră”, „Underground”, „Tata în călătorie de afaceri”, „Vremea țiganilor” etc. A realizat și o controversată biografie a marelui fotbalist argentinian Diego Armando Maradona, de care-l unea ura viscerală față de nord-americani – de Occident, în general – și idolatria față de dictatorul comunist Fidel Castro (Cuba).

„De ce sunt împotriva rușilor? Acesta este un fel de rasism, dar nu după o rețetă culturală, ci după una militaro-tehnică. Ei nu pot trăi fără război”

Rusia trebuie să se apere, deși ea terorizează planeta. „Existența culturii este, în toate sensurile, existența unui popor. Prin urmare, nu avem de-a face cu desființarea culturii ca atare, ci cu desființarea unui întreg popor. Rusia trebuie să fie pregătită pentru asta și să ia măsuri pentru a se proteja.”

„Se vrea” dispariția rușilor și a sârbilor. „Am crescut într-o lume în care existau războaie constante. Vietnam, Irak, Siria, Afganistan, Libia. Războiul a venit pe pământul meu, în Serbia. Războiul a continuat în Donbass timp de 8 ani. Scopul ultimelor două războaie este de a șterge rușii și sârbii de pe fața pământului.”

Americanii ar organiza „un război nuclear”, deși Putin e cel care amenință cu apăsarea „butonului roșu”. „Se pare că americanii sunt gata să organizeze un război nuclear limitat. Și în 1947, Churchill și Truman aveau un plan, acesta era sub coduri diferite și, conform acestuia, intenționau să distrugă Uniunea Sovietică, s-o pună la pământ. Să organizeze lovituri nucleare și s-o distrugă în cele din urmă.”

Americanii sunt împotriva rușilor fiindcă nu pot trăi fără război. „De ce sunt (americanii – n. red.) împotriva rușilor? Acesta este un fel de rasism, dar nu după o rețetă culturală, ci după una militaro-tehnică. Ei nu pot trăi fără război. Au fost învinși în Irak, în Siria, în Iran, au părăsit Afganistanul în dizgrație.”

Emir Kusturica

„Rușii diferă de cetățenii țărilor occidentale tocmai prin faptul că fac parte dintr-o societate civilă care crede în Dumnezeu. Există un război împotriva Ortodoxiei, în care americanii vor să ne lipsească de credință și cultură”

Credința vine de la Kremlin, nu de la Casa Albă. „Cred că rușii diferă de cetățenii țărilor occidentale tocmai prin faptul că fac parte dintr-o societate civilă care crede în Dumnezeu. Există un război împotriva Ortodoxiei, în care americanii vor să ne lipsească de credință și cultură. Acest conflict nu a început ieri, a avut pauze, momente de reculegere, dar Occidentul producea arme, le vindea, controla prețul petrolului.”

Statul rus e privit ca unul liberal, susținut de chinezi, indieni, africani și sud-americani! „Aproximativ patru miliarde de oameni trăiesc în India și China (în realitate, aproape trei miliarde – n. red.). Și ținând cont de populația din Africa și America de Sud, departe de conflict, este clar că mai puțin de un miliard de oameni se opun Rusiei. Avem de-a face cu întruchiparea absolută a ipocriziei, pe de o parte. Pe de altă parte este Rusia, un stat necomunist, liberal, bine organizat, care a fost nevoit să se înarmeze în detrimentul bunăstării cetățenilor săi, iar acum înțelegem de ce s-a făcut acest lucru.”

Americanii au declanșat războiul din Donbass, nu rușii, care au vrut să „oprească tragedia”. „Rusia, în luna februarie a acestui an, a vrut să oprească tragedia, pe care Kievul o ține de 8 ani. De fapt, acesta este un război împotriva populației de limbă rusă din Donbass, Lugansk și Crimeea, care nu a vrut să rămână cu Ucraina, care le este ostilă. Mai mult, războiul împotriva Donbass nu a fost o decizie ucraineană, ci una americană. Kievul a ascultat doar, trăgând majoritatea forțelor sale armate în Donbass. Drept urmare, atât în ​​Donbass, cât și în Ucraina, civilii, femeile și copiii suferă. Acțiunile Statelor Unite au dus la aceasta, și nu introducerea trupelor rusești” (!!!!! – n. red.)

Occidentul nu poate abandona ideea pe care au încercat să o realizeze atât Napoleon, cât și Hitler, și anume să preia resursele rusești, să pună mâna pe Siberia și bogăția ei”

În paranoia lui Kusturica, Occidentul vrea să pună mâna pe resursele rusești. „Cei care au finanțat Maidanul încearcă să facă o întorsătură și mai grea, pentru că Occidentul nu poate abandona ideea pe care au încercat să o realizeze atât Napoleon, cât și Hitler, și anume să preia resursele rusești, să pună mâna pe Siberia și bogăția ei. Aceasta este cea mai mare problemă.”

Până și rușii s-au „speriat” de planurile lui Kusturica pentru Teatrul Centrul al Armatei Ruse. „Am vrut să pun în scenă «Macaralele zboară» și «Vremea țiganilor» ca spectacole grozave, pentru a reînvia Teatrul Armatei Roșii. Îmi pare rău, dar această intenție nu a găsit susținere. Administrația teatrului a spus că habar nu avea de aceste planuri. În general, nu era atmosferă prietenoasă. Nu am întâlnit așa ceva în experiența mea de lucru cu personalități culturale rusești. Probabil s-au speriat.”

Dușman al filmelor turnate la Hollywood. „Cel mai rău lucru despre abordarea filmului este că acesta imită limbajul de la Hollywood. Pentru mine, ceea ce face Hollywood în materie de stil este inacceptabil. Când conduceam de la aeroport spre centrul Moscovei, mă uitam mereu cu nedumerire la reclamele publicitare – aveam senzația că intri într-un oraș american. Dar situația s-a schimbat. Rusia a întors cârma navei mondiale, schimbând cursul unei jumătăți de planetă. Sper ca întreaga lume a filmelor bune să fie prezentată pe panouri publicitare de-a lungul drumurilor, și să nu fie o imitație goală a Hollywood-ului. Aceasta este o problemă nu numai la Moscova, ci și la Belgrad.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Sorin Oprescu – 10 ani și 8 luni de închisoare! În total, 63 de ani și 4 luni pentru cei 9 membri ai grupului infracțional organizat – mai mult decât în „dosarul Colectiv”!

* A fugit și Sorin Oprescu! Deși fiul său locuiește la Viena, fostul primar a ieșit din țară pe la Giurgiu, în ziua a doua de Paște

Piedone, primarul lui Dan Voiculescu, va sta la închisoare doar 1 an și 4 luni, din cei 4 ani primiți în „dosarul Colectiv”

* A murit mama corupților Radu și Alexandru Mazăre. N-a rezistat să-și vadă în pușcărie și primarul, și deputatul

„Le e frică de Kovesi”. Guvernul n-a luat încă niciun ban din fondurile UE pentru perioada 2021-2027, iar banii din PNRR pentru autostrăzi sunt ca și ratați de Grindeanu!

Iohannis: „Pentru creșterea prețurilor, nu căutați vinovați în clasa politică, Guvern, Parlament! Putin e de vină”

Guvernul PSD-PNL, înapoi în comunism, la lupta cu chiaburii și burghezii. E înfierată specula: „acumularea de mărfuri”, „limitarea vânzărilor”, prețurile „nejustificat de mari”

Silviu Mănăstire pleacă de la B1 TV și trimite săgeți către patronul Sorin Oancea. Nemulțumiri financiare: „Profitul televiziunii a fost de peste 6 milioane de euro”

Dat afară de la TVR, „gornistul penalilor”, Ionuţ Cristache, a fost recuperat de condamnatul Dan Andronic. De luni, emisiune la EVZ

Minciuna grosolană a lui Ciolacu: zice că nu are dreptul la pensie specială, dar are! Se califică deja la 3.000 de euro pe lună

Trompeta rusească George Simion: „Deblocați portul Constanța de navele din Ucraina!”. Contul liderului AUR colcăie de xenofobie, conspirații și ură

Încă o navă rusească a fost lovită de ucraineni lângă Insula Șerpilor! Vasul Bobrov e în flăcări, tractat către Sevastopol

Șoc la Moscova: Putin l-ar fi dat afară pe șeful Armatei! Generalul Gherasimov a lipsit de la parada de 9 mai, după ce ar fi fost rănit în regiunea Harkov

Putin a eliminat aviația de la parada de 9 Mai din motive politico-militare, nu meteorologice! Ar fi fost avertizat că ar putea fi lichidat

Medic oncolog: „Dacă metastaza a ajuns cu adevărat la oase”, pentru Putin „totul s-ar putea termina în 2022 sau 2023”

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

Viktor Orban, pe urmele lui Putin: Croația are „mare și porturi” care i-ar fi fost smulse Ungariei! Zagrebul, indignat de revizionismul maghiar

CTP: „Pacifismul” este ilogic, slujește propagandei lui Putin. România este de partea bună a istoriei

Ioan Feher, trădătorul care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace instituții ale statului român, e fan AUR și citește site-ul lui Buble. E adept al lui Putin și susține Rusia, dar trăiește la Londra!

5 COMENTARII

    • Subscriu. Mizerie si cinism vandute ca „geniale”. Ceea ce era evident de zeci de ani surprinde acum presa romana.

      Kusturica (ca si mizerabilistii de pe la noi) a fost si est un agent de demoralizare in solda serviciilor rusesti. Ca doar nu credeti ca lucrurile se intampla peste noapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here