Măștile au căzut și orice urmă de diplomație a fost abandonată de regimul Puțin, care a trecut la amenințări directe și brutale nu doar față de Ucraina atacată de armata rusă, ci și față de întreaga Europă. Dmitri Medvedev, fost premier și președinte al Rusiei, acum vicepreședintele Consiliului de Securitate al acestui stat, a scris pe Twitter că europenii vor plăti „în curând” 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz.
Șantajul este cât se poate de clar și vizează în principal Germania: dacă Uniunea Europeană va impune sancțiuni Rusiei după ce această țară a declanșat agresiunea la adresa Ucrainei, Moscova va replica oprind robinetul de gaz.
Dependența UE – și mai ales a Germaniei – de gazul rusesc este cunoscută. Acesta este și motivul pentru care, până acum, doar Marea Britanie a anunțat măsuri concrete de sancționare a Rusiei. Dar Marea Britanie nu depinde de gazul rusesc pentru că are propriile rezerve din Marea Nordului, pe care le exploatează împreună cu Norvegia.
Germania a anunțat blocarea gazoductului Nord Stream 2, Rusia reacționează cu amenințări directe
Pentru Germania, oprirea conductei cu gaz ar fi un șoc teribil. Și cealaltă variantă, scumpirea gazului de către Rusia până la prețuri astronomice, ar fi la fel de devastatoare.
Analiștii economici sunt de părere că Rusia va suferi mai puțin dacă i se vor impune sancțiuni economice de către Occident, pentru că își va vinde fără probleme materiile prime în Orient, către China și alte țări. Acesta este și motivul pentru care Moscova își permite să trateze disprețuitor amenințările Uniunii Europene cu sancțiuni economice.
Канцлер ФРГ Олаф Шольц поручил остановить сертификацию газопровода «Северный поток – 2». Ну что ж. Добро пожаловать в новый мир, в котором уже скоро европейцы будут платить 2000 евро за тысячу кубов газа!
— Дмитрий Медведев (@MedvedevRussia) February 22, 2022
Pe Twitter, Dmitri Medvedev a scris: „Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni să se oprească certificarea gazoductului Nord Stream 2. Bine. Bun venit într-o lume nouă în care europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz!”.
În acest moment, după ce șeful Guvernului german a anunțat că va fi blocat gazoductul Nord Stream 2, prețul pentru 1.000 de metri cubi de gaz a crescut cu 10%, până la prețul-record de 900 de dolari (793 de euro).
Gazdoctul Nord Stream 2 a fost finalizat în septembrie 2021, dar n-a fost dat în folosință deocamdată. Robert Habeck, ministrul german al Energiei, a anunțat marți dimineață că a retras solicitarea de autorizare a conductei dintre Rusia și Germania.
Comisia Europeană a dat asigurări că furnizarea de energie în Europa nu va fi afectată de stoparea proiectului Nord Stream 2.
Las’ că vor vinde ei gazul către China cu un preț de 100 euro 1.000 de metri cubi.
De ce asta?
Fiindcă (,) China va putea negocia dur prețul în calitate de unic client (mare).
Rusii pur si simplu speculeaza momentul. Greseala este a noastra. Fara suparare.
1. Generalizarea gazului metan pentru incalzire, reclama nerusinata si falsa.
2. Blocarea tuturor proiectelor energetice. La Marea Neagra, Buzau. Mentinerea unor preturi foarte mari la echipamente individuale.
3. Privatizarea distributiei sub forma unor monopoluri regionale – cea mai rentabila si usoara treaba. Prea multi ani fara concurenta.
3. Catastrofa energetica si ecologica din Bucuresti. In locul unor centrale mici pe gaz dotate cu filtre pentru oxizii de azot asa ca la automobile, se prefera solutia criminala a lui Stalin, bazata pe niste colosi cu randament slab, tevi de transport si distributie extrem de lungi. Probabil randamentul general este 10%. Practic Bucurestiul consuma de zece ori mai mult decat este necesar polueaza mai mult de 10 ori si mai sta si in frig. Nenorocirea asta se mai cheama si cogenerare de inalta performanta, platita de toti consumatorii romani.
4. Greseala consumatorilor romani. Lenea sau neputinta unor consumatori de a da lunar indexul la gaz sau curent.
Situatie: iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie s-a mers pe estimare (foarte mica). In Decembrie apare ca s-a depasit cu mult plafonul celir 200 de m3 gaz. Practic omul plateste la cel mai mare tarif pentru jumate de an si pierde si ajutorul de stat.
Si uite asa ne ard rusii, dar si noi ce ne mai ardem singuri la buzunar.
Să vedem cît gaz pot inspira rusnacii, ca aurolacii, că altceva n-au ce face cu el și nici bani nu le intră…
Sînt curios de pe ce softuri au trimis mailurile alea…