Elon Musk a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere care depășește 185 de miliarde de dolari, anunță CNBC.
Avansul înregistrat de acțiunile companiei Tesla pe bursa din Wall Street, unde a depășit miercuri pragul de 700 de miliarde de dolari, a făcut ca Elon Musk să-l depășească pe Jeff Bezos (Amazon).
Bezos devenise cel mai bogat om din lume în 2017. Averea sa este estimată în prezent la circa 184 de miliarde de dolari.
Musk a înregistrat cea mai rapidă ascensiune din istorie în fruntea clasamentului miliardarilor lumii. La începutul lui 2020, averea sa era estimată la circa 27 de miliarde de dolari. După un an a ajuns la 185 de miliarde – de 6,85 ori mai mult!
Creșterea fulminantă a acțiunilor Tesla, la care se adaugă pachetul generos de venituri pe care-l deține, l-au făcut pe Musk să-și crească averea cu 158 de miliarde de dolari într-un an.
În iulie 2020, Elon Musk l-a depășit pe Warren Buffett și a urcat pe locul 7 în lume. În noiembrie 2020 a ajuns pe locul 2, după ce l-a depășit și pe Bill Gates. În ianuarie 2021 trece și de Jeff Bezos și e miliardarul nr. 1 al lumii.
Averea acumulată de Musk în ultimele 12 luni a depășit întreaga avere a lui Bill Gates, estimată la 132 de miliarde de dolari.
Tesla se apropie în prezent de capitalizarea bursieră a Facebook.