sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRapoarte secrete: Putin pierde controlul asupra Rusiei și a armatei. Jumătate din...

Rapoarte secrete: Putin pierde controlul asupra Rusiei și a armatei. Jumătate din locuitori l-au susținut pe Prigojin, arată sondajele Kremlinului

-

Răspunsul lui Vladimir Putin la rebeliunea armată a Wagner a fost „slab”, iar președintele rus pierde controlul asupra propriului popor, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat CNN. Liderul de la Kremlin și oamenii săi au fost șocați să descopere, în sondajele interne făcute după puci, că jumătate dintre ruși l-au susținut pe Prigojin! În acest moment, nu e clar pe cine se mai susține regimul lui Putin.

După marșul mercenarilor Wagner asupra Moscovei, în care aceștia au parcurs, pe 24 iunie, circa 700 de kilometri în doar câteva ore, nu au existat niciun fel de consecințe. Au fost doborâte mai multe avioane și au murit mai bine de 10 piloți ruși, iar coloana Wagner a ajuns la 200 de kilometri de capitală, înainte să fie întoarsă din drum de patronul său.

Cu toate acestea, nimeni n-a fost arestat, Prigojin a plecat în Belarus și sunt indicii că a revenit de câteva ori în Moscova și Sankt Petersburg, pentru discuții secrete. Mai mult decât atât, de 3 zile în Rusia nu mai vorbește nimeni de lovitura de stat din 23-24 iunie, ca și cum n-ar fi existat.

„Vedem reacția lui Putin. Este slabă”, a declarat Zelenski pentru CNN, într-un interviu înregistrat duminică. „În primul rând, vedem că nu controlează totul. Faptul că Wagner s-a deplasat adânc în Rusia și a preluat controlul în anumite regiuni arată cât de ușor este de făcut acest lucru. Putin nu controlează situația din provincie. Toată acea verticală a puterii pe care o avea se prăbușește”, a comentat președintele ucrainean.

- Advertisement -

Încă de la bun început, Kievul s-a dovedit a avea în Rusia o rețea de informatori excelent pusă la punct. Acest lucru a ajutat armata și Guvernul să anticipeze și să contracareze cu succes planurile Rusiei în invazia declanșată pe 24 februarie 2022. De mai multe luni, sabotajele și atacurile asupra infrastructurii din Rusia se țin lanț.

Zelenski este, în acest context, printre cei mai informați oameni din lume în legătură cu ce se petrece în Rusia. Faptul că unii ruși i-au aclamat pe luptătorii lui Wagner, în timp ce Prigojin conducea provocarea fără precedent la adresa autorității lui Putin, revelează lipsa de suport popular pe care o are, de fapt, regimul actual de la Kremlin. O înregistrare video geolocalizată și verificată de CNN arăta mulțimea aclamând în timp ce vehiculul șefului Wagner pleca din orașul Rostov pe Don, în sudul țării, pe 24 iunie. Situația nu este însă singulară. Zelenski a declarat, citând rapoartele serviciilor secrete ucrainene, că puterea de la Moscova măsoară sprijinul pentru Prigojin și a afirmat că jumătate din Rusia l-a susținut pe șeful Wagner și revolta grupului său paramilitar!

Pe acest fundal, susținerea Ucrainei de către Statele Unite rămâne foarte puternică. Exact înaintea puciului lansat de Prigojin, șeful CIA, Bill Burns, a vizitat Kievul și s-a întâlnit cu Zelenski și cu oficialii serviciilor de informații ucrainene.

- Advertisement -

Vorbind sâmbătă la o conferință de presă în Kiev, Zelenski a spus că rebeliunea lui Prigojn „a afectat foarte mult puterea Rusiei pe câmpul de luptă” și ar putea fi benefică pentru contraofensiva Ucrainei.

Armata Ucrainei se concentrează pe recucerirea teritoriului din sudul și estul țării, dar ținta finală – i-a reconfirmat Zelenski lui Burnett – este eliberarea Crimeei, peninsula anexată de Rusia în 2014 prin încălcarea dreptului internațional.

„Nu ne putem imagina Ucraina fără Crimeea. Și în timp ce Crimeea se află sub ocupația rusă, acest lucru înseamnă un singur lucru: războiul nu s-a terminat încă”, a spus el.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Eduard Hellvig a avut un mandat eșuat. Controlul civil asupra serviciului nu a existat. Domnul Hellvig a avut o șansă pentru democrația românească și a ratat-o triumfător” – Cătălin Drulă, după demisia șefului SRI

* Victor Rebengiuc: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii”

* PNL și PSD sfidează recomandarea Comisiei Europene de a nu fi amânată cu 5 ani reforma pensiilor speciale. Alina Gorghiu a insistat ca amendamentul să fie inclus cu orice preț în lege, Ciolacu își freacă mâinile

Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

* Revoluționarii-infractori complotează la PSD să-l mazilească pe secretarul de stat care l-a lăsat fără certificat pe Ciolacu! Dodu a tăiat de la privilegii mulți impostori

* VIDEO. Băsescu către jurnalistul-mutant de la Realitatea Plus: „Marș, mă! Documentează-te!”. Fostul președinte i-a aplicat chiar sloganul televiziunii. Răzbunarea frustratului: i-a închis telefonul

* CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

* VIDEO. Minciunile lui Putin. De la „Rusia nu are nimic de-a face cu Wagner” la „Wagner este finanțat în întregime de stat”. Mercenarii sunt responsabili de masacre în mai multe țări și declarați organizație criminală la nivel mondial

* „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”

* România e regina Europei la tenis de masă: unguroaica noastră e mai tare decât chinezoaicele nemților! În finală: România – Germania 3-2, Bernadette Szöcs ne-a adus două puncte

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -