Campania furibundă pro-Rusia și anti-Ucraina, pro-Putin și anti-Zelenski, pro-dictatură orientală și anti-democrație occidentală, a adus postului România TV, campionul fake news-urilor anarhiste, o amendă de 75.000 de lei. Nici măcar CNA-ul dominat de PSD nu poate închide ochii la nesfârșit, în condițiile existenței unor orori media.
RTV a fost fondată de Sebastian Ghiță, care o patronează și din „exilul” său din Serbia. Ghiță a fugit cu o zi înainte de a fi inculpat într-un dosar DNA, iar autoritățile pro-ruse de la Belgrad au refuzat extrădarea sa în România. Principala vedetă care răspândește informații false la RTV este Victor Ciutacu, care are mamă rusoaică și tată școlit în fosta Uniune Sovietică.
O altă televiziune diversionistă pe pema Ucraina, Realitatea Plus, care calcă apăsat pe urmele postului România TV, a fost amendată cu 10.000 de lei, iar Antena 3 a primit avertisment.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a anunțat marți, printr-un comunicat, că în ședința din aceeași zi a amendat România TV cu 75.000 de lei.
Amenda a fost aplicată pentru mai multe emisiuni în care România TV a pretins că Ucraina a declanșat o prigoană împotriva românilor. CNA a constatat că informațiile au fost incorecte, concluzie la care a ajuns și Ziarstii.com la vremea respectivă, spulberând intoxicările RTV țesute în jurul preotului-diavol Longhin Jar.
CNA a analizat peste 15 emisiuni despre „prigoana Ucrainei împotriva minorității române”, cu imagini și fapte false, scoase din context. „Este un discurs al urii, extrem de periculos, și cred că vorbim deja despre o chestiune de siguranță națională”, a declarat Mircea Toma, membru CNA, pentru G4Media.ro.
Printre informațiile mincinoase difuzate de RTV s-au numărat și cele privitoare la „incendierea” unui biserici cu preot român, precum și „campania de înjunghiere a preoților români”.
Doina Rusu, membru CNA, a declarat că membrii Consiliului au verificat imaginile, descoperind că „era vorba despre un incendiu mai vechi, izbucnit din cu totul alte motive, și nici nu era biserică românească”.
Analizând mai multe emisiuni din acest an de la RTV, Consiliul a constatat că televiziunea lui Ghiță nu a respectat prevederile mai multor articole din Codul audivizual (art. 3, 64, 65).
Mircea Toma: „RTV a vândut imagini cu o biserică incendiată ca dovadă a persecuțiilor preoților români din Ucraina. Imaginile au fost, în realitate, din 2021 (când nu izbucnise războiul – n. red.), cu o biserică în care a fost un incendiu accidental, stins de ucraineni. Regiunea în care s-a petrecut incidentul nu e populată de români”.
Un comunicat al CNA arată că printre titlurile afișate de RTV s-au numărat:
- „Prigoana românilor din Ucraina, cum îi batjocorește Zelenski”;
- „Vor să ne oprească să vorbim limba română! Îmi iau copiii!”;
- „Securitatea lui Zelenski continuă prigoana preoților români”;
- „Preoți scoși cu forța din altar de securitate”;
- „Biserici devastate, preoți terorizați cu cuțitul la gât”.
Doi olteni injurioși: Gelu Vișan și „Leana lu’ Pârțag”
În același context, o altă afirmație a RTV care s-a infirmat a fost cea referitoare la „retragerea cetățeniei ucrainene pentru preoți de etnie română”.
În plus, invitați precum Gelu Vișan și Mugur Mihăescu (zis „Garcea” sau „Leana lu’ Costel Pârțag”) au proferat injurii la adresa autorităților ucrainene și mai ales a președintelui Volodimir Zelenski.
Potrivit Dorinei Rusu, printre epitetele folosite la adresa lui Zelenski s-au numărat: „nazist”, „hitlerist”, „diavol”, „nenorocit”, „tâmpit”, „nemernic, ticălos”.
Atenție: unul dintre motivele false utilizate de Rusia pentru a justifica invazia în Ucraina a fost că regimul Zelenski ar fi unul „nazist”, în condițiile în care Volodimir Zelenski este evreu. A zis Putin că Zelenski e „nazist”, zice și România TV că e „nazist”! Asta înseamnă o televiziune putinistă.
Ciutacu a adus-o pe penala putinistă Marina Tauber s-o înjure pe Maia Sandu
Un moment de putinism exploziv a fost emisiunea lui Victor Ciutacu din 28 februarie, când „invitata specială” a moderatorului rusofil, timp de peste o oră, a fost Marina Tauber, deputată în Republica Moldova și vicepreședintă a partidului pro-rus al oligarhului fugar Ilan Șor („Sebastian Ghiță al Basarabiei”). Marna Tauber a fost invitată la RTV chiar în ziua în care a organizat un nou protest violent împotriva conducerii pro-occidentale a Republicii Moldova, protest la care mai mulți participanți au vrut să pătrundă în clădirile guvernamentale. Ciutacu a lăsa-o pe Marina Tauber – chiar a instigat-o – s-o înjure vârtos pe Maia Sandu, aruncând tot felul de minciuni la adresa acesteia.
Marina Tauber este judecată în dosarul privind furtul unui miliard de euro din băncile din Republica Moldova. A stat în arest preventiv două luni și în arest la domiciliu alte patru luni. Șeful său, Ilan Șor, este pionul principal al Rusiei în Republica Moldova. În 2017, el a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare în primă instanță, în dosarul furtului miliardului. Apel se judecă și acum. Între timp, Șor a fugit din țară, refugiindu-se în Israel.
În emisiunea lui Ciutacu, Marina Tauber a ventilat predicatele propagandei ruse: Maia Sandu „vrea să târască Moldova în război”, „distruge economia Moldovei și nivelul de trai al populației”, Republica Moldova „trebuie să stea departe de orice alianță” (UE, NATO).
O zi mai târziu, surpriză: televiziunea lui Sebastian Ghiță a emis un comunicat prin care își cerea scuze pentru că a invitat-o pe Marina Tauber în emisiunea lui Ciutacu! „Deși abordarea realizatorului și a invitaților a fost potrivnică ideilor expuse de către doamna Tauber, redacția România TV consideră că trebuie să-și ceară scuze telespectatorilor săi pentru prezența unui astfel de invitat în dezbaterile postului. (…) România TV nu a fost și nu va fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse, nu împărtășește idei anti-democratice și destabilizatoare. Pe viitor vor fi aplicate criterii mult mai stricte în selectarea invitaților și în ceea ce privește toleranța moderatorilor față de anumiți invitați și ideile lor”, a mințit RTV o dată în plus. În realitate, campania mincinoasă anti-Ucraina a continuat, mai ales în emisiunea lui Ciutacu!
Și Realitatea Plus s-a înscris puternic pe linia propagandei putiniste, mai ales prin moderatorii Alexandra Păcuraru (fiica patronului Maricel Păcuraru), Anca Alexandrescu și Laurențiu Botin. CNA a amendat televiziunea familiei Păcuraru, marți, cu 10.000 de lei, pentru conținut mincinos-diversionist și titluri precum:
- „Mitropolit din Bucovina de Nord, amenințat cu moartea”;
- „Duhovnicii români, prigoniți în Ucraina”;
- „Mărturii din infernul războiului, atac violent la preoții români”.
Dar statul nostru nu e clar pro-occidental, ci balteste in expectativa, lasand toate posibilitatile deschise, inclusiv simularea unei banale schimbari la putere, dar care sa insemnecarmirea spre Rusia…cand vezi cum isi fac mendrele atatia agenti ai rusilor aici, te iei cu mainile de cap! 🙁
AMENZILE NU SUNT APOI ANULATE ? SUNT DATE LA HOHA… PENTRU „public”…
TOTU-I VIS SI ARMONIE, NOAPTE BUNA !
Se pare ca exista mai „putinisti” decit mine! Eu am fost mai blind cu Zelenski, l-am facut doar „papagal” si „vrabie”.
P.S. Nici pana acum Zelenski n-a aprobat masuratorile pe canalul Bistroe, desi s-a angajat sa aprobe pana la 15 martie. O avea ceva de ascuns? Nu stim, vom vedea. Urmeaza lucruri interesante!
degeaba te autovictimizezi i tot trolache sovietic esti!
Daca ziceai „autoapreciere” era mai corect. Dar ce sa astept de la un „nea Ghiță Țârcădău pe care nu l-a găsit gornistul”?