joi, aprilie 18, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPutin anunță că trupele rusești "ar trebui să se odihnească și să...

Putin anunță că trupele rusești „ar trebui să se odihnească și să se refacă” după ce au ocupat Lisiceansk. General australian: „Ca militar, asum scenariul cel mai rău”

-

Vladimir Putin a anunțat încheierea bătăliei pentru Lugansk după ce armata rusă a ocupat și ultimul oraș din această regiune a Donbassului, Lisiceansk. Dictatorul rus a emis un mesaj ambiguu, care lasă loc de interpretări, spunând că trupele care au participat la bătăliile pentru Severodonețk și Lisiceansk ar trebui să intre în refacere, iar celelalte două grupuri de luptă să-și vadă mai departe de planurile existente deja.

Mesajul lui Putin a fost interpretat în două feluri: fie că urmează o pauză în operațiile militare, fie că, dimpotrivă, bătălia din Ucraina se va muta pe alte fronturi, ori în nord, pe zona Harkov, ori în sud, pe zona Herson – Zaporojie.

Generalul australian Mick Ryan, acum autor de lucrări pe teme militare și membru al think-tank-ului CSIS (Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale), a comentat pe Twitter: „Pasaj interesant din întâlnirea Putin-Șoigu, din 4 iulie. Unii au interpretat aceasta ca o pauză operațională, alții ca o continuare în alte direcții. Poate să însemne ambele. Ca militar, îmi voi asuma scenariul cel mai rău: rușii vor vrea să preseze mai departe în zona de est (a Ucrainei – n. red.)”.

- Advertisement -

Mesajul lui Vladimir Putin la care se referă Mick Ryan este următorul: „Așa cum știți, general-colonel Alexander Lapin și comandantul Armatei, generalul Serghei Surovikin, mi-au raportat azi progrese și atingerea obiectivelor lor, prezentându-mi propunerile pentru dezvoltarea operațiunilor ofensive. Atât ministrul Apărării, cât și Statul Major evaluează propunerile făcute de comandanții de pe teren. Unitățile care au luat parte activ la operațiunile de luptă și au obținut succese și victorii în direcția Lugansk, desigur, ar trebui să se odihnească și să-și refacă acum capacitatea de luptă. Alte formațiuni militare, incluzând Gruparea de Est și Gruparea de Vest, trebuie să-și îndeplinească mai departe misiunile conform cu planurile aprobate anterior și sper că totul se va întâmpla și în direcțiile lor la fel cum s-a întâmplat în Lugansk”.

Trupele ucrainene au evacuat în urmă cu două zile și orașul Lisiceansk, pentru a evita încercuirea și distrugerea completă. Acum există indicii că rușii vor muta centru de greutate al atacului în regiunea Kramatorsk-Sloviansk.

Pierderile umane suferite de ambele tabere au fost uriașe în bătălia pentru Severodonețk și Lisiceansk. Rușii sunt acum în criză de armament modern, după ce și-au epuizat stocurile de rachete „inteligente”, și recurg, pe front, la tactici din Al Doilea Război Mondial. Aglomerează mase uriașe de tunuri clasice, cu care bombardează porțiunile din fața lor, apoi le iau cu asalt trimițând infanteria. Experți occidentali spun că această tactică este nu doar foarte lentă, dar și mare consumatoare de muniție, nicio țară din lume nefiind capabilă să susțină o astfel de ofensivă pentru mult timp.

- Advertisement -

Între timp, armamentul modern occidental a început să sosească în Ucraina, armata Kievului bombardând cu ajutorul lansatoarelor HIMARS zonele din spatele frontului rusesc. Sunt distruse zilnic depozite de muniții și carburanți, fiind atacate și sedii ale cartierelor generale și puncte de comunicații.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Occidentul începe să pompeze cu adevărat armament în Ucraina. Biden: vom livra 140.000 de sisteme antitanc, 600 de tancuri, 500 de tunuri, lansatoare de rachete avansate, sisteme antiaeriene

* Cei 5 putiniști de la Kiev cu care Rusia voia să conducă Ucraina după finalizarea „operațiunii speciale”. Serviciile secrete ucrainene divulgă „organigrama”

* Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

* Victorie uriașă pentru Ucraina: Rusia a abandonat Insula Șerpilor!

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Regimul Putin l-a arestat ca „dezertor” pe portarul naționalei de hochei a Rusiei, vicecampion olimpic în acest an. Legitimat la un club din SUA, Ivan Fedotov va fi dus cu forța la recrutare și, posibil, trimis pe frontul din Ucraina

* Viața, afacerile și combinațiile lui Peter Imre, care a murit la 60 de ani. Era ginerele lui Teodor Meleșcanu și avea o avere de zeci de milioane de euro

* L-au prins pe „Prince”! Fugarul Paul a fost înșfăcat pe stradă, la Paris. Escrocul se ascundea din 2020 de o condamnare la 3 ani și 4 luni de pușcărie

* Ex-senatorul Cosmin Preda (PSD), băgat în conducerea ANRE pe salariu de 7.000 de euro pe lună! Președinte e electricianul Dumitru Chiriță, pus tot de PSD cu 12.000/lună

* Culoar tot mai bun pentru Simona Halep la Wimbledon: a fost eliminată și invincibila Iga Swiatek! În turneu mai sunt doar două jucătoare mai bine clasate decât Halep

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -