După Ion Iliescu, alți doi diversioniști pro-sovietici din decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, au sărit ca arși când au aflat că sinecura lor, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), a fost desființată luni de Guvernul Orban, prin ordonanță de urgență.
Directorul general al Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu, a declarat luni, printr-un comunicat remis Agerpres, că nu înţelege motivaţia privind desfiinţarea acestei instituţii.
- „Am luat cunoştinţă cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, nu înţelegem motivaţia demersului guvernamental. Acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi, dovadă că la şedinţa solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română, domnul Petre Roman nu a fost lăsat să-şi rostească discursul, deşi este unul din cei mai cunoscuţi revoluţionari.”
- „Deşi astăzi o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculată, Revoluţia Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.”
- „Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă.”
Petre Roman, halucinant: „Acest institut avea perfecta sa poziție în rândul institutelor de specialitate din România”
Fostul premier Petre Roman acuză „motive politice” care au dus la destiințarea IRRD , iar Guvernul a „trecut peste capul voinței Senatului”. Roman este membru în conducerea Instutului Revoluției Române chiar de la înființarea acestuia de către Ion Iliescu, în anul 2004.
- „Motivația nu stă în picioare, referitoare la faptul că Institutul nu justifică aceste cheltuieli. De ce trebuie să fie Ordonanță și nu o dezbatere în Parlament? Prima întrebare.”
- „Ordonanța de Urgență nu se justifică, nu este nicio urgență. Doi, dacă există o problemă în privința asta, se face un audit cu de exemplu, un Comitet de istorici, cu Academia Română, de exemplu, care să examineze exact raportul între ce s-a cheltuit și ce s-a obținut, pentru că în realitate, deși după cum foarte bine știți, eu nu sunt deloc un suporter al lui Ion Iliescu, acest Institut al Revoluției Române, avea perfecta sa poziție, justificare, în rândul institutelor de specialitate din România. Adică, nu există niciun fel de urgență.”
- „Trebuie să se facă o dezbatere în Parlament, și anume în cadrul Senatului, pentru că Institutul Revoluției Române se află sub patronajul Senatului României. Păi, de ce Guvernul să dea OUG prin care trece peste capul voinței Senatului? De ce? Nu se justifică. Nu.”
- „O dezbatere în Senat era obligatorie, o evaluare a ceea ce a făcut Institutul Revoluției Române era corectă, și anume vă spun de pe poziția unui om care nu are cum să-l susțină pe Ion Iliescu, având în vedere tot ceea ce ne-a opus în toți acești ani.”
- „Institutul Revoluției Române a acumulat o masă informativă foarte puternică și a scos foarte multe publicații care nu sunt partizane politic, nu e adevărat asta. Am fost acolo.”
- „În Colegiul Revoluției Române, oamenii care sunt apropiați de Iliescu sunt în minoritate față de toți ceilalți. Deci, și ăsta e un argument așa, să zicem, oarecum de ordin subiectiv. Dar nu există niciun fel de rațiune de urgență, absolut niciun fel de rațiune pentru această chestiune. Este o chestiune cu caracter politic și stau și mă întreb cine are interesul de a credita ideea că Revoluția Română nu a fost servită, să spunem susținută, de către Institutul Revoluției.”
Da’ cand ati infiintat „Institutul”, ati facut dezbatere? Mars de aici hahalera comunista!
Mă bucur că an de an uităm crime dovedite de procurori și nepedepsite de judecători. Măreața construcție FSN.
An Nou cu bine! La Mulți Ani Plus 2020!