Acasă Infracțiuni Trei ani de închisoare pentru primarul celei mai mari și înfloritoare comune...

Trei ani de închisoare pentru primarul celei mai mari și înfloritoare comune din România. Acuzația: abuz în serviciu

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca l-au condamnat sâmbătă pe primarul comunei Florești, Horia Șulea (PNL), la 3 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, informează Transilvania Reporter.

Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă, urmând a fi atacată cu apel.

Primarul din Florești a fost trimis în judecată în ianuarie 2018 într-un dosar care vizează trei infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, Horia Şulea, în calitatea sa de primar și ordonator principal de credite, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale în cuantum total de 123.516,4 lei.

De asemenea, procurorii îl acuză pe edilul din Florești că, în perioada iulie 2012 – noiembrie 2012, ar mai fi efectuat plăţi nelegale și pentru serviciile de curăţenie stradală a localităţii, în cuantum de 54.126 lei.

Și în perioada februarie 2013 – decembrie 2013, în calitatea sa de primar, Șulea şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de curăţenie stradală a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale, în cuantum total de 98.883,7 lei.

Reacția lui Horia Șulea a fost consemnată de clujust.ro: „Este un dosar politic și acum sunt convins de asta. Este un dosar mizerabil, sunt siderat de sentință. Ce era să fac? Să las Floreștiul sub zăpadă? În ianuarie 2013 nu era votat bugetul. Cei de la Achiziții mi-au spus că putem solicita deszăpezire pe OUG 34/2006. Era o situație de urgență, se puteau pierde vieți omenești. Așteptăm motivarea, sunt curios să o văd, apoi atacăm sentința”.

În același dosar, instanța l-a mai fost condamnat și pe fostul primar al comunei Florești, Ioachim Vancea (PDL). Fostul edil a primit 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă asimilată infracțiunilor de corupție. Și în acest caz, judecătorii au dispus suspendarea pedepsei sub supravghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Comuna Florești este amplasată în apropierea orașului Cluj-Napoca, are o populație de peste 20.000 de locuitori și a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 10-15 ani. Numărul locuitorilor a crescut spectaculos în ultimul deceniu, mulți clujeni stabilindu-se la Florești.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

4 COMENTARII

  1. Asa se intampla de 30 de ani: faci ceva pentru binele comunitatii faci puscarie… Si cand te gandesti ca prin legea faradelegii administratia locala a fost STATALIZATA prin L 1/ 26.12.1989 din MOf 4/27.12.1989 la nr crt 13 care abroga legea celor 3 A a administratiei locale… Sa nu pui mana pr toti si sa-i mangai ca pe coasa ?

  2. am zis si tot spun .. toti sunt la fel au coruptia in sange asta e nu se poate altfel sa faci politica si sa fii cinstit nu esxista in Romania politicieni onesti … si asta e numai vina romanilor care de ani de zile privesc cu nepasare fara sa ia act de actiune

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările