joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPresiune a Rusiei în Transnistria: încă o explozie la aerodromul din Tiraspol,...

Presiune a Rusiei în Transnistria: încă o explozie la aerodromul din Tiraspol, locuitorii sunt mințiți că Ucraina îi va bombarda. Există temerea unei debarcări rusești în Bugeac. România: nu avem trupe în Moldova

-

Presiunea Rusiei în Transnistria crește cu fiecare oră: o nouă explozie a avut loc în această regiune separatistă pro-rusă a Moldovei, de data aceasta la aerodromul din Tiraspol. Locuitorii primesc pe telefoane mesaje anonime în care sunt anunțați că urmează un iminent atac ucrainean, iar Rusia bombardat singurul pod care leagă Bugeacul ucrainean de restul țării. În acest timp, România dezminte acuzațiile Moscovei și afirmă că nu există trupe românești de niciun fel de cealaltă parte a Prutului.

Situația din regiunea separatistă Transnistria s-a deteriorat fulgerător după ce, pe 25 aprilie, înalți oficiali ruși au acuzat că ar exista un plan al României, NATO și Ucrainei de a ataca și anexa Moldova. Mai întâi, în după-amiaza zilei de 25 aprilie, a fost atacat cu grenade sediul Securității din Tiraspol. A doua zi dimineață au fost aruncate în aer două importante turnuri radio. Spre prânz, trei explozii au zguduit baze militare transnistrene.
Spre după-amiază a avut loc o nouă explozie la aerodromul din Tiraspol.

România încearcă să coboare tonul, dezminte orice plan agresiv și acuză „încercări de escaladare artificială” a crizei în Moldova

Autoritățile separatiste au anulat toate examenele elevilor și parada militară din 9 mai, introducând cod roșu de alertă teroristă. Publicația transnistreană Novostipmr.com a scris: „Cei care au comis atacuri teroriste pe teritoriul Transnistriei vor fi trași la răspundere penală. Președintele Vadim Krasnoselsky a anunțat acest lucru la întâlnirea de astăzi cu șefii administrațiilor de stat (…). Șeful statului a spus că aceste infracțiuni cercetează Ministerul Securității Statului, Ministerul Afacerilor Interne, Comisia de Investigație și Parchetul PMR. Făptuitorii vor fi urmăriți penal pentru terorism, tentativă de omor, deținere ilegală de arme“.

La Chișinău s-a reunit de urgență Consiliul de Securitate al Moldovei.

- Advertisement -

În fața acuzațiilor repetate ale Moscovei că România pregătește în secret un atac asupra Moldovei și Transistriei, pentru a le anexa, Ministerul de Externe de la București a reacționat, în sfârșit, marți seara, cu un comunicat în care dezminte orice plan agresiv. Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat apelul la calm al Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, menționând pe un ton diplomat că „încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menținerea unui climat predictibil și stabil și nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate“.

Ucrainenii au publicat mesaje false primite de locuitori din Transnistria care sunt anunțați de iminența unor atacuri cu rachete ale Kievului

Ministerul Apărării din Ucraina avertizează vă locuitorii din Transnistria sunt supuși în acest moment unei campanii de intoxicare cu informații false. Aceștia primesc mesaje pe telefoanele mobile în care sunt anunțați că Ucraina va ataca zona cu rachete. Ucrainenii au publicat pe Facebook un astfel de mesaj fals: „Serviciul de Securitate al Ucrainei recomandă cu tărie evacuarea civililor în regiuni mai sigure. Vă asigurăm că Forțele Armate ale Ucrainei nu doresc răul civililor, dar oamenii rămași în orașe vor fi percepuți ca grupuri de sabotaj și vor fi eliminați fără avertisment. La ora 19.00 fix se vor efectua tiruri de rachete artilerie pe teritoriul republicii“. Ucrainenii bănuiesc că tocmai Rusia pregătește un astfel de atac cu rachete asupra Transnistriei, care să producă victime civile și să justifice ulterior escaladarea conflictului.

Direcția de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina a subliniat: „Statul Ucraina nu are nicio legătură cu aceasta și provocări similare. Falsuri și incidente similare care sunt susceptibile să se întâmple pe teritoriul Transnistriei nu sunt altceva decât o altă provocare a serviciilor de informații ruse împotriva Ucrainei și Moldovei“.

- Advertisement -

Rușii au lovit singurul pod care leagă Bugeacul de zona Odessa. Temeri privind o debarcare a trupelor rusești în zona ucraineană de la sudul Basarabiei, urmând ca de acolo să fie atacată Moldova

Guvernul de la București a dezmințit în mod clar că Armata României ar avea militari în Republica Moldova. Militarii români nu participă nici la exerciții, nici la alte forme de instruire în comun cu militari moldoveni. Precizările vin în contextul în care ziarul Pravda a publicat acuzații ale politologului Serghei Markov, consilier al lui Puțin, privind intenția României de a ataca Transnistria și de a anexa Moldova.

În acest timp, o rachetă rusească a avariat grav unicup pod care lega Ucraina de regiunea Bugeac – sudul Basarabiei aflat acum în componența statului ucrainean. După lovitura de marți, tranziția dintre restul Ucrainei spre Bugeac se mai poate face doar prin Moldova.
Pe Twitter, analizând scopul loviturii date de ruși, unii experți militari occidentali au opinat că acest lucru ar putea însemna că Moscova plănuiește o debarcare în Bugeac. De acolo, armata rusă ar putea ajunge foarte ușor în Moldova și Transnistria.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Expert: „Această armată rusă din Ucraina va dispărea în două luni. Vor avea nevoie de una nouă, care va fi de recruți, mai slab instruiți”

* Pilotul rus care a bombardat civili în Siria și Ucraina va fi judecat pentru crime de război, după ce a fost capturat în zona Cernihiv

* Dreptate în Vinerea Mare: ucrainenii i-au lichidat pe autorii atrocităților de la Bucea! Bonus: doi generali eliminați în Herson

* Ucraina demască fake-ul „întâlnirii” Putin – Șoigu: „Putin stă la televizor, iar Șoigu este montat pe videoclip”

Ucraina primește armele cerute: Franța livrează autotunuri Caesar și rachete antitanc Milan; Canada și Marea Britanie – tunuri grele; esticii – tancuri T-72 și avioane

Putin l-a avansat pe „măcelarul de la Bucea”: Azatbek Omurbekov, făcut colonel și trimis în Donbass

Înalt oficial militar american: Rusia a pierdut 25% din puterea de luptă inițială

Morți suspecte printre oligarhii ruși: acuzați de Putin de „trădare”, ei „se sinucid” după ce-și omoară familiile

Rusia o amenință pe Maia Sandu: „Va ajunge la groapa de gunoi a istoriei. Răspunsul nostru va fi dureros”. Motivul: Parlamentul Moldovei a interzis simbolurile agresiunii în Ucraina

Un comandant rus și-a trimis militarii să omoare civili în Dnipropetrovsk, deși acolo locuiesc fiicele sale din prima căsătorie. Anastasia și Viktoria nu vor să mai audă de teroristul lor tată

Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni militare speciale» vor regreta amarnic”

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

„Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Garry Kasparov, atac la Novak Djokovici după ce sârbul a anunțat că susține participarea rușilor la Wimbledon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -