Fost șef al Armatei SUA în Europa: „Forțele rusești vor colapsa până la sfârșitul verii. Ucraina va trece la ofensivă, iar în septembrie va ajunge pe linia din 23 februarie sau dincolo de ea”

1
2188
Generalul Ben Hodges cunoaște foarte bine situația militară, strategică, socială și trecutul Europei de Est, astfel că a putut avertiza încă din 2020 asupra planurilor agresive și expansioniste ale Rusiei. Acum estimează prăbușirea militară a invadatorilor în următoarele 3 luni. FOTO: REUTERS

Generalul Ben Hodges, fostul comandant al forțelor armate americane în Europa, a publicat pe contul său de Twitter o foarte interesantă postare, în care estimează că în următoarele luni forțele rusești din Ucraina se vor prăbuși. Până în septembrie, scrie Ben Hodges, ucrainenii ar trebui să elibereze tot teritoriul pierdut după 24 februarie sau chiar să treacă mai departe.

„Mai departe” înseamnă, de fapt, intrarea în Crimeea și Donbass, regiuni invadate și anexate în 2014 de Rusia. Scăderea progresivă a forței invadatorilor a fost remarcată în ultimele zile de tot mai mulți analiști și experți occidentali. Aceștia menționează că inițiativa strategică trece treptat, de acum, în mâinile ucrainenilor.

În săptămânile următoare, acest lucru nu se va vedea clar pe câmpul de luptă, pentru că balanța de forțe se schimbă încet, astfel că în perioada care vine vom asista la o remiză pe frontul din Donbass, în timp ce ucrainenii vor continua să acționeze periferic, în regiunile Harkov și Herson.

Însă Rusia și-a epuizat resursele, iar structurile de comandă au intrat în degringoladă odată cu declanșarea unei vânători de țapi ispășitori la nivelul conducerii.

Generalul Ben Hodges, un foarte bun cunoscător al situației din Europa de Est, a avertizat încă din anii trecuți asupra agresivității Rusiei. El e de părere că deznodământul va veni la începutul toamnei: „Războiul este un test de voință și de logistică. Eu estimez că forțele rusești se vor prăbuși până la sfârșitul verii, iar Armata Ucrainei va trece la ofensivă, exploatând această prăbușire și împingând forțele Rusiei înapoi până la linia 23 februarie sau mai mult, până în septembrie“.

În urmă cu două zile, ofițerul american și-a exprimat dezaprobarea față de președintele francez Emmanuel Macron – chiar dacă nu i-a pomenit numele –, mai exact față de ideea acestuia ca Ucraina să accepte pierderi teritoriale ca să-l facă pe Putin să semneze pacea. Generalul Ben Hodges a preluat un mesaj postat de Centrul de Analiză Politică pentru Europa care menționa: „Unele țări europene se joacă din nou cu ideea ca Ucraina să fie forțată să înceteze focul chiar dacă forțele sale avansează. Acesta ar fi un dezastru pentru continent”.

În 2020, același fost comandant al forțelor armate SUA din Europa avertiza că „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice”, pentru a testa reacția NATO. La momentul respectiv, puțină lume a considerat că Ben Hodges știe ce spune. Între timp, situația s-a schimbat radical.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum arată un violator în serie din armata rusă. Bulat Fassakov (20 de ani) – acasă era „băiatul mamei”, în Ucraina a devenit o bestie care viola fete sub amenințarea armei

* Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

* Putin are exact stilul lui Hitler: ia decizii în locul coloneilor și comandă de la Kremlin ce să facă brigăzile din Ucraina – spun serviciile secrete occidentale

* 7 caricaturi devastatoare ale unui artist rus la adresa lui Putin. Moartea l-a luat deja de mână pe tiranul de la Kremlin

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* VIDEO. „Păpușa de fier a lui Putin”, șocată în direct la Rossia 1: un colonel veteran a spus că „mitul ucrainenilor demoralizați e fals, ei pregătesc un milion de soldați; toată planeta e împotriva noastră!”

* Consilierul lui Zelenski: „Putin a chemat ambulanța chiar în toiul nopții. A avut probleme de sănătate foarte mari”

* Demența unui artist genial devenit putinist irecuperabil. Emir Kusturica: „Scopul ultimelor două războaie este acela de a șterge rușii și sârbii de pe fața pământului” / „Acțiunile SUA au dus la nenorocirile din Donbass, și nu introducerea trupelor rusești”

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

Iohannis: „Pentru creșterea prețurilor, nu căutați vinovați în clasa politică, Guvern, Parlament! Putin e de vină”

Trompeta rusească George Simion: „Deblocați portul Constanța de navele din Ucraina!”. Contul liderului AUR colcăie de xenofobie, conspirații și ură

* Coaliția PSD-PNL-UDMR a masacrat Codul Rutier. „Au băgat înapoi toate șmecheriile de scăpat cu carnetul pentru cei care încalcă grav regulile de circulație”

* Sorin Oprescu, înșfăcat de o brigadă specială în Grecia. Ofițerii l-au dibuit la Atena. Fugarul așteaptă extrădarea, care în acest stat se face foarte greu

* Cum arată vila din Viena a fiului lui Sorin Oprescu. Mircea Oprescu și soția sa locuiesc într-un cartier select

* STENOGRAME. Mafia de la metrou, condusă de Rădoi (PSD), plănuia lichidarea ministrului Drulă (USR) cu rakeți ucraineni! „Punem preț pe două capete, Drulă și directorul. Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace!”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here