PORTRET DE CANDIDAT. Cristina Prună (USR): „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

6
726
Stânga: Cristina Prună, azi; dreapta: într-o poză la care ține mult, Cristina e cea mică, ocrotită de străbunicul din Bărăgan / FOTO: Arhiva personală

Aflată pe locul 5 pe lista Alianței Dreapta Unită pentru europarlamentare, deputata Cristina Prună (USR) își va muta biroul de la București la Bruxelles după 9 iunie. Tânăra politiciană e susținătoare fermă a politicilor liberale. Ea spune că felul de a fi și de a gândi are legătură cu copilăria sa la țară, în Bărăgan, alături de bunici și de un străbunic. Moartea acestuia, strivit de un camion în fața porții, a fost primul șoc major din viața deputatei de azi.

Cristina-Mădălina Prună (39 de ani) se încadrează în definiția „tineri ambițioși, școliți, implicați, care vor o țară ca afară”. Ca în civilizația occidentală, nu ca în barbaria de la Răsărit.

Născută la 11 decembrie 1984, la București, Cristina Prună e absolventă a Colegiului Național “Ion Neculce” din Capitală, profil matematică-informatică. Licențiată în economie la Academia pentru Studii Economice din București (ASE).

A urmat două programe de master: unul la Institutul de Economie și Management din Nantes (Franța), în Dezvoltare economică europeană și internațională (2007-2008); al doilea – în management și administrarea afacerilor, tip MBA, la Paris, derulat în parteneriat de trei universități prestigioase din Franța: Sciences Po Paris, École de Mines, Collège des Ingénieurs (2010-2011). Pentru cele două programe de master a obținut burse de studiu de la Agenția Universitară a Francofoniei, respectiv de la Guvernul Franței.

După finalizarea studiilor, a lucrat în mai multe țări europene, la Paris, Bruxelles, Viena și București, atât în sectorul privat, cât și în cel non-profit, acumulând o experiență importantă ca manager de proiecte.

La alegerile locale din iunie 2016 a devenit consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), din partea Uniunii Salvați Bucureștiul (USB), înființată și condusă de Nicușor Dan.

În luna decembrie a aceluiași an a fost aleasă deputat în Parlamentul României, în circumscripția electorală București, din partea Uniunii Salvați România (USR), urmașa USB.

În 2020 a obținut al doilea mandat de deputat, tot din partea USR. E vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii și membră a Comisiei pentru afaceri europene.

În plan politic, e membră a Biroului Național al USR și vicepreședinte al USR București.

Cariera Cristinei Prună e un exemplu că meritocrația n-a dispărut de tot din politica românească. Interviul de mai jos arată o femeie hotărâtă să ajungă departe. Primii doi pași i-a făcut deja: consilier municipal, respectiv deputat. Urmează cel de-al treilea: europarlamentar. Locul 5 de pe lista Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei) – după Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac și Vlad Botoș – îi acordă șanse majore să-și mute biroul la Bruxelles, cu escale lunare la Strasbourg.

Cristina Prună (prima din stânga, în picioare) la Comisia Europeană. Așadar, cunoaște drumul spre Bruxelles… / FOTO: Arhiva personală

„Străbunicul nu-mi refuza niciodată nimic, așa că am plecat să mă joc cu prietena mea, Adina, și l-am lăsat pe iarbă. Când m-am întors, l-am găsit strivit de un camion. A fost o tragedie”

Reporter: Doamna deputat, vi-l amintiți pe cel mai bun prieten din copilărie? Ce mai face? Țineți legătura?

Cristina Prună: Sigur – e Adina, prietena de la țară, care stătea la câteva case de bunicii mei, la Făcăeni, în Ialomița. Am vorbit acum vreun an, m-a contactat să mă întrebe despre cum pot părinții ei să devină prosumatori, vor să-și instaleze panouri fotovoltaice pe acoperiș. E un subiect de care m-am ocupat activ în Parlament.

Reporter: Ce puteți spune despre familia dvs.? Amintiri sau întâmplări memorabile cu membrii ei?

Cristina Prună: Am fost crescută la țară, la Făcăeni, în Bărăgan, de bunici și de un străbunic, până la vârsta de 4 ani. Mare parte din ceea ce sunt astăzi li se datorează. Am fost crescută într-un spirit foarte liber. Bunica era o femeie muncitoare și foarte respectată. Bunicul era un om cald, care știa oricând să binedispună și să povestească, vorbea cu tâlc. Stăteam mult cu străbunicul, pentru că bunicii plecau la muncă. Cu străbunicul stăteam des pe iarba din fața casei, unde mă jucam, sub privirile lui blânde. Îl chema Răducan, dar noi, copiii îi spuneam „Tataia Bătrân”.

Lângă străbunicul său din Bărăgan, Cristina se simțea mereu ocrotită. Băiatul din poză e un unchi al Cristinei – fratele cel mic al mamei / FOTO: Arhiva personală Cristina Prună

Reporter: E ceva săți cunoști străbunicul, să-ți mai și amintești de el…

Cristina Prună: E o bucurie, un privilegiu. Mai ales la țară, unde se formează legături puternice, libertatea are alte dimensiuni, iar poveștile sunt la tot pasul. Dar s-a întâmplat o tragedie și mi-am pierdut străbunicul. A murit într-un accident tragic, când aveam 4 ani. El avea 84 de ani. I-am cerut să mă lase să mă joc cu prietena mea cea mai bună, Adina. „Tataia Bătrân” nu-mi refuza niciodată nimic, așa că am plecat și l-am lăsat pe iarbă. Nu știu cât timp am zăbovit la prietena mea, dar când m-am întors, am văzut în fața porții noastre multă lume în jurul unui camion răsturnat, unde-l lăsasem pe străbunicul. Casa noastră se afla într-o curbă… A fost o pierdere cumplită, nu mă puteam obișnui să trăiesc fără „Tataia Bătrân”. La câteva luni, părinții m-au luat la București, la grădiniță.

Reporter: Bunicii?

Cristina Prună: Bunica, Ecaterina, ne-a învățat să fim apropiați. Era cea mai fericită când întindea mese mari. Ne strângeam vreo 20 de fiecare dată – unchi, mătuși, verișori… Bunica era gestionară la magazin, iar bunicul Constantin era șofer. I-am pierdut pe amândoi în 2022, acela a fost un alt an greu…

Cristina și bunica Ecaterina / FOTO: Arhiva personală Cristina Prună

Reporter: Părinții?

Cristina Prună: Mă văd cu ei cât pot de des, pentru locuiesc și ei în București. Merg la ei la masă, în weekend-uri, cu sora și cumnatul meu. De sărbători, pe cât posibil, cu familia extinsă.

„Străbunicul meu avea un radio imens, la care se chinuia să prindă Radio Europa Liberă, Vocea Americii. A trăit mereu cu speranța că vor veni americanii”

Reporter: Ce știți despre comunism? V-au povestit părinții despre traiul în ”raiul comunist?

Cristina Prună: Comunismul a fost un sistem criminal, care a făcut mult rău României timp de 45 de ani. Și care există și astăzi sub diferite forme și denumiri. Aveam 5 ani la Revoluția din 1989. Din fericire, nu am trăit propriu-zis comunismul. Știu suficient de mult cât să mă consider norocoasă că trăiesc într-o democrație, în capitalism – așa îngreunat cum e – și chiar într-o parte a Uniunii Europene. De aceea, apreciez și lupt pentru respectarea drepturilor pe care le avem. Discutam des cu părinții despre comunism, mai ales în fiecare lună decembrie, când mai trecea un an de la Revoluție. Îmi aduc aminte și că străbunicul meu avea un radio imens, la care se chinuia să prindă Radio Europa Liberă, Vocea Americii. A trăit mereu cu speranța că vor veni americanii.

Reporter: Și a venit camionul…

Cristina Prună: A fost tragedia lui, a mea, a familiei noastre.

Reporter: Unde v-au ascuns părinții la Revoluție? V-au spus să nu beți “apă otrăvită” de la robinet?

Cristina Prună: Nu m-au ascuns, dar îmi aduc aminte sunetul împușcăturilor pe care le auzeam din apartamentul în care locuiam. Aveam 5 ani, n-am ieșit din casă.

Copilărie, dulce copilărie… / FOTO: Arhiva personală Cristina Prună

„Am început implicarea de la finalul lui 2015, după tragedia de la Colectiv, atunci când l-am cunoscut pe Nicușor Dan”

Reporter: Când, cum și de ce ați intrat în politică? De ce la USR?

Cristina Prună: Mă număr printre membrii care au pus bazele USB – Uniunea Salvați Bucureștiul. Am început implicarea de la finalul lui 2015, după tragedia de la Colectiv, atunci când l-am cunoscut pe Nicușor Dan. La începutul lui 2016 se năștea USB, care după alegerile locale din iunie 2016 devenea USR. Am intrat în politică din dorința de a face din România o țară în care oamenii să simtă că sunt liberi, să-și urmeze visurile, să aibă oportunități. Și să lupt ca ei să aibă mai multă putere în mâna lor și mai puțină în cea a politicienilor.

Reporter: Cu ce vă mândriți mai mult în viață? De exemplu, în cariera profesională, non-politică.

Cristina Prună: Sunt mulțumită cu mine însămi pentru că am reușit, prin forțe proprii, să-mi construiesc o educație universitară atât în România, cât și în Europa; că am lucrat cu succes atât în mediul instituțional internațional și european, cât și în cel privat. Și mă bucur că sunt un om normal, obișnuit, care trăiește și este ancorat în realitate.

Cristina Prună – șefă de promoție la Paris / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Dezamăgiri în activitatea publică de până acum?

Cristina Prună: Îmi pare rău că, în cele 8 luni cât am fost la guvernare, multe dintre reformele importante pe care ni le-am asumat – și pe care le-am pornit – nu au putut fi realizate. Unu: pentru că PNL s-a opus; doi: pentru că ne-au scos rapid de la guvernare.

Reporter: Ați întrerupe mandatul de europarlamentar dacă vi s-ar propune să fiți ministru (precum Cristian Ghinea) sau primar (precum Clotilde Armand)? De ce?

Cristina Prună: Aș accepta o astfel de funcție doar pe un mandat de reformă. Îmi doresc să fac cât mai mult pentru România, indiferent de poziția politică în care mă aflu. Deocamdată nu se pune problema unei candidaturi la alegerile locale. În ce privește o posibilă funcție ministerială, dacă va fi cazul, vă pot spune că voi lua o decizie împreună cu colegii mei din USR.

Cristina Prună între două colege, în stagiul ONU de la Viena / FOTO: Arhiva personală

„Am votat tot timpul anti-PSD. În diasporă, în 2014, am stat ore în șir la coadă la vot. Evident, anti-Ponta”

Reporter: Când ați votat prima dată? Pe cine?

Cristina Prună: Primul meu vot a fost în 2004 – cu Băsescu.

Reporter: De atunci ați votat mereu? Pe cine?

Cristina Prună: Tot timpul anti-PSD. În diasporă, în 2014, chiar am stat ore în șir la coadă la vot. Evident, anti-PSD.

Votul de la Bruxelles, în 2014 / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi din USR care au plecat la alte partide?

Cristina Prună: Nu i-aș caracteriza, pentru că fiecare a avut motivele sale, dezamăgiri, așteptări și ambiții nerealizate poate.

Reporter: Cât de important e că s-a făcut Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei)?

Cristina Prună: Va decide electoratul, pentru că lucrurile sunt în dinamică.

La Casa Albă, Washington, SUA / FOTO: Arhiva personală

„Iohannis – președintele care va lăsa în urmă doar amintirea unor oportunități masive ratate pentru România”

Reporter: V-ați încumeta să le faceți scurte portrete câtorva adversari politici la europarlamentare?

Cristina Prună: De obicei comentez idei, nu fac portrete altora.

Reporter: Insist. Klaus Iohannis?

Cristina Prună: Nu fac portrete, dar… E un președintele care va lăsa în urmă doar amintirea unor oportunități masive ratate pentru România.

Reporter: Vladimir Putin?

Cristina Prună: Un criminal.

Reporter: Cum vedeți rezolvarea războiului din Rusia?

Cristina Prună: Îmi doresc ca războiul să se rezolve la masa discuțiilor, însă în condiții stabilite de Ucraina, nu de Rusia.

Cristina Prună a dat mâna cu Klaus Iohannis când a făcut parte din delegația USR la Cotroceni. Mai înainte îi dăduse și votul. Ulterior, Iohannis a dat PSD la tot poporu’…

Top 5 realizări în funcțiile publice

“Cred că cea mai mare realizare de când am intrat în politică este faptul că am ajuns să promovez politici liberale ori de câte ori am avut ocazia, inclusiv de la tribuna Parlamentului, politici care mută puterea de la politicieni în mâna oamenilor. Și sunt foarte mulți care rezonează cu ele. De la reducerea taxelor pe muncă la reforma în sănătate, prin Pilonul 2 al domeniului și spargerea monopolului CNAS, dar și la reforma în educație, prin desființarea inspectoratelor școlare și mutarea deciziei la nivelul școlii.”

„Mă bucur că am reușit să devin vocea USR în ceea ce privește politicile liberale pe zona de energie.”

„Am avut și legi care au fost adoptate, chiar dacă USR a fost aproape tot timpul în opoziție – cu excepția celor 8 luni de guvernare, și atunci fără a avea prim-ministrul.”

„Așadar, Top 5-ul meu:

  1. promovarea unor politici liberale;
  2. legea pentru reducerea la 5% a TVA pentru panouri fotovoltaice;
  3. legea de debirocratizare a înființării unei firme;
  4. legea pentru transparentizarea REVISAL online și pentru salariați;
  5. legea privind audieri obligatorii pentru cei care ajung în comitetul de reglementare al ANRE.”
Activă în dezbaterile din Camera Deputaților

Top 5 priorități pentru viitorul europarlamentar Cristina Prună

  1. „Reducerea birocrației și a suprareglementărilor în viitoarele politici europene, probleme care omoară din fașă inovația și dezvoltarea unor noi business-uri și industrii în Europa.”
  2. „Susținerea intereselor României în dezbaterile privind tranziția verde din sectorul de energie.”
  3. „Susținerea agendei industriale românești în desenarea viitoarelor politici europene.”
  4. „Susținerea aderării complete a României la zona Schengen.”
  5. „Susținerea cu fermitate a politicilor liberale la nivelul Uniunii Europene.”
În campania electorală, în județul Bihor

10 întrebări-blitz

1. Cel mai bun președinte al României, dintre Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis? Dar cel mai nociv?

– Toți au dezamăgit. Dar unul singur a fost capabil de mineriade și de crimele de la Revoluție. Așa că Iliescu a fost de departe cel mai nociv.

2. Joe Biden sau Donald Trump?

– Amândoi au politici socialiste în economie, prefer să nu aleg.

3. UE/NATO sau suveranism?

– Susțin specificul și interesele naționale în UE/NATO.

4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?

– Două tururi.

5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzând Bucureștiul.

– Probabil, acolo unde am crescut – la țară, în Ialomița.

6. Țara în care ați alege să vă mutați, dacă ar trebui să părăsiți România.

– Am ales să mă întorc în România, nu să plec din ea. Dar dacă ar trebui să aleg, aș merge într-un stat cu oameni care înțeleg ce înseamnă libertatea – Texas (SUA). Sau în Marea Britanie (Europa).

7. Viața la țară sau la oraș?

– Și-și.

8. Concediu la mare sau la munte?

– Munte.

9. Mâncarea preferată.

– Pește.

10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?

– Jocurile Olimpice.

Cristina Prună în Sillicon Valley (Californa, SUA) / FOTO: Arhiva personală

Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.

Cod unic de identificare: 41240005.

ALTE „PORTRETE DE CANDIDAT”:

DAN BARNA, europarlamentare: „Regimul Iohannis ne-a dus mult mai aproape de modelul Belarus – Turcia – Ungaria decât de cel occidental. S-au depășit niște linii roșii care păreau de negândit chiar și în timpul regimului Dragnea”

* DOMINIC FRITZ, Primăria Timișoara: „Klaus Iohannis – o mare dezamăgire! Sper să nu ajungă în nicio funcție importantă în Europa!”

* STELIAN ION, Primăria Constanța: “Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie la chiuvetă, cu apă din oala de sarmale”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

* CORINA ATANASIU, europarlamentare: „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

MIHAELA ȘTEFAN, Primăria Sectorului 6: „M-am angajat în anul 2 de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut bani niciodată părinților mei”

* RADU MIHAIU, Primăria Sectorului 2: „N-aveam niciun gând să intru în politică. Spuneam: «Am o meserie, o fac bine, crește afacerea!». Ce m-a determinat să mă răzgândesc a fost incendiul de la Colectiv. Mi-am zis: «Copiii mei trebuie să trăiască într-o țară în care nu se întâmplă așa ceva!»”

* ADRIANA CRISTIAN, europarlamentare: „Sunt o visătoare harnică. Aș vrea să las asta în urma mea: unii politicieni arată și așa, ca mine. Adică au terminat multă școală, vorbesc bine, au interese corecte, nu s-au îmbogățit din politică. Nu suntem toți la fel, cum vor cei vechi să se creadă”

* VLAD BOTOȘ, europarlamentare: „Mi s-a propus să rămân în China. N-am vrut. Ieșisem seara cu colegi inclusiv chinezi. Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic. Atunci mi-am dat seama că n-aș putea niciodată trăi într-un regim care să filtreze ideile”

TEODORA STOIAN, europarlamentare: „Cât am fost consilier al ministrului Justiției, am avut senzația că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Erau directori puternici, care pur și simplu ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba. În ultimele luni, numai că nu ne scuipau în față”

* VIOREL BĂLTĂREȚU, Primăria Cluj-Napoca: „Sunt campion mondial la speologie explorativă și primul român care a coborât la –1.000 de metri. Am fost, efectiv, primul om care a pus piciorul în noi galerii. Terra Nova!”

6 COMENTARII

  1. Nu cred ca am gasit REVISAL on-line, desi…
    ” Registrul general de evidență a salariaților este accesibil online pentru salariați/foști salariați, în privința datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și la generarea online și descărcarea unui extras din registru. Vechimea în muncă și/sau în specialitate poate fi dovedită și cu extrasul prevăzut.
    Metodologia de întocmire a registrului general de evidență a salariaților, înregistrările care se efectuează, condițiile privind accesul online al salariaților sau al foștilor salariați la datele din registru, inclusiv condițiile privind dovada vechimii în muncă și/sau în specialitate (…) precum și orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, se stabilesc procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților, modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate.”

    Aveti idee cum se acceseaza de salariati?

  2. Domnișoara Pruna a propus liberalizarea prețurilor la energie, dar nu a mai apucat să s-o pună în aplicație pt ca au ieșit de la guvernare. Totuși, PNL au pus în practica această propunere și prețurile au explodat (pt ca la bursa prețurile au explodat, se ore ca numai în România). Tot domnișoara Pruna spunea ca acum putem să ne mutăm la ce distribuitor dorim, piață este liberă, dar oricare ar fi distribuitorul prețurile sunt f mari. Dacă aceste prețuri nu ar fi plafonate, milioane de pensionari ar trebui să și vândă apartamentele să se mute la cort în parc pt ca nu ar avea de unde să și plătească facturile la energie. Exemplu: imediat după liberalizare, unui pensionar care a muncit 37 de ani, i a venit factura la gaz 1600, iar pensia lui era la acea data de 1300, norocul lui a fost plafonarea, așa ca a plătit 500.
    Se pare ca aceasta liberalizare a fost făcută cu picioarele, la fel ca privatizările societăților românești din anii 90 și de mai târziu. Numai romanul de rând are de pierdut, politicieni și rudele lor o duc bine.

    • @Mihail Arhanghelul
      Fi corect cu tine dragul meu, dă-i cu unghia mai bine pe temă….ceea ce ai făcut acuma ai zgâriat doar pe deasupra.
      Pune puțin de efort, fi bărbat și nu o tufă de Veneția!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.