De la parterul Primăriei Sectorului 2 către biroul primarului Radu Mihaiu, aflat la etajul 1, urci pe o scară în spirală, cu balustradă de inox. „E scara onțaniană”, mi se va explica ulterior. Pe vremea când primar era generalul Neculai Onțanu, pe aici nu avea voie să urce decât jupânul. Restul angajaților, „prostimea”, trebuia s-o ia pe scara de serviciu. După felul degajat în care funcționarii mișună acum prin Primărie, lucrurile par să se mai fi schimbat între timp.
La etaj ajungem exact când dintr-un birou ies o mulțime de oameni cu mape: „Numai bine, s-a terminat ședința, poftiți la domnul primar!”.
În treacăt, mi se indică o ușă de termopan: „Aici, în stânga, era biroul generalului Oprea”.
Păi, Oprea avea birou aici, în Primăria Sectorului 2, chiar lângă biroul primarului?
„Da!”, mi se răspunde.
Cum așa? Generalul Gabriel Oprea n-a deținut niciodată o funcție în Sectorul 2, mă mir. De unde până unde birou aici?
„Așa mergeau lucrurile atunci!”
N-a furat, n-a fost repetentul clasei, nu și-a luat Bac-ul la 32 de ani, n-are facultatea la o fabrică de diplome… și totuși primar?!
Sala în care intru este una destul de mare, iar de la birou se ridică sprinten un tip în blugi. Dacă-l întâlnești pe stradă, n-ai zice că Radu Mihaiu (46 de ani) e primar. La prima vedere, lipsesc burta și aroganța. Așa se naște prima întrebare a interviului, care nu era programată: se consideră acest matematician, absolvent de „Sava”, reprezentativ pentru primarii din România?
La a doua vedere, după câteva minute de discuție, îți dai seama că lipsesc dezacordurile gramaticale. Iar la finalul interviului descoperi că – surpriză mare pentru un politician român – omul chiar își urmărește firul roșu al ideilor. Cu alte cuvinte, știe de unde pleacă, unde vrea să ajungă și ce vrea să spună.
Nici traiectoria personală nu-l ajută pe Radu Mihaiu să se integreze în „clasa politică” din România, așa cum o știm de 35 de ani încoace. N-are rude în Securitatea, Armata ori Miliția de pe vremea lui Ceaușescu, n-a fost repetentul clasei în școală, nu și-a luat Bac-ul la 32 de ani, n-are facultatea la o fabrică de diplome și nici n-a trecut prin mâna băieților cu ochi albaștri de la Academia SRI. Colac peste pupăză, după 4 ani de administrație, nici n-a „reușit” să genereze vreun scandal de corupție sau orice fel de alt scandal. Păi, cum vine asta?
De fapt, viața primarului de la Sectorul 2 este șocant de asemănătoare cu a multor altor români din clasa mijlocie. Doi părinți „normali” – tatăl matematician și mama chimistă –, copilărie în Bucureștiul anilor ’80, fără curent electric, dar cu antrenament la cozile pentru mâncare; vacanțe de vară împărțite între munca la câmp și cărțile lui Jules Verne, multă învățătură și intrarea la un liceu de top. Apoi, Facultatea de Matematică și „intrarea în câmpul muncii”. Prin anii 2000 făcea deja jocuri video pentru companii străine și se gândea să emigreze, la fel ca mulți alți tineri foarte bine pregătiți din IT.
A ales să rămână pentru familie și prieteni, și-a deschis firmă care „n-a avut niciodată contracte cu statul”. Și, de aici încolo, aproape aceeași poveste auzită de la generația care a băgat groaza în rinocerii vechii clase politice: declicul din 2016, când a înțeles că „se poate și altfel”, protestele anticorupție din 2017-2018, formidabilele alegeri europarlamentare din 2019.
Citiți mai jos neobișnuita istorie a unui primar „ca afară”!
„Vreau să aduc ceva din felul vestic de a face lucrurile, să nu mai legăm cu sârmă. Să nu mai gândim: «Lasă, că merge și așa»”
Reporter: Domnule primar, vă considerați un primar tipic sau atipic pentru România?
Radu Mihaiu: Atipic, sper eu! Mă consider un primar care n-a venit aici prin pile, ci prin muncă, și care chiar vrea să schimbe viața comunității. Mai sunt primari care vor să schimbe viața comunității, dar eu vreau să aduc ceva nou, să aduc ceva și din spiritul ăsta vestic, aș spune, și din felul vestic de a face lucrurile. Temeinic. Să nu mai legăm cu sârmă, să nu mai… (Izbucnește în râs) Să nu mai gândim: „Lasă, că merge și așa!”. Să facem lucrurile temeinic. Din punctul ăsta de vedere, aș spune că sunt prea puțini primari de acest fel în România și aș zice că sunt un primar atipic.
Reporter: Și merge treaba în felul ăsta?
Radu Mihaiu: Merge treaba! Mai greuț, așa, dar merge. Multă lume zice: „Domnule, dar a funcționat înainte așa, cu hai să facem pe repede înainte…”
Reporter: Legată cu sârmă.
Radu Mihaiu: Cu sârmă, da! „De ce e nevoie să facem altfel?” Și le zic tuturor: e nevoie să facem altfel pentru că nu mai trebuie să ne întoarcem, să ne uităm în spate, să vedem, OK, dar sârma aia s-a rupt sau nu s-a rupt? Putem construi lucrurile temeinic.
„Fac în medie 13.000 de pași pe zi. Am făcut concurs cu colegii din partid și i-am bătut aici! Am început să alerg în august anul trecut, iar în primăvara asta am terminat primul semimaraton. La kilometrul 19 a fost greu!”
Reporter: Am văzut că ați postat de curând pe rețelele de socializare, ați alergat la un semimaraton. Ați reușit să alergați toată cursa?
Radu Mihaiu: Am alergat!
Reporter: 21 de kilometri!
Radu Mihaiu: Da, 21 de kilometri! Da, i-am alergat!
Reporter: Când a fost cel mai greu moment?
Radu Mihaiu: La kilometrul 19 a fost greu! Și, probabil, dacă de la kilometrul 19 mai erau 5 kilometri până la final, mi-ar fi fost greu să-i mai fac pe următorii doi. Dar, știind că mai sunt doar doi, i-am făcut mai ușor.
Reporter: Ce timp ați scos? În cât timp ați terminat cursa?
Radu Mihaiu: 2 ore și 10 minute am scos. E public timpul ăsta, că am fost înregistrat la pornire și la sosire…
Reporter: E un timp bun. Ați mai alergat până acum semimaratoane?
Radu Mihaiu: Nu. A fost primul meu semimaraton. Am început să alerg în august anul trecut.
Reporter: Deci, foarte repede ați ajuns la capacitatea de a alerga un semimaraton.
Radu Mihaiu: Da, da, așa este.
Reporter: Ați avut timp să strângeți kilometraj în picioare, înainte de cursă? Așa se spune între alergători.
Radu Mihaiu: Adevărul e că fac… Am o medie… Pentru că m-am uitat, am avut o competiție cu colegii din conducerea partidului, și i-am bătut aici!
Reporter: Aleargă și alți colegi?
Radu Mihaiu: Nu, la pași făcuți zilnic. Și am o medie de 13.000 de pași o zilnic! În fiecare zi din an! Am 13.000 de pași pe zi. Următorii au avut pe la 7-8.000.
Reporter: Mai sedentari.
Radu Mihaiu (râde): Da, așa este.
Reporter: Când aveți timp să mai și alergați, dacă aveți pe cap primăria?
Radu Mihaiu: Dimineața, în general, încerc să fac o oră de sport înainte să-mi încep munca la primărie.
Reporter: Ce înseamnă dimineață la dumneavoastră?
Radu Mihaiu: Dimineață înseamnă că la ora 8 duc fetele la școală, că eu duc fetele la școală, și după aceea fac o oră de sport. Termin pe la 9 și ceva și vin direct la primărie.
„Toate vacanțele mele erau la țară, la Poplaca, 7 kilometri de Sibiu. Știu că-s 7 kilometri pentru că deseori îi făceam pe jos. Am stat foarte mult la bunicii mei. De acolo am învățat, cred eu, respectul pentru muncă. Pentru că era într-o zonă în care toți oamenii erau foarte, foarte muncitori. Acolo mai tot timpul se muncea. Ne jucam duminica! Așa era acolo, se muncea 6 zile pe săptămână”
Reporter: Am înțeles. Haideți să vorbim un pic despre biografia dumneavoastră. Să începem cu copilăria. Dumneavoastră nu sunteți bucureștean…
Radu Mihaiu: Cum zice americanul: pentru toate motivele practice sunt bucureștean! M-am născut în Râmnicu Vâlcea, dar este un oraș pe care nu-l cunosc. Pentru că am plecat de acolo la vârsta de un an și am ajuns în București la vârsta de 2 ani. Deci, toate amintirile mele sunt din București.
Reporter: Și în anul acela dintre un an și 2 ani unde ați fost?
Radu Mihaiu: Ca să înțelegem, ambii părinți sunt ardeleni! Mama este de lângă Alba Iulia, tata este de lângă Sibiu. Pe vremea aceea era cu repartiție, terminai o facultate – ambii mei părinți au terminat Babeș-Bolyai, de la Cluj, acolo s-au și cunoscut – și, ulterior, au primit repartiție. Pentru că a terminat Facultatea de Chimie, mama a primit repartiție la Oltchim, la Râmnicu Vâlcea. Și tata a primit repartiție la București.
Reporter: Dânsul tot chimist era?
Radu Mihaiu: Tata a terminat Matematica. El a terminat matematica, la fel ca și mine, de altfel (râde). Și a primit repartiție la București. Dar nu puteai să vii la București chiar din prima. Știți că era și un film de pe vremea comuniștilor care se numea „Buletin de București”. Pe vremea aceea nu ajungeai ușor cu familia în București.
Reporter: Era un oraș închis.
Radu Mihaiu: Era un oraș închis, da. Și atunci, a durat o vreme până când am ajuns în București. Deci m-am născut la Râmnicu Vâlcea, după aceea am stat o vreme la Gura Arieșului, comuna unde s-a născut mama mea, și apoi, la 2 ani, am ajuns în București. Practic, toate amintirile mele sunt de bucureștean.
Reporter: Da, practic, sunteți bucureștean. În copilărie aveați și rude la țară…
Radu Mihaiu: Toate vacanțele mele erau la țară.
Reporter: În Transilvania.
Radu Mihaiu: Așa este, în Transilvania, la Poplaca! (Radu Mihaiu izbucnește în râs – înainte de 1989 erau celebre niște filme din seria „Profetul, aurul și ardelenii”, cu aventurile în America secolului XIX cu imigranți ardeleni veniți din Poplaca, Sibiu – n. red.) Pentru că tatăl meu s-a născut la Poplaca. Poplaca este un sat la 7 kilometri de Sibiu. Știu că-s 7 kilometri pentru că deseori îi făceam pe jos. Culmea, am și râs când am văzut prima dată când am văzut filmul cu ardelenii. Am râs de faptul că personajele din film erau prezentate ca venind din Poplaca. Am stat foarte mult la bunicii mei. De acolo am învățat, cred eu, respectul pentru muncă. Pentru că era într-o zonă în care toți oamenii erau foarte, foarte muncitori. Și eu aveam foarte mulți colegi la școală, în București, care în vacanță se distrau, se jucau , lucrurile astea. Eu, când venea vacanța, mergeam la bunici și acolo mai tot timpul se muncea. Ne jucam duminica! Așa era acolo, se muncea 6 zile pe săptămână…
Reporter: Și munceați și dumneavoastră?
Radu Mihaiu: Da! Se muncea!
Reporter: Ce făceați?
Radu Mihaiu: Muncile câmpului, în general. Mergeam la…
„Când eram mai mic, mergeam la plivit, la cartofi, la întors fânul. Că el se cosea și se lăsa pe câmp. Și trebuia întors din când în când. Mai târziu, când eram mai mare, mergeam și la cosit”
Reporter: La cosit?
Radu Mihaiu: Asta, mai târziu, când eram mai mare mergeam la cosit. Când eram mic, nu. Dar la plivit, la cartofi, la întors fânul… Că el se usca pe câmp, cumva. Se cosea și se lăsa pe câmp, să se usuce, ca să nu cu trezească. Și el trebuia întors din când în când. Și acolo participau și copiii. Sau mai mergeam la cules de zmeură, la cules de ciuperci. La toate lucrurile astea!
Reporter: Dumneavoastră aveți atuurile astea în mânecă și nu le scoateți? Ați văzut că Boc s-a filmat, s-a fotografiat la coasă. Dumneavoastră ce politician sunteți, dacă nu profitați să impresionați publicul cu aceste abilități? Că prinde la români.
Radu Mihaiu (râde): Repet, ce cred eu că am învățat de la bunicii mei este respectul pentru muncă. Ei nu puteau să știe că e ceva rămas nefăcut și să nu facă. Era întotdeauna ceva de făcut. Primăvara-vara era de muncit în camp. Iarna, când nu se muncea în câmp, erau tot felul de alte lucruri. De desfăcut fasole, de spart nuci, de curățat cartofii. Întotdeauna era ceva de făcut. Cumva, stand de vorbă cu colegii mei de la școală, îi invidiam atunci. Pentru că ei tot timpul se distrau în vacanță.
Reporter: Cei din București.
Radu Mihaiu: Cei din București, da. Pentru că ei tot timpul se distrau. Eu, când venea vacanța, știam că am treabă. Dar cred că a definit felul în care sunt eu ca om ulterior, pentru că am deprins acest obicei, ca să spun așa, în care să nu îmi placă să las lucrurile nefăcute, lucrurile care trebuie făcute, să rămână în nelucrare.
„La matematică am avut un profesor fabulos, unul dintre cei mai cunoscuți la nivel de liceu, domnul Matrosenco. Care a și fost directorul Liceului Sfântul Sava. Și care, pe lângă faptul că știa matematică, avea un talent deosebit în a preda. Probabil de aici a fost mare parte din dorința mea de a continua matematica. Eu sunt IT-ist sau, pe limba de acum, programator. Mi-a plăcut programarea”
Reporter: Unde ați fost la școală în București? La ce școală?
Radu Mihaiu: Școala Generală 145 Vasile Alecsandri. Și la liceu, la „Sfântul Sava”.
Reporter: De ce ați cotit-o spre matematică și nu spre chimie? Nu v-a plăcut să lucrați cu pahare Berzelius?
Radu Mihaiu: Eram foarte bun la chimie în școala generală. În liceu am avut o profesoară de chimie cu care n-am avut deloc chimie, ca să zic așa (izbucnește în râs). Și nu mi-a plăcut să învăț chimie în liceu. În schimb, la matematică am avut un profesor fabulos, unul dintre cei mai cunoscuți profesori de matematică, cred, la nivel de liceu, domnul Matrosenco. Care a și fost directorul Liceului Sfântul Sava. Și care, pe lângă faptul că știa matematică, avea un talent deosebit în a preda. Am avut acest noroc, să am profesori foarte, foarte buni la liceu, profesori foarte talentați nu doar în a ști materia, ci în a le preda copiilor și a-i face să le placă materia. Am avut la multe materii astfel de profesori. Și probabil de aici a fost mare parte din dorința mea de a continua matematica. De altfel, nu matematica a fost ce mi-am dorit eu să fac, ci informatică. Eu sunt IT-ist sau, pe limba de acum, programator. Mi-a plăcut programarea. Și erau două opțiuni de programare: fie Politehnica, fie Facultatea Matematică de la Universitatea de București cu specializare de informatică.
Reporter: Și ați optat pentru…
Radu Mihaiu: Am optat pentru Facultatea de Matematică. Pentru că eram aproape de casă, ca să fiu sincer…
Reporter: Motivele astea prozaice sunt de multe ori decisive în destinul unui om. Dumneavoastră ați prins perioada când se dădeau două trepte la liceu, pentru intrarea într-a IX-a și într-a XI-a?
Radu Mihaiu: N-am prins două trepte.
Reporter: Deci, ați intrat la facultate după ce a căzut Ceaușescu.
Radu Mihaiu: Da.
Reporter: Și câți erau pe un loc când ați dat dumneavoastră?
Radu Mihaiu: La Facultatea de Matematică 1,06 sau ceva de genul ăsta. Facultatea de Matematică este o facultate în care să intră ușor și din care se iese greu.
Reporter: Câți ani se făceau pe atunci?
Patru ani de facultate. Jumătate din cei care intră nu termină Facultatea de Matematică. Pentru că este dificilă, se intră ușor și se iese greu. Este dificilă Facultatea de Matematică și nici perspectiva de profesor nu este una foarte, foarte îmbucurătoare. Trebuie să spunem, profesorii sunt plătiți prost! Și atunci sunt puțini care își doresc să se facă profesori. Iar perspectiva în acele momente era că, dacă faci Facultatea de Matematică, devii profesor sau cercetător, tot așa, cineva care nu este neapărat foarte bine plătit. Eu am intrat la facultate în 1996 și am terminat în 2000. Și perspectivele nu erau foarte mari. Mie îmi plăcea foarte mult informatica, am urmat această pasiune.
„Bunicii mei urau comuniștii! Că le luaseră pământurile, le luaseră vitele. Tatăl meu a ieșit în stradă la Revoluție, la Sala Palatului. Mi-a fost frică pentru tata atunci, ca să fiu sincer”
Reporter: Aș vrea să vă mai întreb două lucruri până nu ne îndepărtăm foarte mult de perioada asta. Aveți amintiri frumoase din copilărie, ați fost la țară, ați învățat respectul față de muncă… Spuneți-mi cum vă raportați dumneavoastră la perioada de pe vremea lui Ceaușescu, de dinainte de 1989. Cu mintea de acum.
Radu Mihaiu: Și cu mintea de atunci!
Reporter: Și cu mintea de atunci!
Radu Mihaiu: Bunicii mei urau comuniștii! Că le luaseră pământurile, le luaseră vitele.
Reporter: Erau într-o zonă colectivizată.
Radu Mihaiu: În satul mamei – da. În satul în satul tatălui se făcuse, dar nu prea participa lumea pe acolo. Îi urau pe comuniști pentru că, repet, le luaseră pământurile, pentru că le luau munca și pentru că nu vedeau nimic în în schimb. Tatăl meu a ieșit în stradă la Revoluție. El a ieșit la Sala Palatului.
Reporter: Dumneavoastră aveați 12 ani…
Radu Mihaiu: Da, 12 ani aveam la Revoluție. Și așteptam cu mama și cu fratele meu, jucam ping-pong pe o masă pe are întindeam de obicei pentru aspeți, că asta puteam să facem atunci, nu puteam ieși. Și țin minte că jucam ping-pong, se auzeau gloanțe, se vedeau focuri de armă…
Reporter: Nu v-a fost frică?
Radu Mihaiu: Mi-a fost frică pentru tata atunci, ca să fiu sincer. Pentru mine nu mi-a fost, că n-am ieșit din casă, dar pentru tata mi-a a fost frică. Stăteam cu inima strânsă de fiecare dată când ieșea. Dacă se mai întoarce sau dacă nu se mai întoarce. Asta a fost o teamă, într-adevăr.
„Cred că de la 9-10 ani am început să stau la cozi la banane, portocale, carne. N-aveam carne. Ne duceau la Sala Palatului să aplaudăm, că spunea ceva Tovarășul”
Reporter: Aveți niște amintiri plăcute în copilărie și multă lume le suprapune cu perioada comunistă. Dumneavoastră cum vă raportați la ce a fost înainte de 89? Mi-ați spus ce simțeau bunicii. Spuneți-mi ce simțeați dumneavoastră.
Radu Mihaiu: Eu, când eram copil și stăteam la coadă la alimente…
Reporter: Ați trecut prin treaba asta!
Radu Mihaiu: A fost prima dată când mi-am dorit să fiu politician și atunci mi-am dorit să fiu președintele României și toată lumea să aibă banane și portocale gratis (râde).
Reporter: Vă amintiți de la ce vârstă au început să vă trimită la cozi?
Radu Mihaiu: Cred că de la 9-10 ani sau ceva de genul ăsta. Stăteam la coadă. Asta lipsea atunci. La asta mă gândeam eu că ar fi normal să existe: banane, portocale, carne… N-aveam carne! Eu țin minte lucrurile astea foarte pregnant apropo de perioada aceea. Eram cumva norocoși că aveam bunici la țară, pentru că ei aveau porc. Vă dați seama, dacă aveau un vițel trebuiau să-l declare, trebuia să îl dea la Cooperativă, ș.a.m.d. Deci lucrurile care erau ale oamenilor, de fapt nu erau ale oamenilor. Și erau puși toți în situația de a nu declara astfel de lucruri. Când se năștea un purcel, când se năștea un vițel, nu se spunea chestia asta.
Reporter: Deci se fereau inclusiv de săteni…
Radu Mihaiu: Da!
Reporter: Ca să se afle, pentru că exista riscul să toarne cineva.
Radu Mihaiu: Exact! Sau se spunea numai la cei cunoscuți, că se mai dădea un kilogram de carne la cunoscuți ș.a.m.d. Încă o dată, vorbim de proprietate 100% privată! Era în curtea omului când se năștea vițelul! Și totuși, trebuia să-l declari, să-l dai la Cooperativă. Și noi aveam oarecum noroc, că aveam cartofi de la bunici, aveam carne ș.a.m.d. Deci, din punctul ăsta de vedere, și faptul că bunicii erau foarte muncitori, am avut noroc! Dar eu țin minte aceste lucruri din vremea aia și, din punctul meu de vedere, toate amintirile plăcute de acolo sunt cu totul în afara regimului. Îmi amintesc când am fost făcuți pionieri. A fost ceva îngrozitor. Ne duceau la Sala Palatului să aplaudăm, că spunea ceva tovarășul. Sunt niște lucruri pe care mi le amintesc și care pur și simplu îmi repugnă din toată firea, ca să zic așa, pe care oamenii nu le știu. Și e foarte greu să le comunici fără să le fi trăit. Deci, dacă trăiești lucrurile alea, îți dai seama că eram într-un regim extraordinar de de nasol, față de cum suntem aici. Cu toate sincopele noastre, cu toate chestiile care nu merg în continuare cum ne-am dori. Regimul ăla acela a fost pur și simplu foarte urât. Îmi amintesc cum plângea mama pe 17 decembrie. La acel moment încă nu se întâmplase nimic în București. Sunau telefoanele ca la balamuc. Sunase mătușa mea de la Bistrița, să spună că la Timișoara au fost împușcați oameni. Și, efectiv, plângea! Asta îmi amintesc eu de regimul ăla.
„Am fost norocos să fiu într-o clasă de elită la unul din cele mai bune licee din țară. S-a făcut o clasă de Informatică și s-au adunat mulți olimpici la Chimie, Biologie, Fizică, Matematică, Informatică. Cel mai bun prieten, olimpic național la Matematică, a plecat în Statele Unite imediat după facultate”
Reporter: Amintirile sunt oarecum similare, având în vedere că suntem destul de apropiați de vârstă. Acum să trecem la alt subiect: cel mai bun prieten din copilărie. Mai țineți legătura cu el?
Radu Mihaiu: Am un prieten din liceu. Am fost colegi de bancă din clasa a IX-a. Olimpic național la Matematică.
Reporter: Deci erați în elită…
Radu Mihaiu: Eu am am fost norocos să fiu într-o clasă de elită la unul din cele mai bune licee din țară. Eram mai mulți.
Reporter: Ăsta nu e noroc. Ca să ajungi acolo trebuia să știi ceva carte.
Radu Mihaiu: Da, trebuia și asta, dar cumva s-a făcut o clasă de Informatică și s-au adunat mulți oameni care au fost olimpici la Chimie, olimpici la Biologie, olimpici la Fizică, la Matematică, la Informatică. Și la Română am avut olimpici! Și cu Virgil Pavlu am fost coleg de bancă! Este văr cu Șerban Pavlu, actorul. Am fost cu el coleg de bancă din clasa a IX-a până când am terminat Facultatea de Matematică! Am terminat-o împreună, după care prima firmă am făcut-o împreună cu el și cu un alt coleg.
Reporter: Mai ieșiți împreună, vă mai întâlniți?
Radu Mihaiu: A plecat în Statele Unite imediat după ce a terminat facultatea. Foarte multă lume a fost pusă în această situație, mai ales dintre cei care studiasem și făcusem carte pe bune. Au existat multe opțiuni de a pleca în străinătate. Acum este profesor la o facultate din Statele Unite.
„Am fost foarte aproape să plec și eu în Statele Unite în 2001-2002, pentru că părea că România este o țară fără speranță. Am rămas pentru că au contat mult prietenii și familia”
Reporter: Dumneavoastră de ce nu ați luat drumul ăsta, dacă spuneți că exista tentația aceasta mare?
Radu Mihaiu: Am fost foarte aproape! Am fost foarte aproape în acel moment, în 2001-2002. Foarte aproape, pentru că părea că România este o țară fără speranță și că, dacă vreau să-mi fie bine, ar trebui să merg altundeva. Au contat mult prietenii și familia. Pentru că am zis că OK, ar putea să-mi fie bine altundeva, dar familia rămâne aici, prietenii rămân aici. Asta a contat pentru mine în acel moment, dar decizia a fost foarte greu de luat. Adică am fost foarte aproape să o iau și pe aceea de a pleca.
Reporter: Dumneavoastră mergeți la vot? Sigur, nu vă întreb despre momentul actual, când sunteți politician. Mergeți la vot de când ați împlinit 18 ani?
Radu Mihaiu: N-am ratat niciun vot.
Reporter: Când ați votat prima oară?
Radu Mihaiu: Păi, în 1996 a fost prima dată când am avut drept de vot.
Reporter: Și cu cine ați votat, dacă nu sunt indiscret?
Radu Mihaiu: În 1996 cred că a candidat domnul Constantinescu.
Reporter: Da, Emil Constantinescu.
Radu Mihaiu: Și atunci l-am votat pe dumnealui. A existat o dezbatere în familie, pentru că mama a votat tot timpul dreapta – liberali, țărăniști ș.a.m.d. Tata a votat tot timpul stânga.
Reporter: Am înțeles. Cu PSD-ul.
Radu Mihaiu: Pe vremea aia cred că era FSN sau ceva de genul ăsta… PDSR sau PSD. Nu mai țin minte exact ce era. A fost o dezbatere și am votat cu Constantinescu atunci.
Reporter: Am înțeles. Și la parlamentare cu Convenția Democrată? Sau ați împăcat capra cu varza și…
Radu Mihaiu: Nu, nu, nu, n-am împăcat niciodată capra și varza!
„Am fost în Piața Universității în 1990, să văd cum e, mi-a părut rău atunci, la Duminica Orbului, deși n-am votat. Mi-a părut rău atunci și cred că din perioada aia am această înclinație spre o diversitate de opinii. Și spre a accepta că pot să existe oameni care nu-s de acord cu mine și că poate să fie absolut în regulă”
Reporter: A mai fost un episod foarte important, dacă tot v-am întrebat de Revoluție, o să vă întreb și de mineriade. Dumneavoastră erați în clasa a VII-a sau a VIII-a când au avut loc. E clar că deja la vârsta aia conștientizați ce se întâmplă în jurul dumneavoastră. Cum ați trăit mineriadele?
Radu Mihaiu: A fost prima mea experiență despre ce înseamnă diferențe de opinii reale. După cum am spus, tata era de stânga, mama era de dreapta. Așa. Tata spunea că lucrurile trebuia să fie mai clare, mai în ordine. Mama spunea că trebuie să existe mai multă libertate. Și a existat această dezbatere inclusiv în familie.
Reporter: Vă mai băgați și dumneavoastră în discuții sau stăteați pe margine?
Radu Mihaiu: Rar. Dar am mers să văd cum e. Am fost în Piața Universității să văd cum e, mi-a părut rău atunci, la Duminica Orbului (alegerile din 20 mai 1990 – n. red.), deși n-am votat. Mi-a părut rău atunci și cred că din perioada aia am această înclinație spre o diversitate de opinii. Și spre a accepta că pot să existe oameni care nu-s de acord cu mine și că poate să fie absolut în regulă, nu trebuie toată lumea să aibă aceeași părere. Și cred că de atunci mi se trage. Din perioada mineriadelor, pentru că disputele au fost încinse.
Reporter: Acum părinții mai trăiesc…
Radu Mihaiu: Mama! Tatăl a decedat anul trecut…
Reporter: Condoleanțe…
Radu Mihaiu: Mulțumesc.
Reporter: Fratele dumneavoastră e tot matematician?
Radu Mihaiu: Nu! El este cu 4 ani mai mic. Practic, el a prins aceeași învățătoare ca mine. A urmat același gimnaziu și la liceu s-a dus la Vianu, care este probabil cel mai bun liceu de științe exacte din București. Și ulterior, vrând să se facă și el tot programator, m-a întrebat dacă să dea la Facultatea de Matematică sau la Politehnică. Și i-am zis: „Bă, la Matematică se face cam multă matematică din asta abstractă, du-te la Politehnică!”. Și m-a înjurat după aceea, a zis că „atâta fizică am învățat acolo… nu-mi mai trebuie!”. Suntem foarte apropiați, avem familiile foarte apropiate. El are doi băieți, eu am două fete. Băiatul lui cel mare este cu 7 săptămâni mai mare decât fata mea cea mare și băiatul lui cel mic este cu 5 săptămâni mai mare decât fata mea cea mică. I-am spus că dacă se mai gândește să facă un copil, să-mi zică, să mă pregătesc! (râde) Și facem multe vacanțe împreună, vorbim destul de mult. De altfel, este și unul din acționarii din firma în care am funcționat până să fiu politician.
Reporter: Soția este și dânsa din zona asta, cu IT, matematică…
Radu Mihaiu: Soția este în publicitate online, zona de optimizare, cu reclame… Ea a terminat ASE-ul. E foarte pasionată de ceea ce face, de optimizări de reclame, de rezultate, de lucruri de genul ăsta. Face foarte bine ce face! Sunt mândru de ea!
„În ultimul meu an de facultate am întâlnit o firmă care-și dorea să facă un joc educațional pentru copii. Un joc despre boli cu transmitere sexuală. Și cum să facă un joc? S-au dus pe la facultățile de informatică, au căutat studenți. Și ne-au găsit. După ce am făcut acest joc, am înființat prima firmă în anul 2000”
Reporter: Mi-ați zis de mai multe ori despre faptul că ați înființat niște firme.
Radu Mihaiu: Da.
Reporter: Când le-ați înființat și cum v-ați băgat în chestia asta? Pentru că, în general, românii au un spirit antreprenorial mai puțin dezvoltat, să zicem.
Radu Mihaiu: Cred că din noroc! Încă o dată, am fost un om norocos! În ultimul meu an de facultate am întâlnit o firmă care își dorea să facă un joc educațional pentru copii. Un joc despre boli cu transmitere sexuală.
Reporter: Interesant!
Radu Mihaiu: În anul 2000! Și am zis: „Domnule, cum pot să învețe tinerii, care sunt pericolele, de ce trebuie să se protejeze?”. Au spus: „Hai să facem un joc!”. Că atunci erau la modă toate jocurile astea. Hai să facem un joc! Și cum să facă un joc? S-au dus și ei pe la facultățile de informatică, au căutat studenți.
Reporter: Și v-au găsit pe dumneavoastră.
Radu Mihaiu: Și ne-au găsit. După ce am făcut acest joc…
Reporter: Îmi cer scuze că vă întrerup, mai știți să faceți jocuri video?
Radu Mihaiu: M-am priceput! După aceea, oamenii din subordinea mea se pricep mai bine. (râde) Eu nu mă mai pricep foarte bine să fac jocuri, dar ei, da.
Reporter: Dar atunci știați să faceți chestia asta.
Radu Mihaiu: Exact! Cu echipa aceea, cu care am lucrat atunci, am făcut o primă firmă în anul 2000, care a funcționat până în 2006, când unul dintre acționari a zis: „Vreau să plec din țară!”. E vorba de al doilea prieten. Până la urmă, au plecat din țară doi dintre acționari. Virgil a plecat în 2003 și celălalt a plecat în 2006. A fost un brain-drain, așa se numește. Un exod al creierelor. În acel moment am zis OK, lăsăm firma asta și facem o altă firmă. În care am ajuns tot trei oameni și ea funcționează.
„Firma mea n-are contracte cu statul. În IT poți să n-ai contracte cu statul și s-o duci foarte bine. Noi avem clienți, în general, străini sau multinaționale din România și din alte țări”
Reporter: Mergea treaba?
Radu Mihaiu: Mergea! Merge și acum treaba! Adică e o firmă care funcționează. Ăsta este unul din lucrurile de care sunt mândru.
Reporter: Contracte cu statul sau în zona privată?
Radu Mihaiu: Nu, nu! Iar, un alt noroc: în IT poți să n-ai contracte cu statul și s-o duci foarte bine. Noi avem clienți în general străini sau multinaționale din România și alte…
Reporter: Mai găsiți mână de lucru?
Radu Mihaiu: Foarte greu! Este una din cele mai mari dificultăți în acest domeniu IT, pentru că salariile sunt foarte mari. Talentul este foarte căutat și este foarte, foarte greu să strângi echipe care să se rodeze și să facă lucruri bune. E adevărat că de firma de IT nu mă mai ocup eu, se ocupă fratele meu, cu precădere.
Reporter: Dar mai face jocuri video?
Radu Mihaiu: Cred că, acum, nu mai facem. Dar am făcut. Am făcut jocuri pentru preșcolari.
„Trebuie să spun o chestie care se spune rar: salariul meu de consilier de ministru, în momentul 2016, era 3.800 lei. Era undeva, la un sfert față de salariul meu de la firmă. Și mi-a zis în momentul ăla: «OK, un an pot să rezist!»”
Reporter: Când ați intrat efectiv în politică și de ce ați intrat în USR? A fost USR-ul primul partid?
Radu Mihaiu: Până în anul 2015 nu aveam niciun fel de gând să intru în politică, nu mă bătuse gândul în afară de momentul acela din copilărie, când voiam eu să dau portocale și banane gratis. N-am avut niciun fel de gând să intru în politică pentru că spuneam: „Domnule, am o meserie, o fac bine, crește afacerea, o duc din ce în ce mai bine!”. Ce m-a determinat să intru în politică a fost incendiul de la Colectiv. Pentru că incendiul de la Colectiv pe mine, personal, m-a influențat mult mai tare decât m-aș fi așteptat. Dacă mi-ar fi zis altcineva că o să fie un incendiu, o să moară niște oameni, n-aș fi zis că o să mă influențeze atât de tare. Dar l-am simțit puternic pentru că era un loc unde aș fi putut să merg. Pentru că am avut cunoștințe care au fost acolo. Și în momentul ăla am realizat că, indiferent cât vreau eu să mă izolez de restul societății, că sunt IT-ist, câștig bani mai bine decât alții ș.a.m.d., nu funcționează! Și că la un moment dat dacă nu eu, atunci copiii mei vor ajunge în situații din astea. Și mi-am zis: „Copiii mei trebuie să nu trăiască într-o țară în care se întâmplă așa ceva!”. În momentul ăla, la Colectiv, o aveam doar pe Mălina, Iris încă nu se născuse. Și am zis: „Este suficient de mică în momentul ăsta – avea un an și un pic –, am timp să schimb lucrurile, să nu se mai întâmple așa ceva!”. Și drept urmare, anul următor, în 2016, m-am dus la Ministerul Fondurilor Europene, să ajut cu ce puteam. Consilier.
Reporter: V-ați dus, pur și simplu, și v-ați oferit serviciile?
Radu Mihaiu: Nu chiar. Am avut un prieten care m-a invitat acolo, mi-a zis: „Tu ești IT-st, avem nevoie de cineva care să poată să gestioneze un sistem IT complicat”. Și m-am dus consilier. Am zis, domnule, ajut cu ce pot!
Reporter: Da.
Radu Mihaiu: Mi-am lăsat firma în conducerea fratelui meu. Am stat de vorbă cu Cristi Ghinea, că el era în acel moment ministru. M-a întrebat: „Ai avut vreun contract cu statul?” „Nu!” Și zice: „Dacă vii aici, o să te rog 5 ani de zile să n-ai niciun contract cu statul!”. Zic: „Nicio problemă, cum am supraviețuit până acum, n-am nicio problemă să promit chestia asta!”. Și zice: „Bine, vezi că avem de muncă!”. Și am început undeva, în mai 2016, dacă nu mă înșel. Și mi s-a părut foarte dificil în acel moment. Trebuie să spun o chestie care se spune rar: salariul meu de consilier de ministru, în momentul ăla, era 3.800 lei. Era undeva, la un sfert față de salariul meu de la firmă. Și mi-a zis în momentul ăla: „OK, un an pot să rezist!” (Izbucnește în râs.)
Reporter: Vă ține soția.
Radu Mihaiu: Da! Un an pot să rezist, să fac lucrurile, pentru că trebuie să facem ceva, să mișcăm. Și, de altfel, a fost dificil în acel moment. Între timp au crescut salariile destul de mult, dar atunci era dificil și atunci pentru oameni care nu au posibilitatea asta, care sunt cât de cât competenți și care trebuie să se ducă acolo… A fost greu!
„La OUG 13 am fost în Piața Victoriei încă din seara aceea! Țin minte că era soacră-mea la mine și, când am văzut că e asta, am zis că «trebuie să plec, nu mai pot să stau aici!». Era foarte frig. Și a fost absolut fabulos că ne-am strâns în aceste condiții în prima seară, fără să ne organizăm, fără să… Ne-am strâns, cred, 10.000 de oameni”
Reporter: Ce v-a ținut în priză acolo? De ce nu ați zis: „Domnule, la banii ăștia și atâta bătaie de cap, de ce nu mă întorc eu în treaba mea?”?
Radu Mihaiu: A fost o efuziune atunci, că putem schimba cu adevărat lucrurile! Și era acel Guvern de tehnocrați, era foarte multă lume care se se împotrivea, dar ușor-ușor am găsit și mecanisme prin care să mișcăm lucrurile înainte. Și faptul că părea că poți să miști lucrurile înainte ne-a ținut în priză. Sigur că au urmat alegerile din 2016, care au fost dezastruoase din punctul meu de vedere și au fost o piatră de moară pentru toată lumea. Dar după alegeri și după ce a urmat OUG 13… La foarte scurt timp după alegeri, la trei luni distanță, a venit acel OUG 13…
Reporter: Ați fost în piață?
Radu Mihaiu: Da! În seara aceea!
Reporter: Chiar din prima seară?
Radu Mihaiu: Da! Țin minte că era soacra-mea la mine și când am văzut că e asta am zis că „trebuie să plec, nu mai pot să stau aici!”. „Dar stai un pic, că e 12.00 noaptea!” Zic: „Nu contează! Trebuie să mă duc acolo!”. „Dar cine mai e? E frig!” Era frig, e adevărat că era foarte frig. „Nu mă interesează, trebuie să plec!” Și cred că în prima seară a fost absolut fabulos că ne-am strâns în aceste condiții! Fără să ne organizăm, fără să… Ne-am strâns cred că 10.000 de oameni, ceea ce mi se pare foarte mult, ținând cont de momentul anunțului și tot ce s-a întâmplat. Și ulterior, faptul că am reușit să oprim acest OUG 13 cred că a dat speranță foarte multora – și mie, ca să fiu sincer – că lucrurile pot merge pe o direcție bună. Și de intrat efectiv în USR am intrat în 2017, în toamnă, în septembrie.
Reporter: V-ați dus, ați bătut la ușă, sau tot așa, v-a chemat cineva?
Radu Mihaiu: Lucrasem bine cu Cristi Ghinea. Mi-a tot spus…
Reporter: Și cum a fost discuția? Cine pe cine a sunat?
Radu Mihaiu: Cristi Ghinea a fost deputat atunci, era șeful Departamentului de Politici Publice. Și am zis: „Domnule, vreau să ajut în continuare cu ce mă pricep eu, digitalizare, IT și așa mai departe”. Și m-am dus acolo consultant voluntar, nu eram plătit. Să discut de proiectele de digitalizare: cel de semnătură electronică, cel de identitate electronica. Proiectele mari de digitalizare. Eram acolo când se dezbăteau. Și, drept urmare, am fost în contact cu toți parlamentarii USR care erau în legătură cu cu chestia asta. N-am simțit neapărat nevoia să intru în politică foarte repede, pentru că am considerat foarte mult timp că este rușinos să fii politician! Chiar după ce am intrat în partid, vreun an de zile, mi-a fost rușine să spun că-s politician! Eu despre mine, deși intrasem într-un partid. Mi-a luat un timp să mă acomodez cu acest gând, că pot fi politician, pentru că politicienii, în mintea mea, erau niște oameni prin definiție, nu știu, corupți sau mincinoși…
Reporter: Se suprapun aceste două imagini în percepția publică.
Radu Mihaiu: Da, da. Și mult timp mi-a fost și mie greu să spun chestia asta. Până când, la un moment dat, am zis: „Dar dacă tot fac chestia asta, măcar să-mi asum”. Adică nu pot să fiu politician fără să spun eu despre mine că sunt politician. Sunt politician! Încerc să fiu altfel, încerc să schimb această imagine. Nu se schimbă ușor!
„În 2018 am fost ales președintele filialei Sector 2 a USR și am avut un obiectiv dificil – să găsesc un candidat la Primărie. Vreun an am încercat să caut pe cineva care să aibă șanse mai bune, să aibă notorietate, discurs… Și după ce nu am reușit să găsesc pe cineva, am zis «OK, trebuie să-mi asum responsabilitatea asta», de a candida, mai ales că aveam un program deja”
Reporter: Așa este! Deci, în toamna lui 2017 ați intrat în USR și ulterior, în 2020, ați fost desemnat de partid să candidați la Primăria Sectorului 2.
Radu Mihaiu: În 2018 am fost ales președintele filialei Sector 2 și am avut un obiectiv destul de dificil: să găsesc un candidat la Primărie. La Primăria Sectorului 2.
Reporter: De ce era dificil? Nu voia să se bage nimeni?
Radu Mihaiu: Vreun an de zile am încercat să caut. Eu, fiind o persoană nu neapărat cu o notorietate foarte bună în acest moment, am încercat să caut pe cineva care să aibă șanse mai bune. Să aibă notorietate, să aibă discurs, să aibă…
Reporter: Da.
Radu Mihaiu: Și după ce, vreun an de zile, nu am reușit să găsesc pe cineva, am zis „OK, trebuie să-mi asum responsabilitatea asta”, de a candida la Primărie. Mai ales că aveam un program deja. Ce credeam că e de făcut la Primărie. Și a fost un program care, iată, s-a dovedit și câștigător.
Reporter: Cât v-a luat ca să faceți programul pentru Primărie? Adică să le propuneți oamenilor ceva pentru mandatul 2020-2024? Cât ați lucrat și câți oameni ați lucrat la program?
Radu Mihaiu: Am lucrat câteva săptămâni și au fost, cred, aproape 10 oameni care au lucrat la acel program. Le sunt foarte recunoscător, pentru că mare parte din ceea ce mi se atribuie ca fiind reușite sunt ale altora, de fapt. Ale echipei. Puține lucruri le-am făcut eu efectiv. Echipa din spatele meu a reușit mult mai mult decât reușesc eu singur.
Reporter: Spuneți-mi trei lucruri cu care vă mândriți.
Radu Mihaiu: Familia mea! Soția și cele două fete! Mă mândresc foarte tare cu ele! Mă mândresc foarte tare că am reușit să creez o firmă care să reziste și fără implicarea mea și să o ducă foarte bine fără implicarea mea. Și mă mândresc de echipa pe care am creat-o la Primărie, care face lucrurile să se întâmple. De multe ori, multe lucruri se întâmplă fără să fiu implicat la fiecare pas. Este imposibil ca un primar să gestioneze atâtea și nu ar avea cum să facă treabă fără o echipă care chiar muncește și știe ce face.
Reporter: Aveți dezamăgiri în activitatea politică sau administrativă?
Radu Mihaiu: Evident, cine n-are dezamăgiri? Cea mai mare dezamăgire cu siguranță este faptul că nu am reușit până acum să organizăm o licitație de salubritate la Primărie. Dar nu consider că puteam face mult mai bine decât am făcut până acum. Consider că au fost niște piedici pe care Guvernul ni le-a pus într-un mod absolut nemeritat. Altă dezamăgire… N-am foarte multe dezamăgiri.
Reporter: Asta în plan administrativ. Dar în plan politic?
Radu Mihaiu: N-aș putea să spun că am niște niște dezamăgiri foarte mari.
„Nu putem lăsa un agresor de tipul Rusia, un bully din acesta, o astfel de agresiune să rămână fără consecințe. Eu cred că Rusia ar trebui să se retragă. Cum se rezolvă asta din punct de vedere politic? Cred că trebuie să sprijinim Ucraina. Și noi, la Sectorul 2, cu mijloacele noastre puține, ajutăm cetățenii ucraineni”
Reporter: Cum vedeți rezolvarea războiului din Rusia?
Radu Mihaiu: Nu sunt geostrateg, dar părerea mea este că nu putem lăsa un agresor de tipul Rusia, un bully din acesta, o astfel de agresiune să rămână fără consecințe. Sau să rămână doar cu consecințe pozitive pentru agresor. Nu putem lăsa agresorii să facă lucruri de tipul celor făcute de Rusia. Eu cred că Rusia ar trebui să se retragă. Cum se rezolvă asta din punct de vedere politic? Cred că trebuie să sprijinim Ucraina. Și noi, la Sectorul 2, cu mijloacele noastre puține, ajutăm cetățenii ucraineni. Dar cred că trebuie sprijinită Ucraina, pentru că este inacceptabilă acțiunea Rusiei.
Reporter: Cum vă raportați și la chestiunea Republicii Moldova, care este foarte des folosită și pe post de subiect în campaniile electorale: o vedeți în viitor unindu-se cu România sau membră a Uniunii Europene și, astfel, intrând cumva la grămadă și cu România, laolaltă cu celelalte 27 de state?
Radu Mihaiu: Varianta B. Eu sunt un filomoldovean. Cred că soluția cea mai pragmatică este intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Apoi se poate întâmpla și unirea de facto. Am pierdut acel moment în 1991. Nemții au fost mai deștepți, ca să zic așa, decât am fost noi. Am pierdut momentul de atunci. Următorul moment este prin intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Apoi se vor deschide și alte opțiuni.
Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi din USR care au plecat în alte partide?
Radu Mihaiu: Pe unii dintre ei i-am înțeles, pe cei care și-au făcut propriul partid. Încă o data, există libertatea de a-ți căuta fericirea altundeva. Pe cei care au trecut la PSD nu pot să-i înțeleg în niciun fel. Consider că nu pot fi decât oportuniști, nu pot fi decât dezamăgitori. Odată trădător, vei fi toată viața un trădător. Nu cred că pot să spun cuvinte ușoare pentru cei care au trecut la PSD. Repet, pot să-i înțeleg, poate, pe cei care nu s-au mai regăsit și și-au făcut alt partid sau ceva de genul ăsta, dar…
Reporter: Sunt mulți care spun, mai ales cei care sunt în administrație, că au făcut acest pas pentru că au fost supuși presiunilor și pentru că nu erau finanțați dacă nu făceau pasul ăsta. Și, cumva, ei s-au sacrificat pe altarul comunității locale, care nu avea de ce să sufere pentru că ei erau de la USR.
Radu Mihaiu: Da, cunosc aceste argumente, este adevărat că cei de la putere fac aceste presiuni, însă eu le zic tuturor: dacă asta este soluția, atunci puteau să-l lase pe PSD-istul dinainte. Nu e nicio diferență față de PSD-istul dinainte. Adică dacă PSD-istul dinainte n-a făcut treabă, poate n-a făcut din același motiv! Ori vrem să schimbăm lucrurile, ori vrem să schimbăm felul de a privi administrația, ori încurajăm acest tip de șantaj: „Nu mai fac lucruri pentru că tu ești de la alt partid!”. Dacă nu rezistăm la chestia asta, nu știu ce să zic… Atunci nu merită lupta! Lupta noastră e mai mare. Lupta USR-ului trebuie să fie mai mare decât doar lupta pentru ziua de mâine, pentru următorul mandat. Mi-am câștigat mandatul, am trecut la PSD, mi-am recâștigat mandatul, mi-am asigurat salariul pentru familie încă 4 ani de zile. Trebuie să fie mai mult de atât! Nu poate să fie doar asta!
Reporter: Dacă tot suntem aici, cât de importante sunt fondurile europene în modernizarea Sectorului 2, conform viziunii dumneavoastră? Ce ați reușit să faceți până acum cu fondurile europene și ce vreți să faceți în următorul mandat?
Radu Mihaiu: Fondurile europene sunt unul din pilonii importanți în construirea bugetului de investiții al Sectorului 2. Fie că vorbim despre construire de creșe și grădinițe noi, fie că vorbim de modernizări de școli existente, de anvelopări de blocuri, de infrastructură, de colectare separată, de piste de biciclete sau chiar de modernizarea unui parc, întotdeauna noi căutăm să accesăm fondurile europene. Pentru un primar aflat în opoziție, care nu beneficiază de fonduri guvernamentale, fondurile europene sunt extraordinar de importante, pentru că asigură investițiile necesare dezvoltării.
„Pasiunea pentru literatura SF m-a prins de la Jules Verne. Cred că am început cu «Copiii căpitanului Grant», iar după aceea «20.000 de leghe sub mări». În liceu mi-a plăcut Frank Herbert, cu «Dune». Am fost cu fiica mea cea mare la ecranizarea asta, de care sunt foarte bucuros”
Reporter: Am văzut că sunteți fan science fiction. Logic pentru un matematician… (râde) L-ați citit pe Jules Verne când erați copil?
Radu Mihaiu: Sigur că da! Cred că toate cărțile! Nu sunt sigură că a scris foarte mult!
Reporter: Cum v-a prins pasiunea asta pentru literatura SF?
Radu Mihaiu: Păi, m-a prins de la Jules Verne…
Reporter: De la ce vârstă ați început să citiți?
Radu Mihaiu: În clasa a III-a am început să citesc Jules Verne. Cred că am început cu „Copiii căpitanului Grant”. Era o carte populară pe vremea aceea. Și după aceea „20.000 de lege sub mări” și așa mai departe. Probabil de la Jules Verne am și devenit un pic filo-francez, așa. Mi-a plăcut și franceza foarte mult. În liceu mi-a plăcut foarte mult Frank Herbert, cu „Dune”, și acum sunt foarte bucuros de ecranizarea asta…
Reporter: Ați văzut-o?
Radu Mihaiu: Am văzut-o, da! Am fost cu fiica mea cea mare la „Dune”.
Reporter: E mai bun decât primul film „Dune”?
Radu Mihaiu: Mult mai bun, din punctul meu de vedere. Prinde un pic din atmosferă… Sigur, schimbă din carte, dar e foarte greu pentru un film să transpună cartea cu adevărat. Mi-a plăcut foarte mult și cartea. Seria de cărți am citit-o de mai multe ori și de aici mi s-a deschis apetitul și pentru alți scriitori. Evident Asimov, Van Vogt ș.a.m.d. Deci am citit mult SF până în facultate!
Reporter: Aveți un scriitor preferat de literatură? Nu neapărat SF!
Radu Mihaiu: Frank Herbert aș fi zis oricând.
Reporter: Și cartea preferată?
Radu Mihaiu: Cred că „Împăratul-zeu al Dunei”.
Reporter: Ce cărți de benzi desenate v-ați luat de la Comicon?
Radu Mihaiu: Am luat „Dune”. Există o variantă de benzi desenate „Dune”, 1 și 2. Sunt trei părți din prima carte „Dune”. Și pe primele două le-am luat.
Reporter: În limba română?
Radu Mihaiu: În limba română. Chiar Marian Coman mi le-a recomandat.
Top 5 realizări ca persoană publică
1. Faptul că am transformat o groapă de gunoi într-un parc natural unicat în București – Parcul Sticlăriei. O oază urbană amenajată conform principiilor unui parc natural, numai cu materiale naturale, fără betoane.
2. Finalizarea Pasajului Doamna Ghica.
3. Avem cele mai bune condiții în școli din țară. Nu o spunem noi, ci Raportul Național de Diagnoză privind Calitatea Serviciilor Publice Municipale.
4. Recuperarea a peste 5 hectare de spațiu verde din Sector.
5. Construirea în Sectorul 2 a primei creșe de la Revoluție încoace – creșa de 110 locuri pe Strada I. Vlad – construcție nZeb plus (nearly zero energy building – adică aproape fără consum de energie și fără emisii poluante – n. red.), pe fonduri PNRR atrase.
Top 5 priorități în următorul mandat
1. Continuăm să investim pentru extinderea infrastructurii de educație, în special educația timpurie – creșe și grădinițe. Acum finalizăm 5 grădinițe noi, e nevoie să construim mai multe. Am mai atras fonduri pentru încă o creșă în Floreasca, e nevoie să construim mai multe. Avem un plan ambițios pentru următorii 4 ani pentru extinderea infrastructurii de educație – cu încă 400 locuri în creșe (practice, am dubla capacitatea), 700 locuri în grădinițe și 2.000 locuri în școli.
2. Integrat tot la capitolul „educație” – exproprierea pentru salvarea Morii lui Assan – o clădire iconică, pe care prin regenerarea urbană vrem să o transformăm în campus educațional pentru artele teatreale, cinematografice, vizuale și digitale. Am solicitat deja acordul Consiliului General pentru a organiza un concurs internațional de soluții (în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România), ce va sta la baza exproprierii.
3. Finalizarea proiectului Noul Centru Vechi – regenerarea urbană a zonei istorice Sfântul Ștefan-Mântuleasa-Negustori și transformarea acesteia într-o alternativă de zi pentru petrecerea timpului liber în tihnă.
4. Finalizarea proiectului Coridorul Verde Colentina, ce vizează Salba de Lacuri. Aici vrem să conectăm parcurile reamenajate deja de-a lungul Salbei (Sfântul Pantelimon, Rodica, Fabrica de Gheață, Râul Colentina) cu amenajarea malurilor pentru a crea o promenadă verde de peste 38 km. Pentru relaxare, plimbări, sport în aer liber, petrecut timp în natură etc.
5. Infrastructura velo – facem cel mai lung traseu urban de piste din București – din care 36 km sunt finanțați prin PNRR (proiectul pe fonduri europene cuprinde 13 tronsoane de traseu velo). Tronsonul cu care începem este Mihai Bravu – Șoseaua Ștefan cel Mare, iar lucrările implică și resistematizarea bulevardului.
10 întrebări-fulger
1. Cel mai bun președinte al României de până acum? Dar cel mai nociv? Aveți variantele Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Cel mai bun: Băsescu. Cel mai nociv: Ceaușescu.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Niciunul! Din păcate, dreapta americană a uitat să mai producă președinți de calitate.
3. Uniunea Europeană/NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană clar! Și NATO!
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– Două tururi!
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți, excluzându-l pe cel în care candidați.
– Aoleu, ce întrebare cu consecințe politice!
– Păi, e clar, nu aveți voie să alegeți Sectorul 2! Vorbim despre orice alt loc în afară de Sectorul 2.
– Adică poate să fie București?
– Da.
– București!
– Sectorul?
– (izbucnește în râs) Sectorul 1!
6. Țara în care ați alege să vă mutați dacă ați fi forțat să părăsiți România.
– (se gândește câteva secunde bune) Italia!
7. Viața la țară sau la oraș?
– Oraș!
8. Concediu la mare sau la munte?
– Munte!
9. Mâncarea preferată?
– (cade pe gânduri) Am multe mâncăruri preferate, asta e problema… Depinde foarte mult de moment. Miel la cuptor!
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Campionatul Mondial de fotbal! Sau pot să zic și de rugby?
– Sigur.
– Campionatul Mondial de rugby!
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
Cod unic de identificare: 41240005.
Foarte bun interviul, foarte interesant personajul! Dar nu toata lumea are rabdare sa citeasca tot, inclusiv ceeace este important pentru el ca primar si candidat la primaria sect 2.
Poate ca ar trebui sa publicati si un articol mai scurt, care sa puna accentul pe realizarile pe care le-a avut, precum si pe cele proiectate pentru mandatul vitor.
Sunt foarte convingatoare si cine gandeste, nu voteaza prosteste, precis va pune stampila in dreptul lui!