miercuri, decembrie 18, 2024
AcasăNewsSloganul grețos și cinic al lui Piedone: „Ai grijă să nu te...

Sloganul grețos și cinic al lui Piedone: „Ai grijă să nu te frigi la vot!”. Nemernicul e condamnat pentru incendiul de la Colectiv

-

Candidat la primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ex-primarul Sectorului 4 condamnat la 8 ani și 6 luni de pușcărie în dosarul incendiului de la Colectiv, își face campanie electorală cu mesajul “ai grijă să nu te frigi la vot!”.

Tupeul și neobrăzarea lui Piedone sunt incredibile. Instanța l-a găsit vinovat pentru incendiul de acum 5 ani, care a dus la moartea a 65 de oameni și rănirea altor 185. Sentința nu e definitivă, astfel că politicianul, pe atunci primar la Sectorul 4, și-a făcut partid și candidează din nou, la Sectorul 5.

Un reportaj difuzat la Antena 3, cu prima acțiune electorală a lui Piedone, are titlul “Ai grijă să nu te frigi la vot!”.

- Advertisement -

În 2007, la “fabrica de premise” din Pitești, și-a luat în aceeași zi toate permisele de conducere, de la motocicletă până la tir cu remorcă!

Candidatul apare în imagini împărțind mănuși și spunându-le celor pe care-i întâlnește “aveți grijă pe cine votați, să nu vă frigeți și de data asta!”.

Printre nenumăratele isprăvi ale politicianului semianalfabet, dar susținut de mogulul Dan Voiculescu, se numără și incredibila poveste a permiselor de conducere.

Piedone, care are grave dificultăți în a scrie și citi, și-a făcut flotant, în 2007, la Pitești, pentru a lua permisul de conducere la celebra “fabrică de permise” din oraș, destructurată în 2009.
Conform documentelor, și-a  dat (și luat) examenele pentru 5 permise de conducere, de la motocicletă (categoria A) și până la tir cu remorcă, într-o singură zi!

- Advertisement -

Singurul permis pe care n-a avut Piedone chef să-l ia a fost cel pentru categoria D – care i-ar fi permis să conducă și autobuze.

Uitând că în 1998 se milogea pentru o locuință socială, Piedone explica în 2008: „Am avut toată viața șofer și am și acum. Nu conduc. Dar mi-e drag și mie ca duminica să ies cu copiii și soția undeva, să am și eu intimitate. E o pură coincidență că am dat examenul acolo și sunt răutăți vădite la adresa mea. Nu am dat șpăguță!”.

Omul mogulului Dan Voiculescu, care încearcă să-l mai propulseze o dată primar

Doi ani mai târziu, când s-a descoperit că polițiștii din Pitești făcuseră filieră în care dădeau mii de carnete de conducere pe fals, contracost, prefectul de Argeș i-a anulat permisul lui Piedone.

El a candidat și a câștigat primăria Sectorului 4 din București în 2008, din partea Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu. A câștigat un nou mandat în 2012, apoi a demisionat forțat de drama de la Colectiv, când s-a descoperit că acorda ilegal autorizații de funcționare.

Acum, Piedone nu doar că vrea să câștige primăria la Sectorul 5 (tot cu sprijinul lui Voiculescu), dar își bate joc de victimele sale din incendiul de la Colectiv, defilând sub sloganul “să nu vă frigeți și de data asta!”.

Cerere depusă de Piedone: „Domle Primar, locuiesc la adresa sus menționată înpeună cu mama soția și cei doi copii minorii“

Iată mostră de cerere depusă de Piedone în 1998 la Primăria Sectorului 4, descoperită de site-ul curentul.info și publicată în aprilie 2008:

DOMNLE PRIMAR.
Subsemnatul Popescu Cristian Victor domiciliat în București, str. Peincipatele Unite No 9 sec 4 București.

Vă rog a-mi aproba repartizarea unei lacuinte din fondul de stat s-au socială conform legii 114/1996. având în vedere următoarelemotiveLocuiesc la adresa sus menționată înpeună cu mama soția cei doi copii minorii. În spațiul mamei mele mai locuiesc și cei doi fratii cu familile la un total (10 persan). Menționez că soție este casnică. A întrerup servicil pentru creștera copilor mama este bolnavă și avem numerese nentelegeri.
Donului primr AL Sectorului 4″.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. Cand Dumnezeu iti intuneca mintea te face sa le deschizi ochii oamenilor care-si amintesc din cauza cui au fost arsi in cluburile golanilor care aveau protectie la organele statului .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -