Finalul tragic al lui Liviu Pop (30 de ani) arată eroismul cu care un pădurar și-a apărat pădurea. S-a întâmplat într-o zonă administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuț, nu departe de orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș.
Romsilva a transmis, joi, că pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezintă numeroase urme de agresiune fizică.
Este al 16-lea caz de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva înregistrat în 2019.
Liviu Pop n-a avut program de 8 ore în apărarea pădurii pe care-o avea în grijă. Nu s-a uitat la ceas, precum polițiștii din zona Caracal – Dobrosloveni în „cazul Alexandru Măceșanu”. N-a ținut cont nici de faptul că alerta a venit pe seară, iar în pădurea agresată a ajuns după lăsarea întunericului.
Și-a sărutat soția și cei trei copii, a luat arma și a plecat. Datoria îl chema. Câteva ore mai târziu, trupul său neînsuflețit a fost găsit aruncat într-o râpă. Fusese ucis cu gloanțele propriei arme. A fost lovit din întuneric, dezarmat, maltratat și împușcat.
Liviu Pop era pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş. El a fost ucis în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, a anunțat Romsilva printr-un comunicat.
„Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informaţii, pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică”, a transmsis joi Romsilva, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de 7 ani, era căsătorit şi avea trei copii.
Mihai Timbuș, coleg al lui Liviu Pop, a declarat: „Am fost acolo, la Pădurea Rogozului. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi sufletul de durere văzând cât de uşor îţi poţi lăsa copiii pe drumuri încercând să-ţi faci meseria. Vorbesc în calitate de inginer silvic şi personal cu atribuţii de pază, tată a trei copii, la fel ca regretatul Liviu, care de câteva ore zace mort pentru că şi-a făcut datoria. Stau şi mă întreb cum trebuie să ne comportăm de acum înainte noi, personalul de teren cu atribuţii de pază, astfel încât să nu ne riscăm viaţa ori integritatea corporală, pe de o parte, sau libertatea, de cealaltă parte”.
Îi murise tatăl în urmă cu 6 luni
Liviu Pop se afla încă în doliu. Cu 6 luni în urmă, tatăl pădurarului s-a stins din viață, răpus de o boală necruțătoare. Tânărul pădurar rămăsese singurul sprijin al familiei sale, dar și al mamei.
„Era un băiat la locul lui, îşi vedea de treabă şi era foarte implicat. Drept dovadă, aseară, cum a primit telefonul, a lăsat totul baltă şi s-a dus în pădure cu maşina lui. Și nu s-a mai întors… Am încercat să liniştesc familia, dar este greu să le spui că stâlpul familiei nu mai este. Este un moment foarte greu”, a declarat Mitru Leşe, primarul orașului Târgu Lăpuş.
Anchetatorii au audiat, în cursul zilei de joi, 6 persoane, însă niciuna dintre ele nu a fost pusă sub acuzare.
16 pădurari bătuți sau omorâți în 2019
„Acesta este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori”, a transmis Romsilva, prin comunicatul de joi.
De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat.
Între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor. În multe cazuri a fost necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.
JUSTITIA si POLITIA ce faaaaaaaaaac…, DE ATATIA ANI DE ZILE, de cand este reclamat-VEHEMENT FENOMENUL acesta, al TAIERILOR-SILVICE-ILEGALE ?????!!!!!!!!!!!!!!
Sau SUNT… „MANA-N-MANA” cu BANDITII ?????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Bietul om…, sarmana (sa) familie… !!!
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE !!!!!
CONDOLEANTE si MULTA PUTERE familiei sale !!!!!
Mama vostra de hoti, in cazul asta nici politia nici jandarmeria nu au ac de cojocul lor, dorm toti justitiarii!!!!! Arza-v-ar focul de criminali psd-isti, ca voi ii aparati pe toti infractorii, in frunte cu ciordache, serban nicolae si nicolicea!!!!! Asta e o crima pentru care nu va plati nimeni, iar pe omul care si-a facut datoria n-o sa-l mai invie nimeni, o sa-l planga doar biata sotie si cei trei copilasi!!!!!
Traim intr-un stat in totalitate mafiot.
Iar statul suntem noi toti.
Urmariti pe youtube materialul RECORDER – Pe urmele hotilor de lemn.
„e implicată toată lumea: silvicultori ai statului care pun umărul la prăduirea pădurii pe care ar trebui să o păzească, politicieni locali care fac afaceri cu lemn tăiat ilegal și se bucură de protecție de la centru, șefi de ocoale conectați politic.”
„drumurile forestiere pe care circulă camioane cu lemn tăiat ilegal duc direct în birourile instituțiilor din București. Aici au fost create portițe legislative pentru ca hoții să poată fura cu acte în regulă. Aici au fost numiți politruci în instituții silvice cheie, pentru a închide ochii la jaful din păduri.”
Mai adaugam politia corupta, care inchide ochii, justitia, in cea mai mare parte slujitoare a sistemului mafiot, tot lantul de romani, de la cei care taie, soferii care transporta, pana la varful politicii care ia partea leului (nu uitati de ala care se chema „drujba lui dumnezeu”), apoi populatia, care a girat prin vot aceiasi hoti 30 ani. Noi toti. Statul roman. Romania.
Primul lucru pe care l-au facut cand au venit la guvernare,in afara de maltratarea justitiei a fost oprita aplicatia „RADARUL PADURILOR” Implementata de Guvernul Ciolos.
Cred ca primul lucru pe care trebuie sa-l facem dupa ce scapam de acesti nemernici este sa construim vreo 5 puscarii noi (10 000 locuri). Mana libera DNA si SRI
Daca nici de data asta nu reusim sa punem piciorul in prag , sa curatam societatea de toate aceste lichele, nu avem nici o sansa sa construim ceva in aceasta tara.