Generalul-de-tinichea Ilie Năstase, fost mare tenismen și fost senator PSD/UNPR, a fost prins din nou conducând sub influența băuturilor alcoolice, în noaptea de joi spre vineri, și a rămas fără permis de conducere, la 4 ani după precedenta „ispravă” de acest fel. Reacția ex-sportivului a fost una primitivă: a acuzat o „turnătorie la 112”, a amenințat că părăsește definitiv România, a înjurat o jurnalistă, a promovat în spațiul public un discurs infracțional.
Oprit la miezul nopții de un echipaj al Poliției Rutiere, Ilie Năstase (76 de ani) s-a conformat, de această dată, și a acceptat proba cu aparatul alcooltest. Rezultatul l-a plasat însă din nou în postura de infractor: alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fostul tenismen a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile și a primit o amendă de 1.305 lei.
Comunicatul Poliției Capitalei
„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 0.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o stradă din Sectorul 1 din Municipiul București.
Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.”
Un personaj ratat
Vineri, Ilie Năstase a fost pe cât de activ, pe atât de agresiv pe diverse canale mediatice. El a intrat în direct la câteva televiziuni și a vorbit cu reporterii câtorva ziare. Sinteza declarațiilor sale:
- „M-a oprit Poliția. Băusem două beri, dar în România nu ai voie nicio bere. E mai rău decât în comunism!”
- „Mi-au dat o amendă. Plec din România. Nu mai vreau să stau în țara asta!”
- „M-au turnat la 112 cei de la «Cancan». Suntem o țară de securiști!”
Totul a culminat cu injuriile grosolane adresate jurnalistei Magda Costache de la Digi 24.
Ilie Năstase nu se află la prima abatere de acest fel. În 2018, el s-a ales cu dosar penal din cauza consumului de alcool la volan, când de altfel a fost acuzat că ar fi fost agresiv cu polițiștii care l-au oprit. I-a fost suspendat permisul, dar câteva ore mai târziu a fost prins conducând un scuter fără permis! În iulie 2019, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 9 luni și 10 zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru că a condus sub influența alcoolului.
Mare campion pe terenul de tenis în anii ’70, Ilie Năstase este beneficiarul unei duble imposturi: una militară (are gradul de general) și una politică (a fost senator în mandatul 2012-2016, din partea Alianței PSD-UNPR-PC).
Ilie Năstase se află la cea de-a cincea căsătorie, dar actuala soție a apelat de asemenea la 112 să se plângă că a fost bătută de fostul campion.
A înjurat o jurnalistă: „Doamnă, sunteți o idioată!” / „Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!”
Ilie Năstase a avut un nou derapaj scandalos, într-un dialog telefonic cu o reporteriță de la Digi 24, Magda Costache, care i-a cerut un punct de vedere după ce a fost prins din nou băut la volan.
Ilie Năstase a derapat rapid în injurii mizerabile: „Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți. Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine? Țările civilizate au voie. Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!”.
Ilie Năstase a recurs și la minciuni ordinare, spunându-i jurnalistei, de exemplu: „Mi-a pus testul ăla, care a ieșit 0,021. Mi-am luat o amendă de 600 de lei”. În realitate, alcoolemia a fost de 0,40 (de 19 ori mai mare!), iar amenda de 1.305 lei (de 2,2 ori mai mare!).
VIDEO: Injuriile scârboase ale lui Ilie Năstase
Dialogul dintre Magda Costache (reporter Digi 24) și Ilie Năstase
Magda Costache (reporter Digi 24): Bună dimineața! Domnul Ilie Năstase?
Ilie Năstase: Da.
Magda Costache (reporter Digi 24): Magda Costache sunt, de la Digi24. Vă sun să vă cer un punct de vedere oficial în legătură cu incidentul care a avut loc noaptea trecută, în care ați fost prins băut la volan.
Ilie Năstase: Nu am fost prins băut la volan. Am băut două beri. Am primit o amendă, dar cei care m-au urmărit – m-au așteptat acolo două ore și au sunat la 112 să spună că am ieșit din restaurant. M-au urmărit până aproape de Mall Băneasa și acolo au sunat la 112 și cei de la 112 au sunat la Poliție să oprească. Au mai făcut această chestie și acum câteva zile, cu soția mea. Acești oameni sunt niște nemernici pentru că nu faci așa ceva. M-a întrebat omul (polițistul – n. red.): „Cât ați băut?” „Două beri!” Mi-a pus testul ăla, care a ieșit 0,021. Trebuie să iasă 0. Nu ai voie nicio picătură. Mi-am luat o amendă de 600 de lei și o lună suspendarea carnetului. Ca cineva să vină să te pârască, mi se pare incredibil, și pentru asta am decis să plec din România. Nu e prima dată când mi se face chestia asta, o să vin cu dovezi: soția mea „a plecat de acasă cu două milioane, avea în geantă 350.000 de euro”. Este periculos. Cineva care aude se duce și îi dă în cap.
Magda Costache (reporter Digi 24): Știți că este al doilea incident de acest fel, când sunteți prins băut la volan.
Ilie Năstase: Nu mă interesează. Cineva care te dă în primire… fac și eu așa, să văd ce face persoana aia. Sun la 112 și zic: „Vedeți că a ieșit. Opriți-l!”. Ce înseamnă asta? Securisme! Ce sunt astea?
Magda Costache (reporter Digi 24): Știți că nu aveți voie să vă urcați absolut deloc la volan dacă ați consumat alcool…
Ilie Năstase: Absolut deloc? De ce în țările civilizate ai voie să bei două beri? De ce nu-i copiem și noi pe cei de acolo?
Magda Costache (reporter Digi 24): Asta este legislația de la noi.
Ilie Năstase: Este o legislație proastă, doamnă! Spuneți-mi și mie un român care nu bea o bere sau două și se suie la volan! Spuneți-mi unul, că eu nu prea știu! Toți prietenii mei…
Magda Costache (reporter Digi 24): Deci, toți prietenii dumneavoastră consumă alcool și se urcă la volan? Asta îmi spuneți?
Ilie Năstase: Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți. Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine? Țările civilizate au voie. Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!
Sa ma ierte Dumnezeu, dar mitocan a fost mereu!
Sa plece-n mama ma-sii ca ne-am saturat de el. Sa se duca si sa faca pe vedeta in alte tari, civilizate, unde-l lasa sa se urce cu bautura-n nas la volan si sa conduca. Ca si asa il platim mult prea mult pe unul care vrea ca legile sa fie facute dupa faptele lui. Presupun ca are si 2 pensii speciale, ca doar a fost si parlamentar si este si mare general in rezerva. Dar are un comportament de derbedeu pesedist (stiu ca asta-i pleonasm).