A scris “Maderna” în loc de “Moderna“ pe certificatul de vaccinare pe care și-l falsificase. Acum e la închisoare

1
217
Certificatul fals de vaccinare pe care o americancă a scris Maderna în loc de Moderna

Ca să evite carantina obligatorie de 10 zile pentru cei nevaccinați care călătoresc în Hawaii, o americancă de 24 de ani din SUA și-a falsificat adeverința de vaccinare, dar a făcut-o atât de prost, încât a fost dibuită imediat de autorități, scrie USA Today. A ajuns în Honolulu, dar la închisoare.

Tânăra a încărcat în sistemul Safe Travels o adeverință pe care scria “Maderna” în loc de “Moderna” la numele vaccinului utilizat. Autoritățile au sesizat, au verificat documentul și au descoperit că e fals.

Americanca a plecat în Hawaii pe 23 august, dar la sosirea în Honolulu a fost arestată. Pe lângă trecerea greșită a denumirii vaccinului, ea mai făcuse o bizarerie. Deși avea domiciliul în Illinois (centrul SUA), trecuse ca loc de vaccinare Delaware (Coasta de Est), stat aflat la o distanță foarte mare.

Acuzată că a încălcat regulile din Hawaii privint controlul răspândirii virusului, americanca urmează să compară în fața unui tribunal. Până atunci, i s-a fixat o cauțiune de 2.000 de dolari.

Numeroase cazuri de certificate de vaccinare false s-au consemnat și în România. La Poliție au fost depuse zilele trecute, de către autoritățile medicale, peste 130 de sesizări – cazuri suspecte de certificate eliberate în fals de medici de familie. Aceștia dau documentele contra unor șpăgi al cărui mercurial ar fi de 100-300 de euro, apoi aruncă vaccinul care ar trebui administrat persoanelor respective.

Zeci de cazuri de certificate false de vaccinare s-au descoperit și la Iași, printre românii care se întorc din Marea Britanie. Aceștia contrafac documentele eliberate de autoritățile britanice, apoi vin în România și îmbolnăvesc comunitățile de acasă. S-a întâmplat acest lucru în mai multe sate din Moldova unde români nevaccinați, reveniți din Marea Britanie cu certificate false, erau bolnavi de Covid și au generat focare cu zeci de persoane molipsite.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Guvernul Cîțu e condamnat! Decizia USR-PLUS de la miezul nopții: va susține o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului din care face parte!

* Dan Barna: „Florin Cîțu nu poate conduce nimic. E mai rău decât Dragnea. Ia decizii noaptea ca hoții. Trebuie să plece!”

* VIDEO. Al doilea ministru USR-PLUS dat afară din guvern de premierul Cîțu: Stelian Ion de la Justiție! Război total, coaliția e în aer

Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

* Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

* Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

* Se strânge lațul: Nicușor Dan anunță audit la achizițiile imobiliare făcute de Firea. „Acolo a fost cea mai mare sursă de corupție în Primărie”

* A dispărut un dosar cu probe esențiale în procesul beizadelei Victoraș Micula!

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here