marți, octombrie 15, 2024
AcasăMainBaronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o...

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

-

Marian Oprișan (56 de ani) s-a însurat duminică, 22 august, cu Mihaela Arbănaș (37 de ani). Cei doi sunt colegi de multă vreme la Consiliul Județean Vrancea: el este vicepreședintele instituției (după ce, până anul trecut, a fost președinte), ea este șefa Direcţiei de Dezvoltare şi Promovare.

Pentru Marian Oprișan este a doua căsătorie oficială, după ce în anii ’90 a mai fost însurat cu Ofelia, o ingineră textilistă de care a divorțat în 2003.

Oprișan a mai avut relații de lungă durată, „fără inel”, cu Lucreția Dumbravă (soția șoferului său, devenită între timp soția actualului primar al orașului Focșani, Cristi Misăilă) și cu Lucreția Nădrag (cu 25 de ani mai tânără decât el, plasată de „baronul de Vrancea” la Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF – cu 20.000 de lei pe lună).

Oprișan are, din prima căsătorie, o fiică, absolventă de Drept. Noua lui soție, Mihaela Arbănaș, are și ea, din prima ei căsătorie, un băiat și o fată. Tatăl celor doi copii – și fostul soț al proaspetei doamne Oprișan – este Romeo Vasilescu, președintele PSD din comuna Suraia.

Fostul baron PSD de Vrancea s-a căsătorit duminică, a doua oară, la vârsta de 56 de ani.

Noua lui soție, Mihaela Arbănaș, este cu 19 ani mai tânără decât el. Cei doi sse cunosc de multă vreme, iar relația lor are ceva istorie, cimentată la Consiliul Județean Vrancea, unde ea a fost subalterna lui.

Cununia civilă a avut loc la Primăria comunei Boloteşti, unde se află proprietatea de baron medieval al PSD-istului Oprișan. Pentru petrecerea de nuntă au fost alese domeniile de la Panciu.

- Advertisement -
Palatul lui Oprișan, de la Bolotești, cu gard de beton de 3 metri înălțime

Marian Oprişan a mai fost însurat o dată, în anii ’90, cu Ofelia, o ingineră textilistă de care a divorţat în anul 2003. Cei doi au o fiică.

Mihaela Arbănaş a mai fost căsătorită și ea o dată, cu Romeo Vasilescu, președintele PSD Suraia (o comună de lângă Focșani). Cei doi au împreună doi copii, un băiat și o fată.

Nași: deputata-patroană și fostul președinte al Judecătoriei Panciu

După mai multe relații cu diverse femei, baronul de Vrancea s-a oprit asupra unei vechi colaboratoare de-a lui, pe care a făcut-o directoare în Consiliul Județean Vrancea, la Direcția Dezvoltare și Promovare.

- Advertisement -

O cheamă Mihaela Arbănaș, iar relația intimă dintre ei durează de ceva vreme, dar s-a manifestat discret.

Luna trecută, noul cuplu a înregistrat cununia civilă la Primăria comunei Bolotești, pe „teritoriul” lui Oprișan. A fost și o petrecere „în familie”, cu câțiva invitați, la restaurantul fiului fostului primar al comunei.

Cei doi miri și-au găsit și nași pe măsură: Elena Stoica, deputată PSD, patroana unei cunoscute fabrici de confecții (Tricotton Panciu), și soțul ei, Florin Stoica, magistrat pensionar, fost judecător și președinte al Judecătoriei Panciu.

Între cununia civilă din iulie și nunta din august, cuplul Oprișan – Arbănaș și-a oferit o vacanță de lux la Monte Carlo, unul dintre locurile preferate ale baronului vrâncean.

Bilanț anterior: o soție (Ofelia) și două concubine (Lucreția și Larisa)

Marian Oprișan se află la a patra relație consistentă: două căsătorii și două concubinaje.

Precedentele trei femei din viața lui au fost:

  • Lucreția Dumbravă

    Ofelia, o ingineră textilistă cu care a fost căsătorit în anii ’90, dar de care a divorțat în 2003. Cei doi au împreună o fiică, absolventă de Drept, care s-a reprofilat în industria evenimentelor, ultima dată lucrând la Londra.

  • Lucreția Dumbravă, care i-a fost secretară la Consiliul Județean Vrancea. Era soția șoferului săuoncubinajul lor a luat sfârșit în 2014. Între timp, Lucreția a devenit soția actualului primar PSD al municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, o „creație politică” a lui Oprișan.
  • Larisa Nădrag, o tânără cu 25 de ani mai tânără decât el, cu care s-a afișat începând din 2015. Larisa era originară din județul Hunedoara, absolventă de jurnalism. Presa a făcut dezvăluiri despre vacanțele de lux, în paradisuri exotice, ale baronului de Vrancea cu mult mai tânăra lui parteneră. Și a mai venit o dezvăluire, în ianuarie 2020: Larisa Nădrag a fost angajată, pe 20.000 de lei lunar, în funcția de consilier al vicepreşedintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), vrânceanul Gabriel Grădinescu, impus acolo de însuși Marian Oprişan, pe vremea când era foarte influent în PSD.
  • Larisa Nădrag – Marian Oprișan

„Consilier al președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan”

Noua parteneră a fostului baron PSD de Vrancea este directoare în Consiliul Județean: șefa Direcției Dezvoltare și Promovare.

Prima declarație de avere a Mihaelei Arbănaș datează din anul 2009, de pe vremea când șeful instituției era chiar Marian Oprișan. Pe atunci, femeia se numea Mihaela Vasilescu și preciza, în respectivul document (aflat în arhiva Consiliului Județean Vrancea), că are „funcția de consilier al președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan”.

Rețineți: actuala doamnă Oprișan era consiliera domnului Oprișan încă de acum 12 ani! Lunga lor relație, cu suișuri și coborâșuri, a fost una discretă. Acum au hotărât s-o oficializeze.

Mihaela Arbănaș, noua doamnă Oprișan

„Baronul” s-a încălzit la o nuntă în Suraia, unde naș era fratele noii „baronese”

Duminică, 15 august, în ziua de Sfânta Maria Mare, Marian Oprișan și noua sa soție, Mihaela Arbănaș, și-au făcut „încălzirea” la o altă nuntă, cu o săptămână înainte de propria lor nuntă.

Chermeza a avut loc la Suraia, iar Oprișan & Arbănaș au fost invitați din partea nașilor: nașul mare era fratele noii doamne Oprișan (cumnatul ex-baronului de Vrancea).

Oprișan a fost prezent la prima parte a evenimentului, în curtea miresei, din comuna Suraia. El a venit împreună cu proaspăta lui soție și cu cei doi copii minori ai acesteia, din prima căsătorie.

Când a intrat în curte, Marian Oprișan a fost întâmpinat de lăutari cu tradiționalul „Bine ați venit, domnule președinte!”.

Oprișan și soția sa au stat la masă, iar din când în când au ieșit la dans.

La un moment dat, Oprișan s-a prins și într-o horă, pe ulița din sat.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

* Bolojan a hotărât: PNL Bihor nu-l susține nici pe Orban, nici pe Cîțu! Fiecare delegat la Congres va vota cum „consideră de cuviință”

* Triumful lui Orban în Bistrița-Năsăud: moțiunea sa a fost votată de 57 din cei 58 de membri ai Colegiului Director Județean

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

* Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

* Și „Țăndărică” a semnat pe lista PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

* Salima Mazari, femeia-guvernator, a scăpat din ghearele talibanilor și se află „într-un loc sigur”! Ea a luptat cu arma în mână împotriva jihadiștilor

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -