Ritmul pierderilor înregistrate de ruși, pe frontul din Ucraina, crește odată cu scăderea capacității de luptă și a nivelului de pregătire al soldaților, în timp ce comandanții insistă cu ofensive purtate cu orice preț. Ministerul Apărării din Marea Britanie a emis un buletin de știri care indică o medie de 931 de oameni pe zi pierduți de ruși în această lună.
Ofensiva de la Avdiivka, din Donbass, a fost lansată de Rusia folosindu-se valuri umane, pe măsură ce rezervele de blindate s-au epuziat. Ritmul în care s-au pierdut soldații este năucitor și depășește cu mult precedentul record, care fusese stabilit în martie acest an – 776 de oameni pe zi. Practic, peste 25.000 de ruși și-au pierdut viața sau au fost schilodiți de la 1 noiembrie până în acest moment. Pierderile acestea sunt atât de mari încât nicio armată din lume nu le poate suporta prea mult timp.
Se știa deja că situația de pe front e cumplită, iar pe rețelele de socializare – mai ales pe Telegram – au apărut multe mărturii. Într-unul din videoclipuri se puteau vedea mai mulți soldați care-și băteau bestial comandantul, după ce acesta îi trimisese într-un astfel de asalt sinucigaș asupra pozițiilor ucrainene.
De cealaltă parte, Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia, anunțase pe 22 noiembrie că, până la acea dată, în luna noiembrie fuseseră uciși ori răniți 13.700 de ucraineni.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 27 November 2023.
Find out more about Defence Intelligence’s use of language: https://t.co/La7njOX8O7
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/YZmSKSpvsj
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) November 27, 2023
Mai jos, buletinul de știri dat publicității de ministrul britanic al Apărării:
„Pe tot parcursul lunii noiembrie 2023, numărul victimelor rusești, conform rapoartelor Statului Major General ucrainean, se ridică la o medie zilnică de 931 pe zi.
Anterior, cea mai mortală lună raportată pentru Rusia a fost martie 2023, cu o medie de 776 de pierderi pe zi, la apogeul asaltului rusesc asupra Bakhmut.
Deși Serviciul de informații al apărării nu poate verifica metodologia, luate ca un total care include atât morți, cât și răniți, cifrele sunt plauzibile.
Probabil că în ultimele șase săptămâni s-au înregistrat unele dintre cele mai mari rate de pierderi rusești din război de până acum. Pierderile grele au fost cauzate în mare parte de ofensiva Rusiei împotriva orașului Avdiivka din Donbas.”
regiuni intregi care se inroleaza pentru o oaie sau un sac de varza. Si Stalin aducea din Asia batalioane fara numar, sapte soldati la o pusca. In Rusia, viata are valoarea unei simple hartii, bunicii o stiau ei mai bine.