joi, martie 28, 2024
AcasăNewsA murit Claudiu Iordache, revoluționarul timișorean care a cedat ispitei unei sinecuri...

A murit Claudiu Iordache, revoluționarul timișorean care a cedat ispitei unei sinecuri oferite de „omul rușilor”, Ion Iliescu

-

Claudiu Iordache, unul dintre liderii Revoluţiei de la Timişoara din Decembrie 1989, a murit la vârsta de 79 de ani. Revoluționar autentic, el s-a predat camarilei lui Ion Iliescu, care i-a asigurat o sinecură lungă, de 14 ani (2004-2018), ca director al Institutului Revoluţiei Române.

Claudiu Iordache s-a născut pe 3 noiembrie 1942 și a murit pe 20 noiembrie 2021. Anunțul decesului a fost făcut de familia sa. Într-o postare pe Facebook, aceasta susține că Iordache a fost diagnosticat greşit.

Anunțul familiei lui Claudiu Iordache

Cu două săptămâni în urmă şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu noi, în bucurie şi voie bună, împărtăşindu-ne gânduri pentru prezent şi planuri pentru viitor, planuri pentru cărţile la care lucra şi a căror publicare o pregăteam împreună, dar mai ales pentru Crăciun, Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus, pe care o aştepta cu nerăbdare de copil, cu bucurie nespusă în suflet, precum în fiecare an al vieţii noastre. A plecat atât de neaşteptat, de nedrept, încât şocul plecării sale este copleşitor, striveşte sub greutatea lui cuvintele care ar încerca să înţeleagă. Ar fi putut fi în viaţă în acest moment dacă aceia chemaţi în ajutorul vieţii lui ar fi pus un diagnostic corect, urmat de un tratament salvator. Dacă empatia, umanitatea le-ar fi condus paşii pe drumul salvării unei vieţi. Din nefericire, nu a fost să fie aşa. Şi el a plecat”.

De la Revoluția timișoreană la sinecura iliesciană

Claudiu Iordache a fost unul dintre liderii Revoluţiei de la Timişoara, din decembrie 1989. A fost prezent în momente-cheie, inclusiv în Balconul Operei, când Nicolae Ceaușescu încă se afla la putere.

- Advertisement -

Încă din 1990, Claudiu Iordache a făcut alegeri greșite, chiar scandaloase. A fost unul dintre cei care s-au opus iniţial Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, din martie 1990, cel care propunea lustraţia activiștilor comuniști. El considera că Punctul 8 era îndreptat strict împotriva lui Ion Iliescu. Mulţi ani mai târziu, admitea că ar fi trebuit să susţină ca Punctul 8 de la Timişoara să se fi aplicat în societatea românească. ”I-am fi împiedicat să pună mâna pe România”, afirma el.

Am fost unul dintre puținii care au protestat la locul lor de muncă (IPROTIM, 18 decembrie 1989) împotriva minciunii oficialităților PCR conform cărora Timișoara era atacată de trupe străine! Am urcat printre primii în Balconul Operei din Timișoara în 20 decembrie 1989, unde mi-am declinat identitatea. Am fost membru fondator al Frontului Democrat Român, primul partid antitotalitar din România, înființat atunci când Dictatorul era la putere”, scria Claudiu Iordache într-o postare pe pagina personală de Facebook.

În centru: directorul IRR, Claudiu Iordache, și „patronul” său, Ion Iliescu

Ulterior, însă, revoluționarul timișorean, care poza într-un idealist, s-a dovedit a fi extrem de materialist. El a acceptat propunerea lui Ion Iliescu de a conduce un institut înființat de Ion Iliescu în 2004, în ultimul său an ca președinte al României, strict ca izvor de sinecuri pentru camarila sa pseudo-revoluționară: Institutul Revoluției Române (IRR). În Colegiul IRR au fost aduși, pe post de căpușe bugetaro-ideologice, indivizi precum Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Dan Iosif, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu etc. Peste ei trona președintele Colegiului IRR, Ion Iliescu.

- Advertisement -

Rolul acestui institut înființat și condus de Ion Iliescu nu a fost să afle adevărul despre Decembrie 1989, ci să-l îngroape, prin două metode: inacțiune și diversiune. Deși finanțat puternic de la bugetul Senatului României, IRR a susținut necondiționat teoriile mincinoase ale „grupării Iliescu” despre „teroriști anonimi” care au omorât 1.116 oameni, n-a văzut agentura sovietică dezlănțuindu-se într-o operațiune cinică și sângeroasă.

La acest insitut „patronat” de Ion Iliescu a fost director, timp de 14 ani, „idealistul” revoluționar timișorean Claudiul Iordache.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mărturia ofițerului care l-a împușcat pe Ceaușescu: „Ni s-a spus dinainte de proces că-i vom executa. În 1989 a fost lovitură de stat sprijinită de URSS“

Restaurație PSD-istă: Marian Neacșu, condamnat definitiv pentru corupție, va fi secretarul general al Guvernului Ciucă

Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

Primarul Ciucu (PNL) citează, resemnat, din Leonard Cohen: „Toată lumea știe, căpitanul a mințit / Băieții buni au pierdut / Barca se scufundă”

Și Ana Blandiana se revoltă! „După perioada Dragnea, îmi e din nou rușine. PNL va ieși distrus din această poveste. Klaus Iohannis e principalul vinovat. Totul s-a învârtit în jurul unui personaj inventat de el”

Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

VIDEO. Teoria dementă a unui fruntaș AUR la dispariția antivaccinistului Făgădaru: „Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor” / „Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor” / „Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Un articol slab scris, plin de neadevăruri lipsite de orice dovada. Probabil scris de un fost colaborator al securității.
    Claudiu Iordache a fost unul dintre singurii oameni cinstiți pe care i-a avut România din ’89 pana in ziua plecării dansului. Îl citez pe Academicianul Florin Constantiniu: „Claudiu Iordache este cea mai curată conștiință în România de astăzi; o conștiință exemplară, dublată de o luciditate care, dată fiind lumea în care trăim, nu poate fi decât dureroasă. Claudiu Iordache a preferat să rămână singur, dar să stea drept: drept față de el, drept în fața oamenilor, drept în fața lui Dumnezeu!
    Claudiu Iordache este singurul care in acea perioada si-a dat demisia din partidul de guvernământ. În Parlament i-a fost oferită demnitatea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pe care a refuzat-o pentru a permite unui reprezentant al Transilvaniei să primească această prerogativă. Claudiu Iordache a depus „Moţiunea privind Accesul la Dosarele de Securitate a demnitarilor din puterea legislativă, executivă şi judecătorească”, moţiune ce-i poartă numele, moţiune care va constitui subiectul Legii Ticu Dumitrescu de mai târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -